Distribuie articolul:

Primaria Subotica

Trebuie sa spun ca am mai fost odata in Subotica. Si ma leaga o amintire foarte haioasa. Era in 1998 cand lucram in departamentul de marketing al lui Procter & Gamble Balkans si eram responsabil de 7 tari din zona Balcanilor inclusiv de Serbia (pe atunci, inca se numea Iugoslavia). Nefiind zboruri directe intre Bucuresti si Belgrad si pentru ca multi colegi calatoreau des in Iugoslavia, zborul via Zurich sau Viena era cam scump, asa ca se zbura la Timisoara si de acolo nea Petrica ne ducea cu masina la Belgrad. Intr-una din delegatii, trebuia sa merg nu doar la Belgrad, dar si la Nis si Subotica, asa ca l-am intrebat pe nea Petrica daca poate sa vina sa ma ia de la Subotica in loc de Belgrad – nu mai voiam sa ma intorc la Belgrad ca ultimul loc unde trebuia sa merg era Subotica . “Sigur. Domnu’ Cezar” imi spune nea Petrica cu zambetul lui larg. “Dar unde sa ne vedem?”. La Belgrad era clar – ori la hotelul Hyatt, ori la birourile distribuitorului de langa port. Nici unul nu stiam Subotica, nu fusesem niciodata, iar in 1998 nu exista Google Maps sau similar. “Pai hai la Primarie. Orice oras are o primarie care trebuie sa fie o cladire importanta. Hai sa ne vedem la Primarie” propun eu. “La Primarie, domnul Cezar” zice si nea Petrica.

Ajung eu la Subotica si intreb acolo unde e Primaria. “Care ?” ma intreaba contactul local. “Cum care ? Primaria. Nu aveti o Primarie ?”. “Ba da, dar nu avem una, avem doua Primarii – Primaria Veche si Primaria Noua”. Pfff… sunt departe una de alta ? Sa fie la vreo 5 – 600 metri. Mai, dracie. Asa ca am alergat intre cele doua primarii, pana cand am gasit Mercedesul lui Nea Petrica. Si amandoi am ras ca ne-am dat intalnire la Primarie in orasul cu 2 primarii.

Din pacate, atunci, in 1998 nu am avut timp sa vizitez orasul. Avea asa un aer de Ardeal, foarte diferit de vibe-ul din Belgrad. Ma rog, si Oradea este foarte diferita de Bucuresti, dar de la Oradea la Bucuresti sunt totusi 600 km, iar de la Belgrad la Subotica undeva sub 200 km. Si a ramas asa pe o lista de locuri prin care am trecut el fugitivo, dar pe care nu le-am vizitat desi mi-as fi dorit-o. Si cum, necum am ajuns la Subotica sa o vad bine dupa … 24 ani ! Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Am ajuns la Subotica cu autobuzul de la Szeged. Desi cele doua orase sunt foarte apropiate (undeva la vreo 40 km), legaturile sunt putine. Efectiv, nu exista decat un singur autobuz care pleaca zilnic la ora 10:10 din autogara Szeged si ajunge pe la 12 si ceva. 40 km in 2 ore ? Pai da – pentru ca trebuie sa treci o granita unde te dai jos, ti se verifica documentele de calatorie, intrebari, verificat autocar… Stiti, toata distractia. Initial mi-a fost teama sa nu fie autobuzul prea plin, asa ca am ajuns cu vreo jumatate de ora mai devreme in autogara, dar nici vorba – cred ca era plin doar pe jumatate.

Subotica este actualmente orasul cu cea mai mare comunitate maghiara din Serbia. In momentul de fata, conform ultimelor date, ungurii reprezinta 35% din populatie, iar sarbii doar 27%, asa ca pe toate cladirile oficiale, aparea scris si in maghiara. Nu bilingv. Ci in … 3 sau 4 limbi: sarba, maghiara, croata sunt indiscutabil recunoscute, dar am vazut si o a patra limba scrisa cu litere latine si foarte similara si cu sarba si cu croata (diferenta dintre cele 2 fiind ca sarba era scrisa cu litere chirilice, iar croata cu litere latine). Am sapat putin si am descoperit ca a 4-a limba oficiala este una de care nu am auzit in viata mea – bunjevci. Pfff.. ce mai e cu limba asta ? Si am descoperit ca bunjevci este o comunitate de care n-am auzit niciodata, dar e foarte importanta in Subotica – practic, acum 1-200 ani era cea mai mare comunitate a orasului, iar Subotica s-a dezvoltat in jurul lor. Bunjevci este o limba foarte apropiata de croata, Croatia o considera un dialect, vorbitorii ei provenind de undeva din Hertegovina, iar bunjevci se considera urmasii vlahilor dalmatini, populatia vorbitoare de un dialect al proto-romanei care traia prin Croatia de astazi (purtau numele de morlaci). Acestia au fost slavizati de-a lungul secolelor, iar urmasii acestor proto-romani azi vorbesc practic croata si sunt marea majoritate catolici. Unii dintre bunjevci sustin ca provin direct din populatia dacica romanizata si ca ar fi ajuns in Hertegovina impinsi de navala triburilor bulgare . Ca intotdeauna, acest mozaic si aceste micro-dialecte creaza scandal in Balcani – decizia Consiliului Local al orasului Subotica de a recunoaste limba bunjevci ca limba oficiala alaturi de sarba, croata si maghiara i-a scandalizat pe croati care sustin ca bunjevci sunt croati get-beget si limba lor e doar un dialect regional. Ma rog, cel putin la intrarea in Primarie, apar cele 4 limbi (aparent si bunjevci), prin celelalte locuri, am vazut doar 3. Mozaicul etnic din fosta Iugoslavie si ambitia vorbitorilor fiecarui dialect de a le fi recunoscuta limba, natiunea si eventual autonomia sau chiar un stat separat a dus la ce a dus in anii 1990 – 2000 in ex-Iugoslavia…

Odata ce m-am cazat si am mancat celebrul snitel Karadzordzevic (of, ce dor mi-a fost de el, ca de cevabcic din Sarajevo), am plecat direct spre centrul orasului. Zona in care am stat, foarte interesanta, mi-a sugerat atmosfera satelor din Ardeal, parca eram in zona rurala, cu totul si cu totul altceva decat in centrul orasului.

Povestea Suboticei este undeva legata cu cea a Szegedului, dar desi sunt la doi pasi unul de altul, au totusi diferente majore. Desi zona a fost populata din vechime, orasul propriu-zis pare sa fi aparut dupa marea navalire tatara din 1241 cand taranii din numeroase sate distruse de navalitorii mongoli s-au strans pe teritoriul de azi al Suboticei. A fost un oras nesemnificativ, posibil mai degraba un sat mai mare pana cand a intrat in posesia familiei de Hunedoara, mai precis al lui Iancu de Hunedoara. Dupa moartea marelui conducator de osti, Matei Corvin a devenit proprietarul Suboticei si a facut-o cadou unei rude care speriat de primejdia otomana a construit o cetate puternica in Subotica. In acel moment, Subotica a aparut pe harta. Temerile lui erau intemeiate. Dupa pulverizarea Regatului Maghiar in urma bataliei de la Mohacs din 1526, Subotica si intreaga Ungarie cu exceptia zonei nordice au devenit parte a Imperiului Otoman.

Dar cucerirea otomana aduce Subotica pentru prima oara in prim-plan. Un mercenar sarb pe nume Jovan Nenad beneficiind de vaccumul de putere si haosul care a urmat prabusirii Ungariei a preluat in nume propriu o zona din actuala Vojvodina, dar si din Banatul romanesc de mai tarziu. Si-a dat numele de “Omul Negru”, s-a autointitulat tar – sustinand ca e urmas de tar sarb si imparat bizantin, dar a intrat in conflict cu Principele Transilvaniei Ioan Zapolya care incerca sa-si intareasca posesiunile si a fost ucis in lupta undeva langa Szeged. A intrat insa in legenda ca un mare erou sarb si azi legenda locala il pozitioneaza drept fondatorul Vojvodinei, iar statuia lui este astazi fix in fata Primariei din Subotica.

Dupa ce haosul impartirii teritorilor s-a mai disipat, Subotica a intrat ferm in fruntariile Imperiului Otoman. In aceasta perioada de timp, localnicii au fugit, in locul lor venind colonisti sarbi ortodocsi si acesti misteriosi bunjevci din Hertegovina. Bunjevci au reprezentat majoritatea absoluta in Subotica si regiune timp de secole. Dupa ce Austria a pornit ofensiva de dupa Asediul Vienei, cucerind Ungaria, Transilvania si ajungand cu trupele pana hat, in Kosovo, Vojvodina inclusiv Subotica a ramas Austriei care a condus orasul pana in 1918.

Perioada de dupa cucerirea austriaca a dus in final la prosperitate si dezvoltare economica. Pe langa localnicii bunjevci si sarbi, au inceput sa apara colonisti din tot imperiul, in special unguri si evrei care si-au pus pecetea asupra regiunii. Perioada de dupa Revolutia de la 1848 a fost epoca de aur a orasului – s-au construit scoli, Subotica a fost legata de restul Imperiului printr-o cale ferata, palate si case monumentale au fost construite, economia a prosperat. Urmele acestei perioade (care coincide cu perioada Art Nouveau) le gasesti in tot orasul.

Dupa primul razboi mondial, Subotica a devenit parte a Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, ulterior numita Iugoslavia. Nu era orice oras, era al treilea ca marime dupa Belgrad si Zagreb, dar se afla acum pe o granita destul de inchisa – granita cu Ungaria este cam la 10 km de oras. Economia s-a reorientat acum spre Belgrad si Zagreb, dar avantul economic a fost temperat. Dupa atacul Germaniei lui Hitler asupra Iugoslaviei, Subotica (alaturi de o parte din Vojvodina – cea dintre Tisa si Dunare) a fost facuta cadou Ungariei lui Horthy. Toti cei 6000 evrei din Subotica au fost trimisi la Auschwitz, foarte putini supravietuind, iar autoritatile au executat si numerosi sarbi. Un subiect interesant si mai putin cunoscut este ce s-a intamplat cu Banatul Sarbesc marginit de Tisa, Dunare si granita cu Romania. Hitler a oferit Banatul sarbesc Romaniei, dar Maresalul Antonescu a refuzat ferm, dar a amenintat ca daca Banatul sarbesc este facut cadou Ungariei precum restul Vojvodinei va interveni manu militari sa-I alunge pe unguri. In consecinta, Banatul sarbesc a fost administrat direct de Germania, iar restul Vojvodinei a trecut la Ungaria.

Subotica a revenit Iugoslaviei dupa 1944, iar in ultimii 20 ani, datorita razboiului din fosta Iugoslaviei si epurarii etnice anti-sarbe din Croatia, Bosnia si Kosovo foarte multi sarbi s-au refugiat in zona Subotica si in orasul propriu-zis. Multi locuitori croati si maghiari au plecat din zona, iar ponderea sarbilor a crescut serios.

Evident, primul loc spre care m-am indreptat a fost Primaria, o cladire absolut iconica, un adevarat palat care marcheaza centrul absolut al orasului. E vorba, desigur, de Primaria veche :). A fost terminata in 1912 si este o capodopera a stilului Art Nouveau. Dominata de un turn inalt (probabil folosit de pompieri ca in multe orase ale perioadei), primaria este o minune. Poate fi vizitata la ora 12:00 printr-un tur organizat (pur si simplu te prezinti la intrare), dar din pacate in ziua in care am fost in Subotica turul nu a avut loc. Am aflat de la Biroul de Informatii Turistice destul de mic si un pic ascuns (am dat de 2 ori roata in jurul Primariei pana sa-l descopar – stiam ca e acolo !) despre acest tur si despre faptul ca in fiecare sambata, este oferit un tur gratis pietonal pentru turistii aflati in oras. Nu eram sambata, asa ca l-am ratat si pe asta.

Dar nu am ratat sa intru in incredibila Sinagoga construita cam in acelasi timp cu cele de la Szeged si Oradea. Am intrat in ea (se poate vizita, nu se mai tin slujbe, intrarea costa 250 dinari – 2 euro) si ca si in cazul celorlalte sinagogi, interiorul este absolut fabulos. In plus, este unica sinagoga din Europa care contine elemente Art Nouveau. Nici macar intr-un oras prin excelenta Art Nouveau ca Oradea, sinagogile nu s-au lasat “corupte” de noul stil arhitectonic la moda. Doar la Subotica :).

Cealalta perla Art Nouveau din Subotica este palatul Ferenc Raihle (intrare 100 dinari – sub 1 euro). Exterior este o nebunie pentru ca Ferench Raihle a fost arhitect si a construit palatul pentru el si familia lui. Asa ca nu a precupetit nici un efort, nici un ban si nici un dram de creativitate pentru a-si construi casa viselor. Dar aceasta bijuterie i-a purtat ghinion – la doar cativa ani, a dat faliment (a fost implicat in tot soiul de businessuri riscante, plus noul primar nu l-a mai agreat sa-i dea proiect publice), asa ca a fost obligat sa-si vanda casa visurilor si sa paraseasca orasul in dizgratie. Nu s-a mutat prea departe, a plecat la Szeged unde a construit cateva cladiri. Dupa primul razboi mondial nu a mai construit nimic special, oricum perioada Art Nouveau-lui trecuse, iar el a murit in 1960 la varsta de 91 ani in uitare. Dar numele sau nu este uitat daca ajungi la Subotica.

Acum, in interiorul palatului se afla Muzeul de Arta Contemporana – dar nu pot spune ca e ceva deosebit, doar cateva instalatii si proiectii si cam atat. In schimb, in spate, in gradina se afla o cafenea excelenta. De altfel, fix in spatele palatului Ferenc Raihle se afla strada Matije Korvina (ati inteles, e vorba de Matei Corvin care are si o statuie nu chiar impunatoare pe strada) care este faimoasa pentru ca aici se afla o restaurante si baruri cu adevarat faine. Este strada principala unde poti gasi ce e mai bun in termeni de gastronomie din oras… iar pentru o bautura, te poti duce langa Primarie :).

Dar ce mi s-a parut cu adevarat special in Subotica sunt strazile centrale complet … impadurite. Practic, pe principalele strazi, copacii cumva invaluie strada, simti ca intri intr-o padure, tulpinile nu sunt drepte, iar coroana ciuntita ca in foarte multe orase ale lumii, ci pur si simplu invaluie strada – atat trotuarele, cat si zona circulata de masini, creand o senzatie formidabila. In plus, chiar si in cele mai calduroase zile de vara, odata ce o iei pe aceste strazi, simti un aer racoros absolut fantastic.

Principala strada pietonala – Branislava Nusica este strada Art Nouveau – uite-te cu atentie nu la magazine (nu sunt ceva deosebit), ci la cladiri. Unele au denumiri haioase – Hotelul Mielul de Aur care in vechime era preferat de ofiterime, altele pur si simplu Subotica Savings Bank. Pur si simplu, plimba-te si remarca amanuntele arhitecturale – unul din secretele de a admira o cladire Art Nouveau este sa te uiti la amanunte – usi, ferestre, balcoane, mici elemente incastrate, statui.

Din pacate, nu toata Subotica este pusa la punct. Se vede lipsa de finantare, ici si colo, principala biserica romano-catolica a orasului, Sf. Teresa este crapata de zici ca o sa cada si am inteles de la cineva de pe Facebook ca fix la fel arata si acum 4 ani, In schimb, atat biserica franciscana, cat si biserica ortodoxa au interioarele foarte frumoase si merita vazute. Si pentru un pic de exotism, in 2008 a fost construita prima moschee din ultimii 200 ani de pe drumul Budapesta – Sofia. Nu e in centru, ci pe soseaua spre punctul de frontiera cu Ungaria, am vazut-o din autobuz.

Iar pentru un pic de relaxare, ei bine, intr-o tara fara iesire la mare, Subotica are un litoral al ei – este vorba de un vast lac numit Palic aflat la vreo 10 km de centru – practic este o suburbie a orasului. Exista autobuze care leaga centrul de Palic, dar astepti la greu (eu am asteptat cam 30 minute la dus, la intors, am avut noroc, nu am stat mai mult de 3-4 minute). Palic a fost locul preferat de recreere a lumii bune din Subotica inca din secolul XIX, iar pavilioanele de inot, vilele si alte cladiri au ramas din acea perioada. Stilul arhitectural ? Ati ghicit, Art Nouveau. Dupa ce m-am dat jos din autobuz, am luat-o la picior printr-o padure racoroasa si am ajuns pe malul lacului odata cu ultimele raze ale soarelui. Sincer, au fost niste momente in care cumva am simtit bucuria de a ma afla acolo, o liniste odihnitoare, o placere dupa zile si zile de luat orase la pas. Era un final apoteotic pentru o saptamana in care am descoperit locuri putin cunoscute, putin vizitate, dar care adapostesc niste perle care merita descoperite.

Nota

Am fost la Subotica in cadrul programului Trans Danube Pearls https://www.danube-pearls.eu/en/ care are ca scop incurajararea turismului in Bazinul Dunarean. In cadrul programului, sunt recomandate cateva rute, eu mergand pe ruta 4 “Arts, Culture and Architecture” , avand de asemenea si sprijinul Asociatiei de Promovare a Turismului in Oradea si Regiune – Visit Oradea