Passu Cones, valea Hunza, Pakistan

Valea Hunza are o faima in intreaga lume ca fiind o vale a centenarilor, iar unele titluri bombastice, proclamand ca este valea nemuritorilor. In consecinta, pentru multi, Hunza este o oaza unde cancerul, ulcerul si apendicita sunt necunoscute, femeile nasc si la 90 ani, iar viata este o adevarata placere. Adevarul este ca toate aceste informatii sunt in general false – se pare ca informatia ca valea e plina de oameni care traiesc 100 – 120 sau chiar si 150 ani provine de la mir-ul de Hunza (regele local – Regatul Hunza a fost dizolvat de premierul Bhutto in 1975) si este datorat faptului ca nu exista certificate de nastere. Personal, nu am intalnit nici un centenar, iar pe acolo se spune (probabil tot legenda urbana) ca datorita faptului ca in ultimele decenii au patruns in Hunza produse precum Coca Cola, chipsurile, biscuitii si alte mancaruri nesanatoase, speranta medie de varsta la nastere a scazut brusc.

Desi faptul ca longevitatatea iesita din comun a celor de pe valea Hunza pare sa fie o legenda, asta nu inseamna ca valea Hunza nu merita vazuta. ESTE PARADISUL PE PAMANT. Alaturi de Bali, Hunza mi se pare locul de pe pamant cel mai apropiat de cum imi imaginez eu paradisul (in caz ca exista). Da, sunt doua tinuturi foarte diferite, dar de o frumusete rara. Hunza este o vale verde, fertila, udata de rauri repezi care vin din ghetarii muntilor sau din ploi. Muntii se aliniaza de parca ar fi pusi cu mana de un fotograf, cu paduri la poale si zapada pe varfurile care ating si 7000 metri. Panoramele sunt absolut incredibile de oriunde ai fi. Din pacate, am prins niste zile innourate (vara este indeobste sezonul ploios, dar inainte mi se spusese ca musonul se opreste la poalele muntilor Himalaya – Hindukush, ei bine, nu prea) – dar am avut vreo doua zile absolut superbe, cu cer albastru, cu vizibilitate minunata. Cuvintele sunt prea putine pentru a descrie frumusetea vaii Hunza.

Chiar daca nu prea gasesti centenari, in schimb locuitorii de pe valea Hunza sunt cu adevarat deosebiti. Sunt 3 populatii cu limbi diferite in zona, iar 95% din locuitori sunt alfabetizati (spre deosebire de circa 60% la nivelul intregului Pakistan). Principala limba vorbita in zona este shina, o limba vorbita, dar care nu are scriere (in ultimii ani se incearca folosirea alfabetului arab pentru a o scrie). Face parte din asa-numita familie a limbilor dardice (vorbite in zona de munte a Pakistanului), parte a marii familii de limbi indo-ariane din care provin si urdu sau hindi vorbite de miliarde de oameni, dar care nu sunt inteligibile reciproc cu shina. In timp ce am vizitat unul din forturile care au apartinut regilor de Hunza, ghidul mi-a spus cu emfaza ca shina e un mix de persana veche (limba vorbita de Xerxes si Darius), hindi / urdu si aratand spre mine… traca. “Traca ???” a fost reactia mea. “Da, pentru ca noi suntem urmasii soldatilor lui Alexandru Macedon care vorbeau traca” mi-a raspuns sfatos ghidul. Cred ca dacopatii nostrii l-ar declara guru. Da, se stie ca macedoneenii vorbeau o limba diferita de greaca antica, dar e pentru prima oara cand cineva si inca cineva din muntii Hindukush spune pe un ton atat de categoric ca macedoneenii sunt traci (lucru extrem de putin probabil). O alta limba minoritara vorbita prin vai foarte greu de accesat se numeste burushaski – o limba care n-are nimic comun cu shina, imposibil de clasificat – unele teorii o leaga de limbile din Georgia, altele de cele vorbite in Siberia sau chiar de cele dravidiene (din sudul Indiei). Dar din punct de vedere antropologic, populatia burushaski nu are nimic comun nici cu siberienii, nici cu dravidienii (ma rog, nici ungurii au foarte putin in comun antropologic cu vorbitorii de limbi turcice din Asia Centrala), asa ca originea lor este o enigma. Si evident, unii cred ca burushaski este de fapt o limba traco-macedoneana :).

Cum ziceam, legenda lui Alexandru Macedon este intinsa prin toata zona muntoasa din nordul Pakistanului si Afghanistanului. Pe oriunde te duci, fie ca esti in zona Gilgit – Hunza sau in Chitral, dar si dincolo de munti, in Nuristanul afghan, vei afla ca localnicii se mandresc cu faptul ca sunt urmasii soldatilor lui Alexandru Macedon. Se stie ca marele cuceritor a ajuns pana la fluviul Indus care strabate Pakistanul de azi de la nord la sud, izvorand din Tibet si dupa o ultima victorie pe malul fluviului impotriva unui rege indian, a trebuit sa renunte sa intre in India propriu-zisa din cauza unei revolte a soldatilor, mai ales a celor veniti hat din Macedonia, obositi de atatea lupte si marsuri de-a lungul intregii Asii. Se spune ca majoritatea soldatilor au decis sa nu-l mai urmeze pe marele conducator inapoi, stabilindu-se prin muntii Hindukush. Alexandru s-a intors de-a lungul Oceanului Indian prin Baluchistanul de azi in Persia cucerita, fiind urmat doar de soldati persi, nu si de cei macedoneni ramasi pe vaile izolate din Asia Centrala. Asa ca in toata zona montana Hindukush – Himalaya, vei auzi ca localnicii sunt urmasii soldatilor macedoneni sastisiti de atatea razboaie. Asta e un motiv de mandrie. Testele ADN nu au prea confirmat povestirile localnicilor, dar, pentru a adanci enigma,locuitorii din Hunza, Chitral, Nuristan, samd arata teribil de european.

Ce se stie cu siguranta este ca un regat al Hunzei (condus de un “mir” – echivalentul unui maharajah sau nawab in India) exista de circa un mileniu. Populatia locala a fost budista pana prin secolul XVII (iar urme ale budismului se gasesc la tot pasul) pana cand sub influenta a numerosi misionari, au trecut la Islam – multi (in anumite zone in marea majoritate) sunt shiiti – ismaeliti, inchinandu-se lui Aga Khan  – acesta a facut numeroase investitii in zona Humza, a construit scoli (datorita lui aproape toti locuitorii din Hunza sunt alfabetizati), spitale, drumuri si conducte cu apa, iar restaurarea vechiulor forturi din Hunza s-a facut tot din banii lui (familia regala a donat palatele fundatiei Aga Khan care le-a restaurat si le administreaza). Desi acesti mir-i au jurat credinta si au platit tribut atat imparatului Chinei, cat si maharajahului de Kashmir (de aceea, atat China, cat si India sustin ca Hunza e a lor), realitatea este ca Hunza a fost un regat autonom, de sine statator, fara interventie din afara cu exceptia englezilor care au ajuns efectiv pana aici si au numit un mir-marioneta pentru a controla aceasta zona strategica spre care se indreptau navalitorii rusi. La partitie, in 1947, mir-ul de Hunza a hotarat ca regatul sau sa devina parte a Pakistanului, dar indienii au negat dreptul lui, zicand ca Hunza tine de Kashmir. Evident, trupele indiene nu au reusit sa ajunga pana in Hunza, asa ca valea a ramas libera, evitand suferintele atator milioane de kashmiri.

Cum am spus, valea Hunza este de o frumusete ireala, edenica. Cand soarele scalda varfurile cu zapada eterna (cum este Rakaposhi – in limba locala inseamna “acoperit cu zapada”), iar valea este verde, culorile sunt de o stralucire unica si greu de uitat. De aceea imi propun ca acum, in 2023 sa merg si toamna in valea Hunza pentru a descoperi si culorile toamnei – trebuie sa fie niste imagini de o frumusete absoluta ! Valea este de asemenea fertila, aici crescand mai ales pomi fructiferi – caisele de Hunza sunt considerate cele mai bune din lume, iar legenda longevitatii se bazeaza pe faptul ca localnicii mananc caise si beau apa de ghetar. Alte recolte sunt cele care pot creste in conditii de climat rece – porumb si legume.

Ce am vazut pe valea Hunza si merita vazut.

Capitala zonei se numeste Karimabad cunoscut in vechime sub numele de Baltit. De fapt, palatul mir-ului de Hunza se numeste Baltit si este unul dintre importantele obiective turistice de pe valea Hunza. Orasul modern Karimabad care are circa 20,000 locuitori se revarsa pe versantii unor munti incarcati cu zapada, iar panoramele din aproape orice punct cat de cat inaltat sunt absolut superbe. Deasupra Karimabadului se afla cele doua palate regale – Fortul Baltit numit asa in cinstea unei regine care provenea din Baltistanul de azi (o alta zona inalta mai la est, spre Kashmir, locuita in special de tibetani shiiti) si care a adus artizani in Hunza sa construiasca un fort in stil balti. Stilul balti este de fapt un stil tibetan, iar cei care au vazut Palatul Potala din Lhasa tibetana sau palatele tibetane din Lekh sau Shigatse, vor descoperi destul de multe asemanari – ziduri groase catarate pe un munte aproape imposibil de cucerit, iar interiorul astazi refacut de fundatia Aga Khan reflecta cu acuratete originalul – poti descoperi granarele secrete, camerele somptuoase ale familiei regale, dar si o terasa de unde panoramele te lasa pur si simplu fara glas. Printre exponate, ceramica, covoare si niste harti antice pe care apare inclusiv “Dacia”. Nu, nu e o harta antica, ci mai degraba medievala care foloseste multe din toponimele geografice antice fara a avea de-a face cu popoarele care locuiau in momentul respectiv acele locuri. Sub fortul Baltit se afla numeroase cladiri vechi, e ca un soi de centru vechi din orasele europene cu magazine, cafenele si restaurante.

Fortul Altit – construit la cativa kilometri mai incolo, mai mic, dar plasat la fel de spectaculos ca Fortul Baltit. Nu prea sunt multe exponate, dar coloanele exceptional sculptate sunt un deliciu. Iar panorama vaii Humza cum intra in Karimbad venind dinspre munti este incredibila. Nici nu stiti cat de mult imi doresc sa revin aici !

Valea Nagar – tehnic, este un alt “stat”. Valea Nagar a fost condusa de un alt mir, deci nu a facut parte din Regatul Hunza, dar asta conteaza mai putin. Un drum de munte absolut superb, sate construite in locuri imposibil de pitoresti, iar la finalul drumului, am descoperit un ghetar – ghetarul Hopper, unul din acei ghetari care pompeaza apa in vaile care “hranesc” marele Indus. In perioada in care am fost noi – august 2022, sudul Pakistanului era sub ape, afectat de o inundatie de proportii biblice datorata in special caldurii neobisnuite – ghetarii se topeau mult mai mult decat in mod normal vara, asa ca ape inspumate inspaimantatoare se indreptau cu furie la vale, inundand intregul Sindh si lasand ravagii in urma lor. Micile vai ale Nagarului, Hunzei si alte rauri din zona erau maronii si inspumate, furioase, gata sa distruga tot ce le iesea in fata.

Lacul Attabad – este un lac format recent in urma unui dezastru natural. La doar cativa kilometri mai sus de Karimabad, lacul Attabad s-a format in 2010 in urma unei catastrofale alunecari de teren care a blocat albia raului Hunza. Zeci de oameni au murit, aproape 6000 au trebuit sa se refugieze, 6 sate au fost distruse (unul este sub lac), pana si celebra autostrada Karakoram a trebuit sa fie mutata si partial reconstruita. A fost realizata o strapungere pentru ca valea Hunza sa continue sa curga, dar in spatele stancilor cazute s-a format un lac de o culoare albastra extraterestra (mai ales cand e soare) care a devenit o mega-atractie turistica pentru pakistanezi – barci ofera azi mini-croaziere (am fost si eu), poti inchiria chiar si jet-ski-uri, baie nu prea poti sa faci – e totusi foarte rece.

Autostrada Karakoram – una dintre cele mai spectaculoase sosele din lume leaga Pakistanul de Uigurstan (aflat in China) de-a lungul uneia din rutele de pe Drumul Matasii. Timp de secole, caravane au calatorit printre acesti munti de o frumusete tulburatoare, transportand matase chinezeasca, sare, aur si multe alte produse. O parte din vechiul drum, sapat spectaculos in muchea muntelui inca se vede, dar te miri cum puteau sa umble camilele pe un drum atat de ingust si atat de periculos. Autostrada de azi a fost construita de chinezi si pakistanezi in anii 50 si permanent refacuta (mai ales dupa alunecarea din 2010). Peste tot am citit ca ar fi principalul drum comercial intre cele doua tari aliate – China si Pakistan (ma rog, Pakistanul devine incet, incet o colonie chineza), dar desi l-am parcurs pana la granita chineza, nu am vazut nici macar un singur camion. Doar cateva masini cu turisti. Drumul pleaca din Karimabad, trece pe langa absolut superbii Passu Cones, se ridica peste zona impadurita, urcand printr-un peisaj selenar pana la Khunjerab Pass (4693 metri) unde se afla granita cu China. In momentul in care am fost, in august 2022, granita era ferm inchisa (China era sigilata datorita COVID-19), punctul de frontiera chinez aflat intr-o cladire reminiscenta a Orasului Interzis din Beijing fiind pustiu – in schimb ce cel pakistanez era plin de viata cu numerosi turisti (imensa lor majoritate pakistanezi) veniti sa descopere minunata zona. Desi eram iata la aproape 5000 metri, vremea era halucinant de calda – am putut sa stau in tricou fara nici o problema ! Incalzirea globala…

Podul Hussaini – unul din acele poduri de zici ca sunt ca niste ate care se balangane peste apa rapida a Vaii Hunza. Plina de stinghii lipsa, parand la doi pasi de prabusire, este folosit zilnic de localnici, fiind singura ruta de acces intre satul lor si autostrada Karakoram. A devenit o atractie turistica de sine prim ordin, asa ca in jurul lui au aparut baruri, restaurante si magazine de suveniruri !

Si nu in ultimul rand sa nu mentionez o oaza de liniste si de … europenism. Nu foarte departe de Baltit Fort, se afla cafeneaua Mountain Cup  – un loc cu o panorama incredibila asupra Karimabadului, unul din putinele locuri din Hunza unde ai parte de cappuccino, espresso, prajituri senzationale (nu o rata pe cea de caise) sau latte !

Accesul spre Valea Hunza se face dinspre Gilgit, principalul oras al Pakistanului nordic, capitala a provinciei Gilgit-Baltistan. Aici se afla si singurul aeroport din zona care functioneaza doar atata timp cat vremea este clara. Cum ziceam, am avut destule zile pline de nori, dar Allah a fost marinimos cu noi si am putut sa zburam la Islamabad  intr-o dimineata stralucitoare, fix conform planului. Altfel, ne asteptau vreo 14 – 16 – 18 ore cu autocarul pana in capitala Pakistanului. Dar cum am zis, am avut noroc si am putut zbura in doar 1 ora din muntii mirabolanti ai Pakistanului pana in vale, in capitala. Dar acest zbor nu era finalul excursiei noastre. Urma sa descoperim cea mai mica, dar si cea mai enigmatica etnie a Pakistanului – Kalash ! Dar despre asta, in episodul urmator !

Nota

Am fost in Pakistan impreuna cu un grup superb de oameni iubitori de calatorii si destinatii interesante, organizat de prietenii de la Explore Travel. In Pakistan, agentie partenera a fost Awesome Adventure Pakistan, una dintre cele mai dedicate si serviabile agentii locale cu care am colaborat vreodata.  In octombrie 2023, planific o noua tura prin Pakistanul plin de culorile toamnei, veti avea informatii in curand !

Imagini Valea Hunza

Produsele cu care Valea Hunza se lauda – caise si gemuri !

Fortul Altit din Karimabad

Interiorul – nu prea mai sunt lucruri, doar ziduri

Si aceste coloane absolut superbe

Valea Hunza

De aici erau aruncati prizonierii si raufacatorii

Welcome to Hunza Valley !

Varul lui Ion Tiriac ?

Pe un picior de plai, pe o gura de rai

Fortul Baltit, fosta resedinta regala a Mir-ului de Hunza

Sa ascultam povestea

Prin fostul palat regal

Regina avea o panorama deosebita

Dacia in Hunza

Artileria grea

Karimabad

Capitala Vaii Hunza

Mountain Cup

Cu cafea care i-a dus in extaz pe iubitorii de cafea

Valea Nagar

Unde viata isi urmeaza acelasi curs de secole

Ghetarul Hopper

Legendara Karakoram Highway

Drumul spre China

La intrarea in Parcul National Khunjerab

Spre granita de la 4700 metri altitudine – cel mai inalt punct de frontiera din lume !

O turma de yaci

Si mai sus !

E cald la aproape 5000 metri

Punctul de frontiera pakistanez

Si cel chinezesc

Kashgar, centrul uigur, nu este chiar asa de departe

Un turist, ca mine

Fabulosii Passu Cones

Peisaj lunar

Lacul Attabad

Si culoarea sa extraterestra

Lacul Attabad creat pe valea Hunza

Tinuta corecta de Hunza

Capitanul vasului nostru

Wonderful !

Spre Hussaini bridge

Cat de firav !

Un elefant se legana pe o panza de paianjen…

Nenea asta a bagat o viteza !

Oooo ! Rakaposhi !

Zapada vesnica de pe Rakaposhi

Asa zisul Rakaposhi View Point. O minunatie !

Nu, nu era un vulcan fumegand… pur si simplu un nor jucaus

Un avion PIA (Pakistan International Airlines) pe pista aeroportului Gilgit. Am avut noroc de vreme excelenta

Si l-am salutat in viteza pe Nanga Parbat