Stiu suntem in plin sezon de vara, multi dintre voi sunteti cu gandul la vacantele de vara, la mare si soare, dar stiti vorba aceea cu sa-ti faci sanie vara si car iarna, ei bine, voiam sa va dau niste idei pentru la toamna. Pentru ca toamna este un anotimp ideal sa calatoresti mai ales in Europa Sudica unde gasesti temperaturi ca de vara – mi-aduc aminte am fost prin zona Valencia in octombrie sau chiar si Coasta de Azur de 1 noiembrie si era cald de sa faci baie in mare. Sa nu mentionez ca la inceput de noiembrie am umblat in pantaloni scurti in Andalucia, dar si in Sicilia. Asa ca daca doriti sa vedeti locuri faine la temperaturi perfecte pentru vizita, luati in considerare ca septembrie, octombrie, noiembrie… sunt perfecte ! Si sa mai adaug ceva – in orase precum Florenta, Venetia, Barcelona sau altele, in lunile de vara sunt puhoaie de turisti (mai ales acum, in 2022), asa ca toamna mai eviti nebunia. Si poti sa te bucuri de locurile vizitate.
Principala mea recomandare pentru toamna este Italia. Nu numai pentru ca este cald si bine (pe cand la noi vine frigul si ploile), dar Italia este un adevarat muzeu in aer liber. Sunt sute si mii de localitati de diverse marimi care pot fi catalogate drept localitati-muzeu. Prin toata tara. Sa stiti ca nu numai marile orase-staruri precum Roma, Venetia sau Florenta merita vazute, ci sunt o gramada de alte orase mai mici sau mai mari, adevarate perle. Dar hai sa trec in revista niste recomandari din anumite regiuni ale acestor doua tari.
Toscana – nu stiu cati stiu, dar inceputurile industriei turistice moderne in Europa a inceput in Toscana. In secolul XVII, a aparut moda ca odraslele de nobili din Europa Nordica – in special din Anglia, dar si din Germania sau Scandinavia sa plece intr-o excursie initiatica prin Europa numita “Grand Tour” , iar Toscana (in special Florenta) cu operele sale de arta stranse in galeriile Uffizi era un stop obligatoriu pentru a dezvolta eruditia oricarui tanar nobil – in general aceste tururi aveau scop formativ pentru tineri, in timpul calatoriilor care puteau dura ani, invatau limbi straine, sa lupte, dar si arta, filozofie, istorie si alte stiinte umaniste. Asa ca primii turisti pe care i-a vazut Toscana au fost candva pe la 1660 (ca idee, la noi Constantin Brancoveanu devenea un adolescent pe atunci). Dar sa las istoria si sa va spun care sunt principalele locuri de vizitat in Toscana.
Florenta – indiscutabil, este capitala Renasterii europene, orasul-arta al Italiei. Pe langa Galeriile Uffizi care expun probabil cea mai concentrata colectie de arta de nivel mondial, nu trebuie ratat Pallazzo Vecchio, care a fost palatul administrativ al orasului timp de secole, Catedrala si Baptiserium – nu rata ocazia sa urci in clopotnita pentru o panorama a orasului, Ponte Vecchio, vechiul pod cu magazine de peste raul Arno sau Palazzo Pitti aflat dincolo de Arno cu gradinile sale. Daca vrei sa-l vezi musai pe David de Michelangelo, sa stii ca nu se afla nici in Uffizi, nici in Pitti, ci intr-un muzeu separat numit Galleria dell’Accademia. O copie se afla intr-o piateta de pe dealul ce domina Florenta si de unde ai cea mai frumoasa panorama.
Pisa – oricine a auzit de Turnul din Pisa si intr-adevar este fascinant. Toate lumea se duca sa-l vada pentru ca e inclinat, dar eu cred ca chiar daca nu ar fi fost inclinat, ar fi fost o minunatie arhitecturala care ar trebui vazuta.
San Gimignano – satele din Toscana sunt niste bijuterii, iar diamantul suprem este acest sat construit pe coama de deal din mijlocul caruia se ridica numeroase turnuri – simboluri ale bogatiei si puterii familiilor de nobili locali.
Siena – vorba cantecului lui Tudor Gheorghe “Florenta daca n-aveam, Siena Florenta o faceam”. O perioada, Siena a fost un oras-stat de sine statator aflat in rivalitate cu Florenta. Dar florentinii au fost mai priceputi in arta razboiului, asa ca au invins Siena si au inglobat-o in statul lor, asa ca Siena a ajuns undeva in umbra Florentei. Este in umbra Florentei si astazi, dar asta nu inseamna ca nu trebuie vizitata – este o bijuterie de oras istoric. TImp de 2 zile pe an, Florenta cade insa in umbra Sienei – atunci cand in Siena are loc nebunia de cursa hipica numita Palio – verifica pe net datele si cumpara bilete cu luni in avans !
Lucca – nu, n-are nimic de-a face cu cantecul celor de la Timpuri Noi cu “Ma cheama Luca si am paispe ani”, Lucca este un alt oras istoric aflat in apropiere de Pisa. O cetate cu ziduri inca impunatoare si niste ulite medievale care parca te transporta in timp fac din Lucca o destinatie care e musai sa nu o ratezi. Nu rata sa urci pe Torre delle Ore – pe langa panorama uimitoare, o sa vezi cum pot creste copaci in varful unui turn medieval !
Desi tehnic, nu se afla in Toscana, ci in imediata apropiere, ar fi musai sa vezi si Cinque Terre, cel 5 satuce extrem de pitoresti de-a lungul coastei ligurice, Bologna, orasul rosu care a dat umanitatii sosul bolognez, dar si tortellini sau chiar insula Elba, primul loc de exil al imparatului Napoleon.
Campania – regiunea de langa Napoli este o alta bijuterie a Italiei mai putin descoperita. Desi Napoli nu este la fel de popular ca Florenta sau Venetia, zona este absolut obligatoriu de vizitat pentru orasele sale istorice, dar si peisajele fantastice.
Napoli – este o nebunie de oras. Cunoscut mai mult pentru Mafie si pizza, Napoli este un oras care trebuie explorat. Stradutele sale similare cu medinele nord-africane cu rufe atarnand peste strada, dar si palatele vechilor regi ai Regatului celor doua Sicilii fac din Napoli un oras obligatoriu de vizitat. Nu rata pizzeria unde s-a inventat Pizza Margherita acum vreo 150 ani si Muzeul National de Arheologie, unul dintre cele mai bogate muzee dintr-o tara care se mandreste cu muzeele sale.
Pompei – daca te plimbi prin multe orase europene spui ca parca pasesti in istorie, dar in realitate, pasesti in orase istorice refacute mai mult sau mai putin recent. Pompei este un oras inghetat in timp, mai precis in anul 79 e.n. cand Vezuviul dupa o explozie furioasa a acoperit cu lava un oras marisor si prosper. Redescoperit acum cateva secole, o parte importanta din oras a fost scoasa la iveala si practic pasesti pe ulite de acolo 2000 ani, vizitezi case somptuoase, dar mai ales ramai mut de uimire cand realizezi cat de avansati erau romanii in tehnologie si planificarea urbana.
Capri – oho, e un soi de Monaco al Italiei. O insula de o spectaculozitate rara mixata cu magazine si vile de mega-lux, este cea mai exclusivista destinatie a peninsulei. Si asta nu de ieri, de azi, de peste 2000 ani cand imparatul Tiberiu si-a mutat aici rezidenta intr-un palat cunoscut pentru somptuozitatea lui, dar si pentru orgiile imperiale.
Costa Amalfitana – se spune ca e cea mai frumoasa coasta din Europa si cu asta am spus totul.
Vezuviu – daca ai vazut victima (Pompei), nu poti rata sa-l cunosti si pe ucigas (Vezuviu). Exista excursii care te poarta pana in varful unuia dintre cei mai amenintatori vulcani activi din Europa – cunoscut pentru exploziile sale violente. Nu e deloc nesigur, stiinta din ziua de azi poate detecta daca exista probleme.
Sicilia – din nou, o regiune cunoscuta pentru Mafie, dar atata timp cat nu te bagi in ciorba ei, nu vei avea nici o problema. Si vei descoperi o regiune absolut superba, plina ochi cu urme ale istoriei, peisaje de neuitat si o mancare de nota 10. A… si cele mai mici preturi din Italia (poate doar Calabria sa fie mai ieftina)
Etna – un alt vulcan cu un peisaj selenar… practic oriunde intorci capul vezi o alta culoare a nisipului “scuipat” de vulcan din interiorul pamantului. Este unul din acele locuri care te fac sa te crezi pe o alta planeta
Palermo – dincolo de semnificatia pentru noi, romanii ca este locul unde se afla ingropat Nicolae Balcescu, Palermo este unul din orasele unde arhitectura baroca atat de laborioasa si spectaculoasa se afla la loc de cinste
Taormina – un alt orasel muzeu, dominand apele verzi ale marii de pe o stanca destul de abrupta. De neratat este Teatrul Grec care este orientat fix catre Etna – va dati seama cum aratau piesele jucate in timp ce vulcanul era in flacari pe fundal ?
Valea Templelor de la Agrigento – timp de secole, grecii au avut aici colonii, unele ajungand orase importante. In urma lor a ramas o vale plina de temple grecesti unele excelent pastrate.
Insulele Eoliene – posibil, una dintre cele mai pitoresti mini-croaziere din Europa printre cele 7 insule vulcanice, dintre care cea mai cunoscuta e Stromboli.
Excursii organizate in Italia
Evident, poti sa-ti aranjezi excursiile singur, dar ai si optiunea de a te alatura unor grupuri deja formate in excursii organizate. Hello Holidays are un numar destul de mare de excursii in aceste trei regiuni ale Italiei, dar si in Spania pe Coasta del Sol in cadrul programului “Senior Holidays”. Nu va fie frica – nu exista o limita de varsta, poate participa oricine indiferent de varsta, dar perioada este cunoscuta in turism ca fiind perioada in care seniorii calatoresc mai mult, fiind o perioada mai ieftina si mai putin aglomerata.
Toate excursiile sunt mega-flexibile – se zboara intr-un loc care va fi baza timp de 7 zile (nu se schimba hotelul) – pentru Toscana va fi in Montecatini , pentru Napoli in Lettere, pentru Sicilia in Messina, iar apoi in fiecare zi, vei putea opta fie pentru un program pe cont propriu, fie pentru o excursie optionala – in fiecare zi exceptand cea de plecare vor fi propuse excursii.
Preturile beneficiaza de reduceri pana la 30 iulie si sunt dupa cum urmeaza: Toscana – 421 euro, iar Campania (Napoli), cat si Sicilia – 430 euro.
Gasesti aici toate ofertele –––> circuite Italia si Spania
Imagini Toscana si Sicilia
Extraordinara fatada a Catedralei din Florenta
Dominand orizontul
Podurile Florentei – in prim plan, Ponte Vecchio
Turnul inclinat din Pisa
Sa fie clar cat de inclinat este !
Turnul din Lucca
Piata din Lucca
Sus, pe Etna
Minunata Taormina
Teatrul grec din Taormina cu Etna pe fundal