Arcul de Triumf al lui Traian, Timgad

Poate puțină lume realizează, dar una dintre cele mai dezvoltate și prospere provincii romane a fost Africa de Nord. Aici stăpânirea romană a durat multe secole (până la sosirea vandalilor), iar războaiele și raidurile popoarelor limitrofe imperiului au fost puține. Dacă granița nordică a Imperiului Roman a fost permanent la cheremul triburilor germanice, care au atacat din Dacia până în Galia de-a lungul întregului limes, uneori pătrunzând adânc în Imperiu, berberii nord-africani au fost mult mai cuminți și nu au prea încălcat limes-ul african al Romei imperiale. Așa că economia a prosperat, orașele s-au dezvoltat și au fost capabile să construiască o infrastructură absolut deosebită. Evident, nimic nu rămâne la fel pentru totdeauna, la un moment dat a picat și Imperiul Roman, mai întâi sub loviturile vandalilor germanici (aceștia au fost inclusiv pe la noi prin Dacia Romană, dar n-au făcut prea mulți purici, și au ajuns, hăt, să-și facă un regat prin Algeria, Tunisia și Marocul de azi), mai apoi complet modificat, după ocupația arabă care a schimbat complet limba, religia și cultura regiunii. Dar localnicii s-au mutat din vechile orașe în alte așezări și asta a salvat vechile metropole romane – în Algeria sunt câteva zeci, poate chiar sute de orașe romane, unele în stare de ruină, dar multe extrem de bine păstrate. Eu am vizitat trei cele mai importante (Timgad, Djemila și Tipaza) – exceptând Pompei și Jerash (Iordania), sunt indiscutabil cel mai bine păstrate orașe romane pe care le-am vizitat. Și cele mai extinse. Iar cireașa de pe tort, în muzeele adiacente, am rămas cu gura căscată la cele mai frumoase și impresionante mozaicuri pe care le-am văzut vreodată. Dar hai s-o iau unul câte unul.

Timgad

Este orașul roman „model”, construit de tătuca Traian pentru pensionarii armatei romane. Când Traian a preluat puterea în anul 98, armata era foarte supărată pe precedentul împărat, Nerva. Acesta, un bătrânel politician (avea 65 de ani când a devenit împărat, o vârstă matusalemică pentru perioada respectivă) a preluat puterea fiind proclamat împărat de Senat (și nu de armată, ca de obicei) și ținând cont și de faptul că Domițian era iubit de soldați (nu și de conducerea armatei, care îl considera un strateg incompetent), Nerva a fost detestat de armată. Însuși Nerva a fost ales pentru că era văzut de toată clasa politică romană ca o alegere inofensivă – era bătrân și nu avea copii. Așa că i s-a impus să adopte pe cineva și alesul (nu neapărat al lui Nerva) a fost Marcus Ulpius Traianus, iubit de armată. Și acesta a trebuit să împlinească așteptările armatei – politica de expansiune teritorială a continuat (a cucerit Dacia, dar și Regatul Nabateenilor de la Petra), soldele militare au fost crescute, prada, mai bogată, și a avut grijă și de veterani – de pensionarii legiunilor, dar și de ai trupelor auxiliare romane. În anul 100, deci cu un an înainte de a începe primul război cu Decebal, a decis construirea unui oraș-model, special pentru veteranii legiunilor Romei – le-a dat casă, a construit infrastructura publică și câte o nevastă de prin jur – așa a luat naștere Timgad, orașul-model al Romei pensionarilor militari.

Timgad este undeva mai departe de triunghiul turistic de pe coasta nordică a Algeriei – se află la cam 200 km de orașul Constantine, spre sud, se fac cam trei ore de la Constantine la Timgad (trei ore dus, trei ore întors, în majoritatea cazurilor cam așa sunt aranjate tururile). În cazul nostru, agenția locală a venit cu o idee excelentă – când am plecat din Oran, am zburat spre Batna (schimbând în Alger), un oraș  cu aeroport aflat foarte aproape de Timgad. Așa că am economisit niște ore bune de mers pe drum de la Constantine. Am aterizat la Batna, am luat prânzul în Batna și apoi ne-am dus la Timgad.

Intrările la obiectivele turistice din Algeria sunt penibil de ieftine. Deși vorbim de monumente UNESCO și de unele dintre cele mai frumoase și mari orașe romane de pe fața pământului, intrarea costă 130 de dinari, adică echivalentul a 60 eurocenți (3 lei), dacă aș lua o rată medie a pieței negre (oficial, 1 euro = 150 dinari, neoficial, fluctuează între 180 și 220 dinari). Da, 3 lei pentru a vizita un oraș incredibil, cu tot cu muzeu.

Am intrat în muzeu fără prea multă tragere de inimă. Pe afară nu arată cine știe ce și în minte îmi trecea – ce muzeu or avea ăștia în the middle of nowhere. Dar când am intrat, am rămas ca la dentist. Am fost prin multe muzee care prezentau urme ale incredibilei civilizații ale Lumii Antice – statui, sarcofage, mozaicuri etc., dar mozaicuri ca la Timgad… nu am văzut nicăieri ! Absolut fenomenale. Da, erau și statui, și alte câteva lucruri, dar mozaicurile, oh, Doamne – imense, complexe, o muncă de chinez bătrân, dar extrem de bine păstrate și cu niște culori extrem de vii. Toate erau culese din Timgad. Portrete de tineri sau de bătrâni bărboși, femei dezbrăcate (Venus, în principiu), animale, dar în culori extrem de vii. Culoare cu mozaicuri față în față și o cameră amplă cu un mare mozaic pus pe podea… Am rămas uimit.

Am luat apoi Timgadul la pas. Cum ziceam – orașul perfect, extraordinar de organizat – cartiere bine puse la punct, intersecții perfecte, drumuri unice, „șine” pentru care pentru a nu troncăni, temple și, mai ales, o grămadă de terme – romanii aveau o pasiune pentru a se spăla, iar termele și mai ales latrinele comune erau spații de socializare. Fie stăteau pe niște „tronuri” cu multe găuri unde își făceau nevoile pe sub toca și discutau problemele arzătoare ale urbei, fie în bazine încălzite de sclavi aproape de epuizare, din cauza căldurii în zonele de încălzire a apei. Am aflat că în orașele romane inclusiv sclavii aveau termele lor. Deși nu erau considerați oameni, ci o proprietate de care stăpânul dispunea, nici aceștia nu aveau voie să pută – evident, nu se puteau spăla împreună cu oamenii liberi sau stăpânii de sclavi, dar erau obligați să se spele.

Am găsit apoi niște plăci – lumea romană este plină de plăci de tot felul care marchează momentele importante, am găsit și una la care am zâmbit – în text apărea și mențiunea „Imperatoris Caesar”- ăsta să fi fost primul meu blog? 😊 Ca orice oraș roman sănătos, are și teatru roman (Timgad nu avea amfiteatru unde să se bată gladiatorii, ci doar teatru unde se jucau piese, un teatru cu 3.500 de locuri – asta însemna că orașul avea circa 15.000 de locuitori) – și Arcul de Triumf ridicat de Septimius Severus, unul dintre marii împărați romani, dar care era născut prin partea locului, în Africa de Nord (mai precis, în Leptis Magna, în Libia de azi), dar care a fost dedicat lui Traian, așa că oficial este Arcul lui Traian. De asemenea, străzile principale sunt flancate de trotuare, unele acoperite cu coloane, iar zona este plină-ochi de clădiri – străzile sunt paralele și perpendiculare  – cum este Drobeta la noi – o organizare fără cusur.

Dar probabil cel mai mult m-a impresionat cum a supraviețuit piața. Se cunoaște cine a fost ctitorul pieței (un bogat din zonă a ridicat-o pentru comunitatea locală), iar în jurul unui spațiu oval se află frumos aliniate magazinele și … tejghelele. Ca în bazarurile de azi, vânzătorii intrau pe sub tejghea, iar marfa era evident frumos prezentată pentru cumpărători. Între tejghele se află coloane unde sunt sculptate mărfurile vândute – pește, struguri (o fi fost magazinul de vin local) și totul, totul este impecabil prezervat.

Iar un alt loc absolut fabulos este Biblioteca orașului. Încă se pot observa rafturile bibliotecii și cu puțină imaginație „vezi” papirusurile sau pergamentele ridicate de intelectualii orașului și citite cu nesaț. Capacitatea bibliotecii era de până la 3.000 de suluri – cine știe câte informații prețioase și gânduri de duh au fost aici și s-au pierdut. Este neclar până când a funcționat biblioteca, dar cel mai probabil a fost distrusă de creștini – care au ars toate bibliotecile, pe unde le-au prins.

Am rămas uimit. Am fost și norocoși. Ghidul nostru a fost un ghid special. A fost directorul unui alt sit roman excepțional – Djemila și care, pe lângă că știa fiecare piatră ce reprezintă, avea un dar de a te face să-ți imaginezi cum arătau locurile acestea pe vremea lui Traian sau a lui Septimius Severus.

Djemila

Am menționat Djemila? Evident că am fost și la Djemila, pe care îl consider cel mai frumos oraș roman din Algeria. Poate, unii vor spune că Timgadul e superior, nu știu… de fapt, sincer, toate cele trei orașe din acest articol merită, merită, merită să fie vizitate.

Pentru călătorul de azi, Djemila este mai bine plasată. Se află între Alger, capitala țării, și Constantine, al treilea oraș ca mărime și care este, de asemenea, un obiectiv turistic de prim ordin – un oraș al podurilor, construit pe niște dealuri tăiate de un canion adânc, Constantine este o perlă de oraș, dar despre care vă voi povesti într-un alt episod. Între Alger și Constantine există o autostradă rapidă, dar Djemila nu este fix pe autostradă, mai trebuie să faci vreo 20 – 30 km pe niște dealuri în valuri extrem de roditoare și fertile. Pe vremea romanilor, Africa de Nord (inclusiv Algeria de nord) era unul dintre principalii furnizori agricoli ai Imperiului. Pe vremea romanilor, orașul se numea „Cuicul”, adică „Frumos” (Djemila înseamnă tot „Frumos”, dar în arabă – cuvântul s-a schimbat, semnificația a rămas). Și era cu adevărat un oraș absolut magnific. La fel ca Timgad, orașul a fost fondat tot de tătuca Traian, dar, spre deosebire de Timgad, nu a fost un oraș pentru pensionarii Armatei Romane, ci a fost inițial un oraș militar pentru trupele active – dar și așa este și a fost un oraș „perfect”. A continuat să prospere și în perioada creștină. Ca și Timgad, a decăzut după căderea Imperiului Roman, cu o mică tresărire după ce regiunea a devenit parte a Bizanțului lui Justinian, care a încercat refacerea vechiului imperiu în jurul Constantinopolelui, iar odată cu sosirea arabilor, a intrat în istorie.

Am vizitat Djemila într-o zi de 1 Mai, o zi liberă în Algeria, iar situl era literalmente inundat de copiii de școală, veniți cu profesorii lor. Deși erau cu adevărat o grămadă, orașul este foarte mare, așa că sincer nu am simțit că este arhiaglomerat. În schimb, m-au binedispus, zâmbetele lor, curiozitatea lor, hârjoneala lor sub cerul albastru pe o vale verde și plină de flori – în Algeria sunt încă la modă coronițele din margarete, ca în copilăria mea.

Ca și la Timgad, primul pas a fost în muzeu. După muzeul de la Timgad și apoi cel pe care l-am vizitat în orașul Constantine, nu mă așteptam să mă mai surprindă ceva. GREȘIT, GREȘIT, GREȘIT! Când am intrat în muzeul sitului Djemila, am rămas din nou cu gura căscată – niște mozaicuri absolut gigantice, care literalmente tapetau toată holurile. Gigantice de-a dreptul și excelent prezervate – culori vii, redarea oamenilor și a animalelor extrem de realist – imaginile se repetau – femei goale reprezentând-o pe Venus și slujnicele ei, soldați, animale, elemente geometrice spectaculoase. M-am uitat sub picioare… deși zona de vizitat este clar marcată prin niște preșuri lungi, de fapt, călcam peste mozaicuri de 2 000 de ani! Nu la fel de spectaculoase precum cele expuse pe pereți, dar orișicât… sunt mozaicuri de 2 000 de ani. Incredibil!

Cum ziceam, Djemila este un oraș mare, foarte mare, revărsat peste un deal verde, plin de flori. Faptul că am fost în jur de 1 Mai a ajutat – întreaga natură era verde, era veselă, exploziv de veselă. Și beneficiind și de un cer extrem de clar, sincer, nu mi-a mai venit să plec de acolo. De altfel, cred că am stat vreo cinci ore!

Am intrat mai întâi în cartierul creștin – odată cu creștinarea (obligată/forțată) a populației, surprinzător, autoritățile locale nu au transformat vechile temple în biserici, ci au construit un cartier un pic mai sus de vechea metropolă romană – am descoperit o capelă unde încă există mozaic „in situ” și care a slujit ca loc de botezare (la începuturile creștinismului, nu bebelușii se botezau, ci doar adulții) și o basilică amplă, demnă de un oraș așa de mare.

Cea mai mare clădire din oraș însă este un templu păgân – este un templu probabil dedicat aceluiași Septimiu Sever (omul fiind de prin zonă, și-a ajutat foarte mult provincia natală cu investiții), care a fost și el sanctificat (mă rog, zeificat), ca orice împărat cât de cât important. Este o clădire imensă și spectaculos păstrată – ca și în cazul bisericilor creștine, și templele romane au o zonă sacră unde nu puteau intra decât preoții – încă o dovadă că creștinismul a preluat extrem de multe elemente din religiile anterioare. Orașul dispune, de asemenea, de un teatru impresionant în spatele unui deal (care ajută la sonorizarea unei incinte de pe vremea în care nu existau microfoane și boxe) și o mulțime de foruri, de piețe publice, de coloane, de temple. Evident, am ajuns și în zona marilor vile de unde provin toate acele mozaicuri de la muzeul de la intrare.

Evident, pe drum am găsit și un Arc de Triumf, care era folosit și ca poartă în oraș, dar Djemila are cel mai bine păstrată baie publică din Algeria romană. Cum ziceam și la Timgad, și în Djemila existau numeroase băi (inclusiv pentru sclavi), dar ce am văzut aici a fost excepțional – cu ajutorul ghidului nostru, atoatecunoscător (omul era acasă, la Djemila), am descoperit cât de complex și avansat din punct de vedere tehnologic erau băile romane – era un complex spa modern – de la saună și băi calde la băi reci, zona de gym unde se făcea sport, vestiare… și am intrat și în zona mai lugubră, acolo unde sclavi asudau în temperaturi de iad pentru a face focul. „Speranța de viață pentru acești sclavi nu era prea mare. Mureau pe la 20 – 22 de ani maximum, viața aici era ca în iad”, mi-a spus ghidul.

Am plecat din Djemila absolut încântat. Indiscutabil, este cel mai bine păstrat oraș din Africa de Nord (nu am fost încă la Leptis Magna, în Libia, dar puțin probabil să fie mai spectaculos. Și e mult peste Volubilis, în Maroc. Djemila este o destinație obligatorie pentru orice iubitor de istorie. E de neratat. Și sunt convins că în afara zilei de 1 Mai, când erau o grămadă de copii, e pustiu. Poți avea Djemila doar pentru tine.

Tipaza

Tipaza este al treilea oraș roman bine păstrat și care se află în general pe lista oricărui vizitator în Algeria. Aș putea spune că inclusiv cei care vin în viteză, cu treabă în Alger, își pot rupe câteva ore să viziteze Tipaza – se află în proximitatea capitalei algeriene, practic faci cam o oră și ajungi la Tipaza.

În apropierea sitului roman se află orașul Cherchell, unde poți descoperi câteva ruine – exceptând niște mozaic care se află in situ, urmele romane sunt destul de prost păstrate – asta se datorează faptului că orașul roman a fost locuit neîntrerupt până în zilele noastre și, evident, odată cu trecerea secolelor, clădiri moderne au fost construite din și peste clădirile romane … chiar și lângă urmele băilor se află niște blocuri noi, construite peste ziduri romane. Și tot aici poți să pășești pe niște mozaicuri ample care rezistă de 2 000 de ani – mozaicarii de atunci făceau lucrări durabile, de calitate. Dar în Cherchell se află un muzeu poate nu la fel de wow precum cele din Timgad și Djemila, dar unde găsești niște mozaicuri extrem de bine făcute (cum ar fi cel al celor trei grații – practic, trei nuduri de femei dansând) sau statui foarte-foarte bine păstrate.

În schimb, orașul Tipaza a rezistat pentru că nu a mai fost locuit după sosirea arabilor. Spre deosebire de Timgad și Djemila, Tipaza are o istorie mult mai lungă – este singurul construit pe malul mării și, în consecință, la origine a fost un oraș fenician (cartaginez). După ce Roma a pulverizat Cartagina, zona a ajuns în controlul regatelor berbere ale Mauretaniei sau Numidiei (a nu se confunda cu Mauritania de azi, aflată mult mai la sud) și mai apoi sub stăpânire romană, o perioadă de o prosperitate extremă datorată unei lungi păci – ca și alte orașe din zonă, Tipaza a fost distrusă de năvala vandală, reconstruită în perioada dominației bizantine, pentru a fi abandonată odată cu sosirea arabilor.

L-am întrebat pe ghidul de la Djemila dacă Tipaza va fi mai spectaculoasă. Nu, mi-a spus, nu e mai spectaculoasă, nu este mai bine păstrată, dar are farmecul ei – e construită fix pe malul mării și ruinele se află practic într-o pădure. Și așa a fost. Nu, clădirile nu sunt la fel de bine păstrate ca în Djemila și Timgad (se pare că Tipaza a fost distrusă de arabi, dincolo au fost doar abandonate), dar cadrul natural e superb – dominând marea. Am văzut portul unde cheile încă există și am descoperit că unele dintre cele mai somptuoase vile erau la doi pași de port. Un pic cam straniu, un port a fost dintotdeauna un port, cu zgomotul specific, cu bețivi, cu marinari veniți disperați să bea și să facă sex, dar probabil cei care aveau vilele aici erau mari negustori, așa că trebuia să fie nonstop cu ochii pe mărfuri, pe vase, pe marinari. Poate or fi avut și niște vile în zonele mai liniștite ale orașului, dar 100% ei trebuia să fie aici.

Indiscutabil, cea mai spectaculoasă clădire din Tipaza nu provine din perioada cartagineză sau romană, ci, straniu, din perioada creștină – probabil, una dintre cele mai mari biserici construite vreodată în Africa de Nord este cea din Tipaza – a fost gigantică. Nu a rămas mare lucru din ea, dar zidurile joase o conturează clar – în mod straniu, au rămas mai întregi zonele de shopping – magazinele de lângă biserică, de unde și atunci, ca și acum, cumpărai cruciulițe, tămâie, smirnă, lumânări…

Trebuie însă să menționez că la intrarea în orașul roman se află o sarabandă de restaurante pescărești… se pare că unii vin tocmai din Alger pentru a mânca un peste și niște creveți buni la Tipaza.

Și nu în ultimul rând, trebuie să remarc existența unui monument gigantic care are și el vreo 2 000 de ani. I se spune „mormântul creștinului”, dar în mod incorect. Nu a fost și nu este niciun creștin îngropat acolo! Este mausoleul familiei regale a Mauretaniei. Sincer, seamănă foarte mult cu Mausoleul lui Augustus din Roma (nu știu dacă l-ați văzut, nu e chiar în zona cea mai turistică a Romei și puțini ajung să-l vadă) și poate e normal – a fost ridicat nu foarte mult după moartea primului Imperator al Romei în cinstea căruia a fost ridicat un mausoleu.

Povestea este că după ce Roma a distrus și a ocupat Cartagina (care se află foarte aproape de Tunisul de azi), a semnat tratate de foederatus cu regii barbari locali. Practic, Roma se obliga să plătească niște bani și să furnizeze alte beneficii pentru respectivii care se angajau să nu atace imperiul și, în plus, să-l apere împotriva dușmanilor zonali. Uite, de exemplu, Decebal a semnat un astfel de tratat cu Imperiul Roman pe vremea lui Domițian, un tratat incredibil de avantajos pentru Decebal, dar care a fost rupt și datorită lui Decebal. Dar în zona Africii de Nord, regii clientelari ai Romei s-au succedat pentru câteva secole. Nordul Africii era împărțit între Numidia (în principiu, estul Algeriei de azi și vestul Libiei) și Mauretania (vestul Algeriei și Marocul).  Tunisia de azi purta numele de provincia Africa și era colonie romană imediat de după distrugerea Cartaginei.

Telenovele cu frați care se băteau unii cu alții pentru regate s-au întregistrat peste tot în lume, inclusiv în Numidia. La un moment dat, în jurul anului 80 î.Hr, regele Hiempsal a fost alungat de pe tron. Fiind clienți ai Romei de mai bine de 200 de ani, numidienii (sau cel puțin clasa superioară) se romanizaseră. Vorbeau latină mai bine decât romanii și sprijineau un partid sau altul dintre cele care se luptau la Roma. Datorită faptului că Hiempsal îl sprijinise pe dictatorul Sulla în lupta sa contra lui Marius, Sulla l-a trimis pe tânărul general Pompei să-l repună pe tron pe Hiempsal. Așa că atât bătrânul Hiempsal, cât și fiul său Juba i-au rămas prieteni și loiali lui Pompei.

Atunci când Pompei s-a luptat cu Cezar pentru dominația asupra Romei, este logic că Juba I (acum, rege al Numidiei) i-a ținut partea. Trupele numidiene au luptat de partea lui Pompei, dar, ghinion, acesta a fost învins și ucis. Cezar a luat tot – atât statul, cât și pe frumoasa Cleopatra a Egiptului și s-a răfuit cu cei care l-au sprijinit pe Pompei – pe Juba I fiind mai aproape, l-a învins și acesta a murit în urma înfrângerii, iar Burebista, care nu ajunsese efectiv în sprijinul lui Pompei, era următorul pe listă. Nu a ajuns să se mai bată cu Cezar, că amândoi au fost uciși de nobilii lor în anul 44 î.Hr.

Dacă Juba I a murit, Iulius Cezar a anexat Numidia și a organizat o mare procesiune triumfală la Roma, unde a fost prezentat corpul defunctului Juba I și bogățiile aduse de acolo – inclusiv aur, sclavi, animale etc. Printre privitori era și Juba II, fiul de 4-5-6 ani al lui Juba. În mod normal, micuțul Juba ar fi trebuit să își dorească să-și răzbune tatăl ucis de romani și umilit de Cezar. Dar nu a făcut-o, de fapt el a devenit mai roman decât romanii. A rămas la Roma, a studiat, a scris chiar și un tratat despre arheologie romană (se pare că a fost unul dintre primii arheologi din istorie). Pentru nivelul lui intelectual ridicat, a primit și mult-dorita cetățenie romană. Și, evident, s-a împrietenit cu diverși romani sus-puși și, spre deosebire de taică-su, s-a împrietenit cu cine trebuia – cu Octavianus Augustus, viitorul prim împărat al Romei și învingătorul din războiul civil contra lui Marc Aurelius (al doilea iubit al Cleopatrei, după Cezar).

Ei bine, Juba II a mers așa de departe încât a luptat vitejește în armata lui Octavianus Augustus în lupta finală contra armatei lui Marc Aurelius și a Cleopatrei și, drept recompensă, Octavianus Augustus a făcut ce nu a mai făcut niciun împărat roman vreodată – l-a pus rege și a acordat independența unei provincii romane – dar nu a fost exact Numidia, ci a creat un regat mai la vest – Mauretania, dar care era deja provincie romană. Juba II a primit coroana, a primit un stat, a devenit rege clientelar cu o grămadă de avantaje care decurgeau din asta și, în plus, a primit o nevastă cu sânge foarte-foarte albastru – Cleopatra Selena. Marc Antoniu a avut trei copii cu Cleopatra, dintre care doi – gemeni cu nume reprezentative – Alexandru Helios (Soarele) și Cleopatra Selena (Luna). Cei doi copii au fost duși la Roma după moartea părinților lor, nu se știe exact ce s-a întâmplat cu Alexandru Helios, dar se știe ce s-a întâmplat cu Cleopatra Selena – a fost măritată cu Juba II și a devenit Regina Mauretaniei ! Aceștia și-au construit o capitală „la lună te puteai uita, dar la dânsa, ba” cu numele de … Caesaria – actualul Cherchell.

Povestea cu regi bogați, supuși fericiți și regat prosper și pașnic a continuat și sub fiul celor doi (în vinele căruia curgea sânge de rege numidian, faraon egiptean și general roman), care a primit un nume impresionant – Ptolemeu, în cinstea strămoșilor săi pe parte maternă. În plus, era rudă cu dinastia iulio-claudiană, ai căror membri erau acum împărați ai Romei (Tiberius sau Caligula). Un nume greu de purtat, o genetică foarte exigență, dar Ptolemeu al Mauretaniei a fost la înălțime – pentru gustul său în literatură, a fost onorat cu statui în Acropole în Atena, pentru curajul său în luptă (s-a bătut cu niște triburi care voiau să jefuiască Roma) a fost aclamat de Senatul Roman, iar bogăția sa era faimoasă.

A vizitat Egiptul mamei sale, unde a fost privit ca un faraon, a fost apoi la Roma, unde își făcuse studiile, unde a uluit prin bogăția sa, prin faptul că purta purpură (culoare rezervată împăraților Romei), prin elocința sa, prin inteligența sa. Întreaga Romă era la picioarele urmașului faraonilor, regilor și împăraților Romei. Deși Caligula l-a întâmpinat ca pe un frate, Ptolemeu era prea strălucitor. Așa că a fost ucis din ordinul gazdei sale, cât timp a fost la Roma. Regatul său a fost apoi transformat în provincie romană (Ptolomeu a avut o singură fiică, aceasta a devenit parte a nobilimii romane), iar Ptolemeu, Cleopatra Selena și Juba II au fost îngropați în acest mausoleu gigantic, care imită mausoleul lui Augustus. El se află în vârful unui deal și e imposibil să nu-l remarci când mergi pe autostrada Alger – Oran.

De ce i s-a spus mormântul creștinului? Simplu, pentru că atunci când creștinii au preluat puterea și în Africa de Nord, primul impuls al Bisericii a fost să demoleze Mausoleul (Juba II fusese zeificat de către fiu-su,  după model roman). Dar fie pentru că era prea mare și creștinii nu puteau să demoleze un monument de dimensiunea asta, fie din alte motive – monumentul a rămas, corpurile și bogățiile celor îngropați sau incinerați au fost jefuite și scoase din mausoleu, dar pe una dintre laturi a fost sculptată o imensă cruce pentru a „purifica” monumentul. Când au venit arabii, neștiind povestea, au dedus că este mormântul vreunui creștin de vază. Și așa a rămas până când a fost descoperită, în ultimul secol, identitatea reală a clădirii.

După cum vedeți, sunt multe urme strălucitoare ale unei perioade extrem de prospere din istoria Algeriei – perioada provinciei romane. Iar urmele acestei perioade extrem de prospere se reflectă în niște orașe absolut superbe. Dacă ar fi rezistat mai multe până în zilele noastre, sigur Algeria ar fi fost un paradis istoric roman. Dar și așa, cu aceste trei orașe bine păstrate, cu Cherchell și cu multe alte urme romane, Algeria este o comoară pentru iubitorii de istorie!

Am fost în Algeria împreună cu un grup de călători într-un tur organizat împreună cu Explore Travel. În caz de interes, vedeți că Explore Travel mai organizează o tură în Algeria la toamnă. Aici sunt toate amănuntele —-> https://discover.exploretravel.ro/explore-algeria

Imagini Timgad

Aeroportul Batna

Intrarea in muzeul Timgad. Nu promite mare lucru

Wow, ce mozaicuri !

Triumful zeitei Venus – una din cele mai des intalnite mozaicuri in casele romanilor bogati

Romanii nu se jenau de nuditatea feminina

Opere de arta de 2000 ani

Cat realism !

Unul din cartierele din Timgad… pe aici au trait veteranii armatei lui Traian

Latrina publica, loc de socializare

Biblioteca din Timgad … imi si imaginez invatacei stand pe jos si citind suluri luate de pe aceste rafturi

Bulevardele din Timgad erau spectaculoase – cai de rulare pentru carute, coloane si arcade pentru pietoni

Arcul de Triumf zis al lui Traian

Primul meu blog a fost in piatra si nu on-line 😉

Orice oras important avea musai si un teatru

Ave !

Nu am vazut nicaieri asa ceva – piata cu standuri si tejghele perfect pastrate

Avem ieftin – cativa sesterti doar

Aici era magazinul de vinuri

Imagini Djemila

Este 1 Mai, zi de vizite scolare la obiective turistice istorice

Muzeul din Djemila. Oare ma va mai surprinde cu ceva ?

WOW ! Am ramas ca la dentist !

Vanator roman… seamana cu mine, brunet si cret 🙂

Cate detalii !

Ce mozaicuri !

Am avut parte de un ghid exceptional

Dupa un astfel de muzeu, si orasul m-a dat pe spate

Copiii algerieni extrem de veseli

In Algeria, inca se mai poarta coronite din flori 🙂

In mijlocul cartierului crestin, locul unde se oficiau botezuri

Poate cea mai impozanta cladire din Djemila – templul lui Septimiu Sever (se banuieste)

Orice localitate romana cat de cat importanta avea un teatru

Producatorii de coronite

Bantuind pe bulevardele din Djemila

Piata orasului – si aici s-au pastrat tejghelele

Si aici e un Arc de Triumf

Un cartier din Djemila

Subteranele unde sclavii au cunoscut iadul

Cuptoare de incalzit apa pentru terme

Imagini Cherchell

Muzeul din Cherchell se distinge mai mult prin statui

Evident, exista si mozaicuri imense

Cele trei gratii … dezbracate

Urmele capitalei lui Juba II

Pe acest mozaic se calca de 2000 ani. Si inca rezista

O cladire neasteptata in centru – o moschee in forma de … templu roman. Nu, nu e din vremea Imperiului Roman, a fost la baza o biserica construita in perioada coloniala si dupa plecarea francezilor, transformata in moschee

Imagini Tipaza

Tipaza nu este la fel de spectaculoasa din punct de vedere cladiri, dar e foarte placuta fiind intr-o padure

Bulevardul care dadea spre port

Zona portuara din Tipaza

Vile de negustori bogati la doi pasi de portul cel zgomotos

O plimbare prin Tipaza cea umbroasa este o bucurie

O mica parte din imensa Tipaza

Mausoleul regal de la Tipaza

Crucea adaugata de crestini i-a facut pe musulmani sa creada ca aici este un mormant al unui crestin