Nu trebuie sa stii prea multa geopolitica, geografie sau istorie, dar cumva ai auzit ca India si Pakistanul sunt intr-o rivalitate permanenta care uneori degenereaza in razboi adevarat. Slava Domnului, nu a mai fost nici un razboi dupa ce ambele tari au ajuns puteri nucleare la sfarsitul secolului trecut ca altfel probabil am fi asistat la un catastrofal razboi nuclear care sa afecteze major tot mapamondul. Dar India a fost in razboi cu Pakistanul de trei ori secolul trecut – in 1948, 1965 si 1971, iar impuscaturi si morti au loc permanent de-a lungul asa-numitei Line of Actual Control care desparte Kashmirul in 2 – Kashmirul Indian si Kashmirul Liber, Azadi Kashmir, stat zis independent, dar sub control pakistanez. In 2019, un avion militar indian a fost doborat de pakistanezi si daca ar fi sa-l credem pe Pompeo, ministrul de externe al ciumpalacului care a condus de la Casa Alba pana in ianuarie 2021, cele doua puteri nucleare au fost la un pas de razboi nuclear.

Ei bine, desi tensiunea exista si se manifesta aproape zilnic in preajma lui Line of Actual Control (aici se afla cel mai inalt front de lupta din lume pe un ghetar, ghetarul Siachen unde mai bine de 2000 soldati au murit nu neaparat de glontul inamicului, ci mai degraba din cauza conditiilor vitrege – frontul de lupta e la peste 6000 metri inaltime, un alt “conflict” de data asta mult mai pasnic si chiar haios se desfasoara seara de seara la punctul de frontiera rutier dintre India si Pakitan la Wagah. Punctul de frontiera este pe principala sosea care leaga Pakistanul de India, mai precis intre Lahore si Amritsar, cele doua capitale ale Punjabului.

Se pare ca povestea a inceput candva in 1959 cand pe granita pe atunci foarte fierbinte dintre India si Pakistan, soldatii din ambele tari desfasurau un ceremonial de coborare a drapelelor cand se lasa seara si granita se inchidea (si astazi se inchide, nu e deschisa 24 ore din 24). In lipsa de orice alta distractie, satenii din imprejurimi veneau sa-i vada pe soldati cum coborau drapelele. La un moment dat au inceput sa vina si oficialitati locale, asa ca acestea nu puteau sa stea in picioare ca tot taranu’, au fost aduse si scaune. Dincolo, s-au construit niste mici tribune si asa mai departe. Eu am mai asistat la ceremonia de la Wagah acum 20 ani, in decembrie 2003, dar de dincolo, din partea indiana, veneam din Amritsar, asa ca eram al naibii de curios sa vad cum a evoluat. Atunci, Pakistanul domina punctul de frontiera cu o ditamai tribuna construita peste sosea, pe cand in India, erau niste tribuna mai amarastene, aducand cu stadioanele romanesti din perioada comunista. Va dati seama cat de curios eram sa revad Wagah-ul. Acum din partea pakistaneza, dar evident ca poti sa vezi toata zona.

Tot grupul ne-am asezat in autocar si am plecat spre punctul de granita. Din centrul Lahore pana in punctul de frontiera sunt cam 30 km, tot la fel si din Amritsar, din capitala Punjabului indian. Am iesit din metropola si o ploaie violenta musonica biciuieste asfaltul. Ma uit pe aplicatia de vreme. Pare sa se termine. Si se va termina, chiar va iesi si soarele la un moment dat. Soseaua care duce spre granita este o sosea destul de bine pusa la punct cu doua benzi de circulatie, dar destul de pustie. Nu stiu daca granita este chiar deschisa, dar daca este deschisa, traficul este insignifant. Pe drum, imi aduc aminte de India fulgerator. Prin mijlocul drumului stau pasive niste vaci – o imagine obisnuita prin India, dar pe care nu o vazusem nicaieri in Pakistan. Fetelor, vedeti ca aici e Pakistanul, astia va mananca, daca vreti sa fiti safe, mai luati-o spre rasarit spre India! Ma rog, nu stiu cat au inteles (vacile aici par sa nu priceapa decat urdu/hindi), iar noi am continuat cu avant spre punctul de frontiera cu India. Cu cat te apropiai, cu atat soseaua arata din ce in ce mai bine.

Nu poti sa ajungi cu masina pana la locul actiunii, exista o parcare la vreun kilometru, kilometru si ceva. Aici este punctul de control – in 2014, un nebun extremist din Pakistan cu vesta captusita cu explozibil s-a detonat in partea pakistaneza dupa terminarea ceremonialului, omorand 60 de oameni si ranind alti 110, asa ca pakistanezii nu isi asuma nici un risc – controlul de securitate este ca la aeroport. Probabil, la fel e si pe partea indiana ca e plin pamantul de nebuni. Aici, surpriza – nicaieri in Pakistan nu mi s-a spus ca nu pot intra in vreun loc in pantaloni scurti (ma rog, nu extrem de scurti, pana la genunchi). Indiferent daca era sacrosancta Moschee Nationala sau alte lacasuri de cult. Doar aici, la granita e musai sa vii in pantaloni lungi, sa fi decent. Si cum nu aveam la mine, mi s-a indicat un magazin care vinde pantaloni lungi pentru cei care trebuie sa vina eleganti si nu sunt. Nu au costat prea mult, dar in schimb singura pereche care era numarul meu (relativ) aratau ca de circ ! As fi preferat sa cumpar vreunii cu pete din acelea militare, dar nu aveau numarul meu. Sincer, mi se parea mult mai indecent in pantalonii astia de circ decat in pantalonii mei semi-scurti, dar cine stie care sunt standardele de imbracaminte “decente” in Pakistan J.

Pe drum, imi dau seama ca locul a devenit din ce in ce mai mult un loc de entertainment, iar ceremonialul a devenit un show de prim ordin. Pe drum, se vand steaguri, sunt tipi care te picteaza pe fata cu simbolurile Pakistanului, se vand racoritoare, snack-uri, suveniruri, tot ce vrei. Culmea, nu vad nici o facilitate pentru un punct de frontiera “normal” cum ar fi o casa de schimb valutar de exemplu, sau vreun ATM chiar si jerpelit. In fine, bine aranjat o iau spre cladirea pe care scrie … INDIA. Pff, aia o fi tribuna indiana ?

Ei bine, da. Cand am ajuns la intrarea de la tribuna pakistaneza, am ramas uimit. In 20 ani, pakistanezii nu au mai construit nimic – tribuna e fix la fel de inalta pe cat mi-o aduceam aminte (pe atunci era uriasa fata de cea indiana), dar indienii au construit ditamai stadionul – la prima vedere are o inaltime dubla decat tribuna pakistaneza. Alooo, Pakistanul cum reactionati la o astfel de umilinta ?

Pe stadionul pakistanez, totul este militareste. Ni se indica un rand destul de apropiat de gardul de granita (o constructie imensa de sa nu poata sari nici vreun urias). La inceput pare ok, dar la un moment dat, apar tot soiul de smecherasi de politicieni locali care stau in randul 1 (n-ar fi o problema), dar nu pot sta asa oricum, ci cu niste umbrele de  maharajah sa nu-i deranjeze seara – soare oricum nu prea era. Prin tribune, apar primii vanzatori ambulanti. E fix ca la cinema – vand popcorn ! Ma rog, si chipsuri, apa, steaguri cu Pakistanul, bauturi racoritoare. Si asteptam ca avem de asteptat. In schimb avem parte de muzica patriotica.

Intre timp apar si eroii – soldatii. Si de o parte, si de cealalta sunt cei mai inalti flacai pe care i-au gasit rascolind prin toate cazarmele tarii. Sunt alesi din 600,000 militari (Pakistan) si aproape 2 milioane (India). Cei mai inalti, cei mai oachesi, cei mai super-eroi si care musai sa aibe mustata, iar unii si barba. Dincolo, indienii, de asemenea toti poarta mustata, dar n-am vazut nici un barbos.

Practic, cele doua armate arata identic. Atat soldatii pakistanezi, cat si ce indieni sunt foarte inalti (cred ca toti au vreo 2 metri), iar uniformele sunt pur si simplu identice – doar culorile difera. Pakistanezii au uniforme negre si o creasta de cocos tot neagra (cu un pic de alb), iar indienii au uniforme kaki si o coada de cocos pe cap multi-colora – galbena cu un soi de tricolor … romanesc ! rosu-galben-albastru !

Inainte de ceremonie, incepe incalzirea “galeriei”. Spectacolul nu consta doar din coregrafia baietilor, ci si de cu cata ardoare ii sprijina spectatorii. Iar spectatorii trebuie sa fie incalziti. Daca “dansul” soldatilor va fi absolut identic, in schimb, atmosfera generala difera – dincolo la indieni, pare ca un carnaval plin de distractie si rasete, la pakistanezi, mult mai sobru si potolit, dar totusi zgomtos si insufletit. Aici e o ceremonie tratata cu o sobrietate maxima, dincolo e carnaval. Incalzirea la indieni e facuta de o gramada de gagici – cheer leaders care au luat cu asalt zona soselei si danseaza dezlantuit pe muzica de Bollywood. Aici, la noi, la pakistanezi, asa-zisele VIP-uri se duc cuminte langa poarta si se pozeaza cu chipesii soldati.

Hopa, ca la un semn, “majoretele” indience se urca in viteza in inaltul tribunei. E clar, incepe ceremonialul. Cele mai performante boxe din Pakistan, respectiv India sunt instalate la granita. Desi sunt practic la un metro unele de altele, ele sunt indreptate spre tara lor – desi ambele duduie la maximum, nu e chiar o cacofonie muzicala, cu greu auzi muzica sau discursurile de dincolo. Doar in acele secunde in care se asterne linistea – intre doua cantece sau clamari poetice (presupun), aud muzica indiana. Suna teribil de similar.

Daca la indieni, tribunele sunt incalzite de majorete care danseaza cu foc, la pakistanezi, oameni seriosi, tribunele sunt incalzite de cativa tipi imbracati in haine traditionale cu niste steaguri imense si batand din toba. JUVE ! JUVE ! striga majoretii pakistanezi JUVE ! JUVE ! Raspunde tribuna. Il intreb pe Imran ghidul nostru ce inseamna. “TRAIASCA ! TRAIASCA !”. Aha. In secundele de liniste din Pakistan, aud tribuna indiana vibrand la fel JUVE ! JUVE ! Mda, urdu, limba oficiala din Pakistan este aproape identica cu hindi, limba oficiala din India. Doar ca folosesc un alfabet diferit. La fel ca sarbii si croatii. Fratii-dusmani. Daca nu voi uita niciodata scandarea JUVE ! JUVE !, o alta expresie pe care nu o voi uita-o este PAKISTAN ZINDABAD (tot un soi de Traiasca sau Victorie Pakistan). Ghiciti ce se aude de dincolo de gard din tribuna indiana ? Ati ghicit: HINDUSTAN ZINDABAD.

In schimb, PAKISTAN ZINDABAD are parte si de un cantec, chiar misto, chiar antrenant, modern si mobilizator. Nu are nimic de tip “Trecera Fanfara Militara” este un cantec care se potriveste lumii de azi. Are si un clip pe masura (l-am vazut ulterior pe Youtube) pe care Il puteti vedea mai jos

Ca un pic de explicatie, in imagine apar evident toate simbolurile cheie ale Pakistanului – Mohamed Jinnah, parintele natiunii, Pakistan Monument din Islamabad, Minar-e-Pakistan din Lahore (turnul care aduce cu Tour Eiffel) si pe langa cele mai tari echipamente de lupta – de la submarine la rachetele Babur (purtatoare de arme nucleare), apar imagini din criza din 2019 – un avion F16 pakistanez doboara un MIG21 indian (da, indienii au avioane rusesti depasite, iar pakistanezii au avioane americane de lupta). Dar alta e ideea – noi de ce nu putem produce muzica care sa fie si actuala, si inaltatoare ? Ca jur ca PAKISTAN ZINDABAD chiar daca nu intelegi versuri (am prins doar cuvantul “Vatan” care inseamna “Patrie” intr-o serie intreaga de limbi orientale) este si contemporan si inaltator.

Intre timp, tribunele dau in clocot. Ma uit si vis-à-vis… steagurile Indiei vor sa fie mai mari decat cele din Pakistan. La noi, la pakistanezi cu exceptia tribunelor pentru VIP si straini sunt segregate pe sexe. Exista o tribuna pentru barbati singuri, dar si pentru familii. Totul este ordonat si organizat ca la carte. Daca te ridici in picioare, deodata apare un steward militar care te roaga sa stai jos. La indieni, sunt tribunele sunt mixte. Multi urca si coboara pe scari, nu pare sa existe “deciuplina melitara este sufletu Armatii”. La indieni, continua dansurile Bollywood in tribune, iar culorile sari-urilor stralucesc. La pakistanezi, mult mai serios, culori sobre, alb-negru. India vrea sa fie cool. Pakistan solemn. INCEPE !

WOW. Spectacolul este inceput de femei ! WOW ! Vorbim de incluziune, drepturile femeii intr-o societate musulmana traditionalista, asa ca ceremonia este deschis de 2 femei-soldat care pornesc intr-un mars vijelios spre poarta. Dincolo, alte doua femei-soldat in kaki se reped la fel de hotarat spre poarta. Se retrag si atat pe partea PAKI, cat si pe partea INDO, vor sta de veghe la doi pasi de poarta.

Ce va urma ? Un spectacol coregrafiat demn de Bollywood. Pakistanezii se reped de parca ar vrea sa aplatizeze poarta prin forta muschilor. Cand acestia ajung la doi pasi de poarta stelara dintre cele doua state, pornesc cu aceeasi furie soldatii indieni. Se opresc la doi pasi unii de altii – ii vad doar pe pakistanezi. Zici ca sunt niste cocosi – isi mangaie mustatile stufoase si fac semne de injositoare catre indieni (nu vad, dar sunt sigur ca sunt repetate in oglinda). Nimeni nu risca sa greseasca baremi un milimetru. In plus, isi holbeaza ochiii – pare sa fie parte din ritual.

Unul dintre cele mai gustate momente este atunci cand soldatii ridica piciorul cat pot de mult. Un soi de spagat pe verticala. Miscarile sunt la fel de coreografiate in oglinda, dar atunci e momentul in care chiar una din parti poate sa invinga – cine ridica piciorul cel mai sus. Tot acest dans aduce un pic cu ritualurile de imperechere la cocosii de munte. Dar nu exista cocosi de munte in subcontinent. Inteleg ca multe miscari sunt din mostenirea comuna britanica.

Vine climaxul. Momentul zero. Coborarea drapelelor. Pregatirea este mega-minutioasa, o combinatie de caligraf cu chirurg, de maiestrie si mii de repetitii. Asteptarea este acoperita de ZINDABAD din toate partile. Gata, se porneste. Sforile sunt aruncate spectaculos in aer, steagurile se coboara simultan, la micron de secunda. Mai intai la jumatate, apoi total. Sunt luate apoi in primire de cei chipesi baieti, impaturite si duse unde trebuie in pas de defilare cu o atentie acordata doar Sfintelor Moaste. Cu fetele in fata. Ele au inceput balul, ele il inchid.

Nu mai stiu ce a mai fost pe partea indiana. Imensa poarta stelara dintre cele doua state a fost inchisa. La Pakistan urmeaza o coada lunga si haotica pentru a te poza cu soldatii. Cum ziceam cei mai frumosi, mustaciosi si inalti din intreaga Armata a Pakistanului. Sunt parte din Pakistan Rangers. Dincolo, au un nume mai putin inaltator – Border Security Force – India’s First Line of Defence scria pe acoperisul stadionului. Nu stiu care e sloganul Pakistan Rangers, dar asta nu conteaza. Fetele noastre s-au topit de dragul soldatilor pakistanezi. Oftate indelungi raman in urma in timp ce mergem spre masini. E momentul sa-mi dau jos carpa asta de circ pe post de pantaloni in care am transpirat amarnic (e de un plastic de 2 rupee). Se mai aude sporadic cate un JUVE ! JUVE ! Se fac poze. Lumea e incantata. S-a umplut de patriotism. Ai nostrii au fost din nou mai buni. Maine la fel.

PAKISTAN ZINDABAD ! HINDUSTAN ZINDABAD ! Confruntarea sa fie doar la inaltimea ridicarii piciorului la voi, nu prin razboi. Asa sa dea Allah si Shiva !

Pentru atmosfera uitati-va aici: https://www.facebook.com/imperatortravelblog/videos/947579799563707

Nota

Am fost in Pakistan impreuna cu un grup superb de oameni iubitori de calatorii si destinatii interesante, organizat de prietenii de la Explore Travel. In Pakistan, agentie partenera a fost Awesome Adventure Pakistan, una dintre cele mai dedicate si serviabile agentii locale cu care am colaborat vreodata.  In octombrie 2023, planific o noua tura prin Pakistanul plin de culorile toamnei, veti avea informatii in curand !

Imagini Wagah

Cand s-a repezit o ploaie musonica peste Lahore…

Vaci pe sosele ca in India

Langa postul de control, un citat din Mohamed Jinnah, parintele Pakistanului

Mama, ce stadion a construit India peste sosea !

Oh, yes !

Cei mai decenti pantaloni din tot Pakistanul !

Ca la spectacol !

Poti sa porti si bentite

Traiasca prietenia Romania – Pakistan

Poti cumpara ce vrei

Pakistan Ranger, versiunea de munca

Dincolo de gard, multimea indiana este mult mai colorata

Steag, chipsuri sau popcorn ?

VIP-urile se pozeaza la gard

Dincolo, gata de aparare

Nu e niciodata prea devreme sa incepi pregatirile de coborare a steagului

India ? Ce e aia ?

Dincolo de gard, zeci de fete dansau pe muzica de Bollywood. Aici, avem un cheerleader

care bate toba

Ei, mai e unul. Apropos, imi place vesta !

JUVE ! JUVE ! Tribuna barbateasca va fi baza galeriei

Balul e deschis de doamne

Coordonare perfecta. Cate mii de ore de marsuri au fetele astea la activ !

Vor ramane de garda in timpul intregului ceremonial

Sa inceapa dansul

Parada militara. Ba la dreapta

Ba la stanga

Pakistan Rangers – versiunea masculina si feminina

Onor cu sabia !

Incepe antrenamentul pentru ridicarea picioarelor. India vs. Pakistan

Pakistanezii sunt super solemni. Indienii isi permit si un zambet

Hey boys, sunteti gata ?

Bai, vedeti ce smecheri suntem noi !

O sa va aratam noi

Nu poti sa ridici piciorul daca nu iti aranjezi in prealabil mustata

Ne batem ?

He, he

Pe bune, acuma. Ne sta bine mustata ? Barba e ok. Frizerul si-a facut treaba ?

Ceremonialul trebuie sa inceapa

Fraierilor !

In oglinda !

Steagul e gata de coborare

Atentie minutioasa

Brusc si indienii au devenit solemni. Nu imi plac manusile astea. Parca sunt de la militienii de circulatie din anii 80

Hey, ho, let’s go !

Si indienii sunt gata

Emotia atinge cote paroxistice

Ne pregatim de valsul final

Care nu se lasa asteptat

Steagurile asteapta sa fie coborate

Este ora 18:30 in Wagah Pakistan, ora 19:00 in Wagah India. Evident, cele doua tari nu puteau sa aibe acelasi fus orar.

Coborarea are loc simultan

Aproape gata

Indienii isi impaturesc steagul

Doua secunde mai tarziu si pakistanezii. Apropos, fotograful ala e cel mai prost care l-am putut vedea vreodata. A ratat toate momentele cheie desi se plimba ca Voda prin loboda

Cu fetele in frunte, gata de mars !

Incepe dansul final

Acuma-i momentul. Care pe care !

Ai nostrii sunt dau sperante

Este evident, al nostru a ridicat piciorul cel mai sus

Dupa ceremonie, eroii se pozeaza cu poporul

Peste nu multi ani, o s-o vedem la ceremonie

PAKISTAN ZINDABAD (peste 5 minute, scapam si de carpa de pe mine)