Mormantul lui Lihyan fiul lui Kuza – Hegra (Mada’In Saleh)

Cred ca putina lume nu a auzit de Petra, fabulosul oras antic al nabateenilor aflat in sudul Iordaniei. L-am vizitat de 4 ori si imi doresc sa mai revin… din nou si din nou, este o minune ! Mi-aduc aminte prima oara cand am auzit de Petra era prin 1999 cand imi planificam excursia in Egipt, visul copilariei mele (alaturi de Italia). Mi-a cazut in mana un Lonely Planet al regiunii unde scria clar cu litere de o schioapa – “Daca este sa vizitezi doar o tara din Orientul Apropiat, aceea trebuie sa fie Egipt. Daca este sa vizitezi o singura locatie din Orientul Apropiat, acela trebuie sa fie Petra”. Am urmat sfatul, am inclus si Petra in turul de Egipt si am revenit acasa mesmerizat. Dar la ceva timp de cand am fost pentru prima oara in Iordania, am descoperit ca mai exista o Petra, o Petra imposibil de ajuns, o Petra off-limits pentru turistul de rand, o Petra in … Arabia Saudita. Se chema Mada’In Saleh sau Hegra pe numele ei antic.

Petra a fost capitala regatului nabateenilor, un regat mercantil care controla drumul tamaii si a altor bunuri de pret dinspre sudul peninsulei arabe spre Levant. Spectaculozitatea capitalei Petra a fost nascuta din banii obtinuti din comert, dar si din caracterul cosmopolitan al orasului. Dar nabateenii nu s-au limitat doar la Petra, ei au fost un regat care s-a intins prin mai multe colturi ale regiunii – vei gasi urme si asezari nabateene in Sinai, Palestina, Israel, Iordania si Arabia Saudita. Asezari mai mari sau mai mici, dar toate avand acele morminte sapate in stanca care au facut Petra faimoasa in toata lumea. Ei bine, al doilea oras ca amploare a Regatului nabatean se afla in actuala Arabie Saudita si se crede ca a fost construit la extremitatea sudica a Regatului. Fiind poarte de intrare in regat, acest oras misterios a castigat o gramada de bani din comertul cu sudul peninsulei, iar Hegra a fost construit pe locurile unde au prosperat mai multe regate anterioare cum a fost cel al dadanitilor in oaza Al Ula.

Am aflat despre Hegra intr-un context mai putin placut. O bloggerita saudita vizitase acest oras “interzis” si postase niste poze cu ea fara nimic pe cap, cu parul in vant. In consecinta, a fost arestata si nu mai stiu – ori inchisa pentru o perioada de timp, ori biciuita in piata publica. Mada’In Saleh era atunci o zona interzisa pentru straini (si evitabila pentru localinici), iar pentru a putea merge acolo, trebuiau niste permise super-speciale de pana si regele ar fi trebuit sa semneze – daca ajungeau cateva sute de turisti pe an, era mult. Motivatia oficiala era ca Mada’In Saleh este intr-o zona de frontiera – o mare prostie – cel mai apropiat stat, Iordania, este la vreo 2-300 km cum zboara cioara. Insa, problema principala cu Mada’In Saleh, pe langa ca Arabia Saudita interzicea turismul nereligios in foarte religiosul regat, este ca sauditii il considera un loc blestemat, antamat de insusi Profetul Mohamed care a trecut prin zona, o regiune plina de spirite rele. Aceasta anathema a durat timp de milenii, dar a binecuvantat vechiul oras nabatean, protejandu-l. Daca Petra a fost locuita de beduini pana acum cateva decenii cand au fost alungati pentru a face loc turistilor din toata lumea, si multe dintre fenomenalele fatade au fost afectate de prezenta umana, fatadele din Mada’In Saleh (sau Hegra) au fost neatinse si sunt perfect conservate – desertul si lipsa de ploaie au prezervat impecabil orasul si astazi ai senzatia ca e ca nou – ca a fost construit saptamana trecuta. Nu, a fost construit acum 2000 ani !

Dar sa vedem care e blestemul Hegrei si de ce nimeni nu a mai calcat prin ea in perioada islamica. Povestea spune ca in zona asta locuia un popor numit Thamud. Lucru real, dar el a vietuit prin zona cu cateva sute de ani inainte ca nabateenii sa construiasca aici orasul cu cele peste 100 de morminte fastuoase. Dar ma rog, povestile religioase nu tin cont de cronologie. La un moment dat, un thamudian pe nume Saleh (de unde si numele orasului) care era un profet avant-la-lettre le-a spus thamudienilor care erau pagani si se rugau la zei, idoli si stanci ca nu e bine ce fac, ca exista un singur Dumnezeu si  ca lui trebuie sa i se roage. Thamudienii au spus OK, dar vrem niste dovezi. Saleh s-a rugat si Dumnezeu a trimis o camila si un pui de camila. Thamudienii au spus “ete fas” si au omorat camila, iar puiul a fugit. Dumnezeu s-a enervat si i-a ucis pe toti, prin cutremure si fulgere (un soi de Sodoma si Gomora din Arabia Saudita de azi) – deh, Dumnezeu teoretic este bun si iertator, dar mai are si scapari. Iar acum printre ruinele mormintelor cand bate vantul, oameniii sustin ca aud plansetul puiului de camila dupa mama ucisa de thamudienii cei rai.

Povestea asta cu Saleh nu este consemnata decat vreo 1200 ani dupa disparitia thamudienilor de catre insusi profetul Mohamed care a trecut prin zona in drum spre Tabuk, in nordul Arabiei Saudite. Mohamed a condus o expeditie militara spre Tabuk pentru ca avea informatii ca bizantinii vin in forta sa-l spulbere. Erau fake news, asa ca dupa ce profetul a asteptat vreo 20 zile sa apara bizantinii care nu au aparut, a decis sa se intoarca acasa la Medina, unde in curand avea sa moara, ma rog, sa se ridice la cer. Cand Mohamed a trecut pe langa Mada’In Saleh, a recomandat sustinatorilor sai sa evite zona blestemata. “Daca ati luat mancare din aceasta zona, aruncati-o, daca ati baut apa, scuipati-o”. Peste 1500 ani, Mada’In Saleh a fost evitata de orice binecredincios.

Dar importanta sa istorica si frumusetea locurilor a unei a doua Petre, o Petra intacta a ajuns in Occident si anumiti arheologi sau producatori de filme documentare li s-a permis dupa ani de persuasiune sa intre si sa descopere acest pamant magic. Si Petra saudita a inceput sa fie cunoscuta de mai multi, iar cativa curajosi s-au infiltrat, dormind sub milioane de stele prin morminte nabateene.

Cand MBS a ajuns la putere si a pus turismul laic pe lista A a prioritatilor, Mada’In Saleh a revenit in atentie dupa aproape 2000 ani. Nu stiu daca MBS a fost personal sa vada locul, cert este ca fatwa care interzicea intrarea in sit a fost ridicata si pentru a mai reduce din reticenta localnicilor de a vizita un loc blestemat pana acum cativa ani, a trecut printr-un proces violent de rebranding. Mada’In Saleh nu mai este Mada’In Saleh, a devenit HEGRA. Mai precis, a redevenit Hegra, acesta fiind numele ei nabatean (sau grecesc) din antichitate. Am descoperit asta intamplator. Cand discutam cu vreun sofer, ghid sau orice alt saudit ca ma duc la Mada’In Saleh se uitau la mine de parca vorbeam in romulana veche. Initial credeam ca nu pronuntam eu ca lumea, dar cam toti, dupa cateva secunde de falsa necunoastere, ca si cum ar fi fost loviti de o relevatie, explodau – “A, Hegra ! You go to Hegra ! Hegra is so beautiful !”. Hegra este primul sit UNESCO de pe teritoriul Arabiei Saudite. Asa ca daca ajungeti in Al Ula si intrebati de Mada’In Saleh, corectati-va imediat si spuneti ca mergeti la Hegra.

Evident, vechile generatii nu au fost convinse de rebranding, dar tinerii sauditi vin in numar mare sa descopere cea mai frumoasa si importanta urma istorica din Arabia Saudita, orasul nebatean Hegra sau Petra Saudita.

Ca si in cazul Petrei sau a dadanitilor, orasul “viu” era undeva mai departe de necropola sacra si mare lucru nu a supravietuit. Au supravietuit monumentalele fatade ale mormintelor sapate in stanca, unele mai spectaculoase decat altele. Oficial sunt cam 110 – 120 morminte (am gasit diverse cifre – 111, 113, 109, etc), cert, mult mai putine decat cele 600 documentate in Petra (deh, Petra era capitala), dar, cum ziceam, mult mai bine pastrate.

Spre deosebire de Petra unde cele mai spectaculoase morminte sunt relativ grupate, iar orasul il vizitezi pe jos (in cel mai “motorizat” caz – pe spatele unui  cal sau magar), Hegra este mult mai intinsa – este practic un platou desertic nisipos unde din loc in loc apar niste stanci in care au fost sapate si excavate mormintele. Este interzis sa umbli de la un grup de morminte la altul pe jos – sunt relativ departe, dar daca ai o zi la dispozitie ai putea sa le acoperi fara probleme, singura problema fiind caldura, soarele si faptul ca nu prea ai de unde sa cumperi ceva de mancare sau bautura. Doar la intrarea in sit, esti intampinat cu curmale, apa (se distribuie fara limita si e rece), cafea, ceai si ceva prajiturele, dar mai departe, ioc – doar desertul si mormintele. Langa fiecare grup de morminte este o statie si autobuze ale autoritatii turistice vin la 20 minute sa te transporte dintr-un loc intr-altul. In principiu, trebuie sa iei un autobuz la o ora desemnata in avans (si esti cam alergat), dar daca il pierzi, nu te abandoneaza in desert. Ghizii si ghidele sunt in schimb draguti – sunt mai degraba niste povestitori care incearca sa recreeze povestile si atmosfera de demult a locurilor. Toti sunt sauditi (surprinzator pentru cineva obisnuit cu Dubaiul unde nu prea gasesti localnici in astfel de joburi) si multi chiar din Al Ula.

In schimb exista de asemenea si un grup de garzi neplacute care foarte violent se asigura ca nu ai facut un pas in plus fata de cat e voie. Faci un pas in plus – urla la tine de incepi sa te intrebi daca nu cumva angajatii sitului UNESCO sunt cu adevarat spiritele rele ale fostului oras belstemat. Mai faci un pas gresit – esti amenintat cu excluderea pe viata din Mada’In Saleh, pardon Hegra. Probabil te si impusca. Ma rog sau cel putin asa este atitudinea “ospitalierelor” noastre gazde.

Dar care este cu adevarat istoria Hegrai, nu legendele islamice. Cum ziceam, in aceasta zona, s-au succedat mai multe popoare si regate – mai intai mult-hulitii Thamud. A urmat regatele Dadanite si Lihyane care au inventat pentru prima oara in regiune mormintele excavate in stanca cu fatade frumos lucrata. Dar apogeul acestei arte a fost atins de nabateeni. Hegra a devenit o a doua capitala a regatului alaturi de Petra in perioada regelui Aretas al IV-lea Philopatris (9 i.Hr – 40 d.Hr). Aretas e faimos si in povestirile biblice. Fiica lui Aretas s-a casatorit cu regele Herod (cel care l-a ucis pe Sf. Ioan Botezatorul la cererea fiicei sale Salomeea, dar si a celei de-a doua neveste, Herodias), dar aceasta a fugit la taica-su cand a aflat ca Herod vrea sa divorteze de ea si sa ia pe Herodia in casatorie (mama proscrisei Salomeea). Tata socru s-a enervate, a strans armata si l-a batut crunt pe fostul ginere. Acesta a cerut sprijin de la romani care au trimis trupe sa cucereasca Petra, dar s-au oprit la Ierusalim la auzul vestii ca imparatul Tiberius a incetat din viata. Asa ca regatul nabatean avea sa mai dainuiasca pana in 106 cand dupa moartea naturala a ultimului rege, a devenit provincie romana (da, fix in acelasi an cu Dacia, dar daca Dacia a fost cucerita manu militari, antrenand imense distrugeri si morti, nabateenii mult mai mercantili au decis ca ar fi o idee mai buna sa se supuna romanilor si sa-si duca viata si businessul mai departe in liniste si pace). Perioada de aur a Hegrai incepe deci pe la inceputul erei crestine si va continua pana prin jurul anilor 2 – 300 d. Hr cand mutarea drumurilor comerciale pe Marea Rosie spre deosebire de ruta terestra care trecea prin Hegra a dus la abandonarea orasului in uitare. In aceste 2-3 secole, in special in timpul primului, aveau sa fie construite aceste fabuloase morminte.

In mod oficial, sunt 111 morminte, dar probabil sunt ceva mai multe. Multe sunt influentate de arhitectura greco-romana, impodobite cu elemente provenite din alte culture – sfincsi egipteni, vulturi persani, grifoni. Tipic nabateene sunt scarile frumos sculptate deasupra mormintelor, sugerand transportul sufletului spre paradis. Spre deosebire de Petra, aici aproape fiecare mormant are cate o inscriptie (la Petra e posibil sa se fi pierdut) – mentionand numele “locatarilor”, dar destule avand si mesaje amenintatoare pentru cei care ar deranja linistea decedatului. Spre bucuria istoricilor, se poate afla cate ceva despre cel raposat si mai ales despre anul mortii – cel mai vechi mormant e din jurul anului 0, iar cel mai nou din anul 70 d.Hr cand inca mai exista Regatul Nabatean. Se pare ca nu romanii sunt vinovati pentru sfarsitul Hegrei – dovada ca s-a descoperit o placa din perioada imparatului Marc Aurelius (161 – 180 d.Hr). Spre deosebire de mormintele de la Petra care au fost construite pentru regi si regine, aici, decedatii sunt mai degraba negustori bogati, guvernatori sau ofiteri – asta nu inseamna ca nu rivalizeaza cu cele din Petra. Si nu sunt doar barbati – apar si destule nume de femei, dovedind ca in societatea nabateana, femeile aveau un rol important de isi puteau permite astfel de morminte somptuoase.

Dupa ce am ajuns la centrul de vizitatori si am fost tratati cu apa si prajituri, ne-am imbarcat in primul autocar si am plecat spre primul popas. Vorba aceea cu “save the best for last” nu s-a aplicat la Hegra. Am inceput in forta cu cel mai cunoscut si cel mai spectaculos mormant. Este si cel mai inalt (are 22 metri), este singur pe o stanca mai mica si este practic un mormant neterminat – este construit pentru un anume Lihyan fiul lui Kuza (nu, nu are nimic de-a face cu lihyenii) si este absolut superb. Din acest mormant si alte cateva neterminate, s-a descoperit ca mormintele erau sapate de sus in jos, de la “coroana” aceasta cu treptele raiului spre baza – in cazul mormantului lui Lihyan, doar treimea de jos este cam neterminata, celelalte doua treime sunt absolut fabuloase. De fapt, tot mormantul, practic, decupat in stanca este incredibil. Am ramas uimit in fata amplei fatade. Este fabuloasa, atata atentie, atata migala in conditiile in care se sculpta in piatra dura. Mi-ar fi placut sa stau mai mult, dar cum ziceam, turul este un pic cam grabit.

Am descoperit niste stanci ceva mai lungi care adaposteau mai multe morminte, un adevarat mini-cartier de morminte. Fiecare are insa arhitectura ei, arta ei, cum ziceam, unii au grifoni, altii lei, unii sunt de inspiratie greceasca, altele persana. Fatadele sunt absolut fantastice !

Dar Hegra nu inseamna doar fatade de morminte. Una din opriri este la asa-numitul Jabal Ithlib – unde aveau loc marile intalniri ale comunitatii, ale politicienilor locali si unde se discutau problemele arzatoare ale urbei. Divanul este o camera imensa, sapata adanc in piatra, mult mai adanc decat orice mormant, dar fara nici o fatada artistica. Aici probabil aveau loc si banchetele pomenite de Strabon – mesele erau pregatite de nu mai mult de 13 oameni, iar la fiecare banchet erau 2 cantarete-dansatoare. Nimeni nu avea voie sa bea mai mult de 11 pahare. Langa aceasta imensa sala, se afla un coridor ingust care aduce aminte de Siq-ul din Petra. Este mult mai scurt decat Siq-ul din capitala si in plus, nu ai voie sa parcurgi mai mult de cativa pasi – fix atat cat sa poti descoperi ca “crestatura” in stanca are forma unei chitari.

Cum ziceam, este unul din acele locuri absolut fundamentale de vizitat in Orientul Apropiat, mai ales daca ai vizitat si Petra (perfect ar fi sa le vizitezi “la pachet” cum am facut-o eu). Si mai ales acum, cand inca nu se inghesuiesc prea multi calatori. Pentru ca planurile spun ca in cativa ani, aici sa vina milioane. Nu stiu daca vor veni, dar daca vrei sa descoperi o Hegra mult mai linistita si inspirationala, acum e momentul.

Pe langa Hegra nabateana, mai sunt urme ceva mai moderne. Pe langa tinutul blestemat trecea celebra cale ferate Hejaz construita in perioada otomana care lega Damascul (si mai departe, Constantinopol) de Medina. A fost distrusa de Lawrence of Arabia si aliatii sai hasemiti in primul razboi mondial si asa a ramas – au ramas insa garile istorice si una dintre ele este langa Hegra (pe vremuri, era centrul de vizitatori). Cand am fost eu, era inchisa, fiind in renovare. Se pare ca in gara au mai ramas niste garnituri de tren din perioada otomana, dar cum am spus, nu am putut s-o vizitez sa confirm.

Cum ziceam, se poate vizita folosind autobuzele hop-on hop-off ale sitului. Alternativ (si mai scump), poti inchiria niste jeep-uri vintage (cu sofer) si sa ai mai multa libertate de miscare. Biletul de intrare (care include autobuzul) este de 95 riali saudi (25 euro), iar autobuzul trebuie luat de la Winter Park. Biletele se pot cumpara on-line de aici. Autobuzele pleaca la fiecare 20 minute si asteapta 5 minute in statie. Biletele iti permit sa intri doar la o anumita ora – in caz ca o ratezi, trebuie sa vorbesti cu centrul de vizitatori din Winter Park daca poti intra mai tarziu. Toate informatiile le gasesti in linkul de mai sus.

Turul privat cu jeep vintage costa 700 riali (185 euro) pe persona, iar jeepul poate lua maximum 7 pasageri (185 euro). Soferul este un “story teller”.

Imagini Hegra (Mada’In Saleh)

Statia spre Hegra din Winter Park

Pentru ceva mai multi bani …

Primul rendez-vous cu Hegra din fuga autobuzului

Welcome to Hegra !

Una din statiile autobuzului hop on – hop off

Prima oprire – la impresionantul mormant al lui Lyhian

Inca un vis indeplinit – am ajuns la Hegra, Petra saudita !

Impresionant, nu-i asa ?

Vedeti ? Parte inferioara nu este finisata. Nu o mai fi avut bani ?

Pe langa povestitori, peste tot sunt si placute bilingve (araba si engleza) cu scurte explicatii

Una din povestitoare

Fascinant !

Cam asa arata interiorul. Aici erau mai multi rezidenti

Exista si morminte mai „umile”

Marele loc de intalnire ale nobilitatilor

Siq-ul din Hegra

Buni vecini 🙂