5 orașe pe care merită să le vezi în Bulgaria

Sosele Bulgaria

Bulgaria este vecina noastră și de multe ori poți ajunge cu mașina mai repede la, să zicem, Veliko Târnovo  decât la Brașov, din cauza aglomerației de pe DN1. Mi-aduc aminte, acum câțiva ani, de un 1 Decembrie am decis să plec la Veliko Târnovo, în loc de obișnuitul munte, de la noi din țară. Când m-am întors, după vreo două ore de la Veliko până la graniță, mers molcom și cuminte, am dat de radiourile românești, care se întreceau în a lua interviuri unor șoferi care stăteau de cinci-șase ore în coloană și nu trecuseră de Sinaia.

Dar hai s-o spunem pe-a dreaptă și anume că Bulgaria merită vizitată nu neapărat că șoselele ei sunt mai pustii, ci pur și simplu că există multe lucruri frumoase de văzut și de făcut. Mulți dintre voi sunteți familiarizați cu litoralul bulgăresc, unii poate ați ajuns la munte, la Bansko sau Pamporovo, dar să știți că există numeroase orașe bulgărești care, ca și la noi, după intrarea Bulgariei în UE, au fost radical schimbate, clădirile renovate, atracții turistice nou-apărute, șosele construite și multe altele. Așa că iată care sunt cele cinci orașe din Bulgaria pe care vă recomand să le vizitați. Dacă aveți voi mai multe pe listă, vă aștept completările cu drag, mai jos, la comentarii.

 

Veliko Târnovo  – orașul istoric al Bulgariei, care, pe lângă semnificația istorică deosebită (capitala a ceea ce bulgarii numesc Al Doilea Imperiu Bulgar, iar noi, Imperiul Româno-Bulgar, sediul mitropoliei care a adus ortodoxia pentru români și multe alte semnificații), este un oraș al naibii de frumos. Vechiul oraș este construit în vârful unui canion săpat de un râu ca o buclă, cu clădiri de secol XVIII-XIX, cățărându-se spectaculos pe vârful stâncii, dar și cu urmele vechiului palat al țarilor de Târnovo. Unele clădiri sunt reconstruite – biserica poate chiar prea reconstruită, cu niște picturi murale atât de psihedelice, încât Biserica Ortodoxă Bulgară a refuzat retrocedarea lăcașului de cult după căderea comunismului, așa că a rămas muzeu. Merită vizitată! În plus, zona de lângă oraș are numeroase atracții naturale, tocmai bune de luat la pas – există chiar și un soi de paradis al cățărătorilor.

Nessebar – un oraș aflat pe coasta Mării Negre. Veche colonie greacă de mai bine de două milenii, astăzi este un oraș minunat, înconjurat de mare, pe o fostă insulă (azi e peninsulă datorită podului care leagă orașul de continent, care intră adânc în interiorul mării). Te poți plimba în sus și în jos pe străduțe și să nu te mai oprești. Evident, astăzi este o mega-atracție turistică, plină cu restaurante, baruri, cafenele și cofetării, cu locuri de cazare încărcate de atmosfera timpului și clădiri din lemn (sau placate cu lemn). Intrarea în oraș se face pe lângă o moară de vânt tradițională.

Sozopol – sincer, este un oraș similar cu Nessebar, dar cum Nessebar îmi place foarte mult, nu aș putea rata să vă recomand și Sozopol. Povestea este similară – fostă colonie grecească, cățărat pe o peninsulă ce intră în Marea Neagră, plină de clădiri în stilul renașterii bulgare, cu mult lemn, cu urmele unor biserici impresionante din perioada medievală (unele mai au doar fundațiile, altele sunt reconstruite), este un oraș de asemenea excelent pentru plimbare și delectare.

Sofia – este totuși capitala Bulgariei, orașul cel mai activ și plin de activități. Din păcate, nu am mai fost de mult în Sofia, știu, ar trebui să revin, dar asta e. Zona centrală este foarte interesantă, cu Muzeul de Istorie, cu o bisericuță din perioada bizantină, aflată sub nivelul pavajului. Biserica cea mai importantă este Catedrala Alexandr Nevski, construită în cinstea rușilor care au căzut pe teritoriul actual al Bulgariei în războiul ruso-româno-otoman, din 1877-1878 (în urma căruia noi ne-am obținut independența, iar bulgarii, autonomia). Spre deosebire de București, se află la picioarele Muntelui Vitoșa, așa că dacă ai chef de aer curat, nu trebuie decât să dai o fugă de câteva zeci de minute. Sofia are o serie vastă de restaurante, așa că partea gastronomică a vizitei nu poate fi ignorată. Ar fi păcat!

Plovdiv – Un alt oraș cu o istorie multimilenară, care s-a schimbat enorm după ce a fost Capitală Europeană a Culturii, în 2019. Urmele trace, grecești și romane au fost puse în evidență, au fost restaurate și pitoreștile fațade datând din secolul al XIX-lea. Mărețul teatru roman, poate cel mai frumos și bine păstrat în Balcani, ulițele sale, acum străzi, cu meandre, districtul Kapana și mai ales vinul roșu, care este produs în apropierea orașului, fac din Plovdiv o destinație care nu mai trebuie ocolită, cum era până în 2019.

 

Cum ajungi în Bulgaria

Există curse aeriene între București și Sofia operate de TAROM și Ryanair, dar fiind vecini, cei mai mulți români călătoresc în Bulgaria cu mașina. Drumurile sunt în general OK (cele secundare ar fi bine să fie evitate), există chiar și o rețea de autostrăzi (cea mai folositoare este cea între Sofia și Plovdiv), dar, mare atenție, e musai să vă luați vigneta, pentru că bulgarii iau foarte în serios plata taxei de drum. Sigur, ea poate fi cumpărată de la chioșcuri imediat cum treci granița, dar ca să nu mai pierzi vremea, poți să o iei online, făcând click aici.

Prețurile sunt după cum urmează (tarife pentru autovehicule sub 3,5 tone):

7 zile: 15,95 euro

1 lună: 22,95 euro

90 zile: 35 euro

1 an: 59 euro

 

Drum bun și vacanță plăcută!

Veliko Tarnovo

Statuia Asanestilor din Veliko Tarnovo

Apus de soare Nesebar

Nesebar

Sozopol

Sozopol

Sofia

Sofia

Plovdiv

Plovdiv

 

Categorii:
Bulgaria

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest