Song Kul, Kyrgyzstan
Si totusi, am venit in Kyrgyzstan nu pentru orasele tarii, ci pentru a descoperi viata nomazilor kyrgyzi, si, de ce nu, sa o si experimentam. Pana la sosirea sovieticilor, imensa majoritate a populatiei Asiei Centrale din Turkmenistan pana in Kazahstanul de astazi erau nomazi. Poate ati auzit de iurtele mongole, ei, bine, acelasi tip de corturi erau folosite pe tot cuprinsul Asiei Centrale. Toti nomazii asiatici care au ajuns pana in Europa, fie ca erau huni, bulgari, pecenegi sau unguri, acestia locuiau in corturi, in iurte. Iurtele central-asiatice au fost ridicate decenii, poate secole de-a randul si in peninsula balcanica, si in Panonia, si in Transilvania pana hat, in Franta de azi (unde au ajuns hunii inainte de a fi invinsi la Campiile Catalaunice). Cumva am realizat acest lucru cand am vizitat Historical Park langa Varna, un parc tematic unde poti descoperi si trai istoria Bulgariei din epoca de piatra pana in epoca medievala – iar in zona din parc dedicate perioadei navalirii bulgarilor (popor turcic de origine central-asiatica a caror contributie la fondarea popurului bulgar a fost doar numele, deoarece elementul slav, dar si cel trac a fost majora) am regasit iurtele pe care le stiam din Mongolia. Da, logic, cand hanul Asparuh a navalit in Dobrogea si apoi in Bulgaria de azi, este evident ca a locuit in aceste iurte tipice, iar probabil primii hani bulgari care i-au succedat lui Asparuh au continuat sa foloseasca iurtele. Ulterior, sub influenta bizantina, au dat de lux si s-au mutat in palate.
Dar sa revenim la locuitorii care au ramas in Asia Centrala. Pana la sosirea rusilor, existau cateva orase, unele de-a dreptul stralucitoare cum sunt Samarkand, Bukhara, Khiva, locuite in imensa majoritate de o populatie vorbitoare de limba persana, dar cea mai mare parte a populatiei, tribala, isi urma imensele cirezi de vaci, oi, cai de-a lungul si de-a laturile Asiei Centrale. Acestia isi ridicau iurtele acolo unde gaseau pasuni si apoi se mutau cand venea iarna sau se termina temporar rezerva de hrana. Asia Centrala nu se ocupa prea mult cu agricultura – doar cei de pe valea marilor fluvii Syr-Darya si Amur-Darya din zona marilor orase cultivau pamantul, dar nomazii traiau exclusiv de pe urma animalelor – lapte, iaurt, carne, etc. Cand au venit rusii, administratia tarista i-a lasat relativ in treaba lor, incercand sa controleze militar teritoriul si caile comerciale, construind orase militare, cum este Bishkek, capitala de azi a Kyrgyzstanului si obtinand sprijinul capetenilor tribale. Sovieticii insa au avut ambitia nu numai de a controla si a exploata teritoriul, ci si de a transforma radical societatea – de a crea “omul nou”, homo sovieticus, constructor al socialismului, oriunde in URSS, din Riga si Talinn pana in Kyrgyzstan si Vladivostok si asta au facut si in Asia Centrala, inclusiv in Kyrgyzstan. I-au obligat pe nomazi sa renunte la stilul lor de viata milenar, i-au inregimentat in localitati si i-au pus sa lucreaza la kolhoz. Asta s-a facut atat cu morcovelul (oferind educatie copiilor si un soi de asistenta medicala), dar mai ales cu batul (confiscandu-le cirezile de animale de care acestia erau dependent si omorandu-le in special caii). Dar chiar asa, in anii 90 cand tarile central-asiatice au scapat de dogma comunista dupa 70 ani, mai existau nomazi. Iar unii dintre cei sedentarizati au revenit la obiceiurile stramosilor.
Dar sa nu credeti ca nomadismul pur este practicat pe scara larga. Nu. Cei mai multi care isi iau cirezile, iurta si pleaca in pustiu o fac vara, iar iarna (care este foarte dura in Kyrgyzstan, dar si in tarile din jur) se intorc in localitati pentru mai multa caldurica si sa-si protejeze cirezile. Iurtele nu prea mai sunt carate cu carul tras de boi sau cai, ci pe Kamazuri din perioada sovietica, iar curentul electric generat de instalatii solare sunt din ce in ce mai des intalnit chiar si in varf de munte. Nomazii nu se aseaza peste tot. Ei intotdeauna se aseaza la mare altitudine, pe langa surse de apa – fie curgatoare, fie lacuri. Iar prin Kyrgyzstan sunt numeroase lacuri de altitudine. Unul din acesta este lacul Song-Kul aflat la o altitudine de peste 3000 metri (maxima atinsa a fost la 3660 metri la trecatoarea Moldo-Ashuu) si care este destul de intins – lungimea maxima de 29 km si latimea de 18 km. Este al doilea lac ca marime din Kyrgyzstan dupa Issyk Kul, dar spre deosebire de Issyk care este cald si in jurul caruia au aparut numeroase orase si localitati, acesta care este de nelocuit iarna (cand zapezi imense acopera intreaga zona) a ramas salbatic si nomad ca dintotdeauna. In consecinta, desi nu este prea aproape de Bishkek, a devenit capitala kyrgyza a eco-turismului, ma rog, a yurto-turismului. In perioada verii, printre yurte ale diverselor familii si cirezi apar adevarate resorturi de yurte unde strainii, dar si kyrgyzii vin sa experimenteze viata de nomad si dormitul la yurta.
Eu am stat la Sary Bulun Camp, dar cum ziceam, sunt numeroase alte camp-uri. Am vizitat inca unul, ceva mai de lux, dar care nu mi-a placut in momentul in care am vazut ca intrarea in yurta se facea printr-un… geam de termopan ! Da, termopanul izoleaza mai bine, dar odata venit aici, traieste cat mai apropape de “the real thing”. Iar Sary Bulun Camp era destul de aproape de “the real thing”. Yurte traditionale cu mai multe paturi (se doarme 4 in yurta, dar pentru ca eram doar 2 tipi in tot grupul si in rest, doamne si domnisoare, am avut parte de o yurta de 4 locuita doar de 2), “usa” din lemn peste care se tragea o parte textila pentru a fi mai cald noaptea (da, am fost in iulie, dar noaptea, termometrul se ducea spre 5 – 10 grade), soba care incropea un pic atmosfera inainte de culcare pentru a adormi in caldura. Ulterior, te bagai sub plapumele groase din lana si iti era chiar cald.
Pentru a urca spre Song-Kul Lake, sunt cateva pasuri incredibil de spectaculoase. Fiind pusi pe vizitat, am urcat printr-o trecatoare, si am coborat prin cealalta (la dus, am urcat prin trecatoarea Kalmak Ashuu, apoi am coborat prin Moldo Ashuu). Prin prima trecatoare, am prins si un ghetar care se topea incet (nu se va topi complet pentru ca prin a doua jumatate al lui august vine din nou anotimpul rece), dar peisajele sunt absolut superbe. Greu de descris, mai bine vi le arat mai jos in poze. Munti, paraie rapide de munte, drumuri de costisa, frumusete de nedescris la fiecare serpentina. Absolut superb !
Din pacate, la dus, ne-a cam prins noaptea pe drum (am mai avut lucruri de facut si in ziua respectiva), dar coborarea prin Moldo Ashuu am facut-o dis-de-dimineata si imaginile au fost fantastice. Am dormit doua nopti in iurta, asa ca am avut o zi intreaga la Song Kul Lake.
Ce poti face la Song Kul ? Nu este un loc unde sa te astepti la o gramada de atractii. Este un loc unde sa te imbibi cu frumusete, sa admiri cerul de un albastru patrunzator, dealurile verzi si culmile albe din departari. Si lacul – evident, nu poti sa inoti ca este rece si in plus, inconjurat de mlastini (nu este “canalizat” asa ca iese din albie in mod natural). Poti sa urci dealurile din jur pentru panorame de neuitat si cu noroc gasesti petroglife antice (nu am gasit), poti sa te deconectezi complet de lumea nebuna lasata in urma (nu exista acoperire de telefonie mobile in Song Kul, deci nema internet), sa meditezi, sa descoperi linistea primordiala, sa te relaxezi.
Asa, ca atractii, poti sa vizitezi case de nomazi autentici (am facut-o cand am plecat, inainte de a ajunge in Moldo Ashuu, dar va povestesc mai jos), sa vizitezi un alt camp de yurte – am fost la Ak Sai Travel Yurt Camp, tabara aceea cu termopane unde ne-am imbracat in haine traditionale kyrgyze pentru o sesiune foto sau sa asisti la un meci de polo calare cu les de capra pe post de minge – buzkashi sau kok-boru. Pare straniu, dar este unul dintre cele mai populare sporturi din Asia Centrala, adevarat sport national in Kyrgyzstan, Tajikistan si Afghanistan, dar popular si in celelalte stan-uri pana in zonele montane ale Pakistanului. In principiu, sunt doua echipe calare, care incearca sa puna mana pe un les de capra si sa-l arunce in “poarta” (ma rog, e de fapt un soi de platforma de lemn sau un cerc desenat pe pamant sau anvelope de camion) adversarilor (adica sa dea gol). Totul tine de indemanarea jucatorilor sa prinda lesul de pe pamant in timp ce calaresc in galop si apoi e o munca de echipa – cei care se apara sa impiedice atacul, iar cei care ataca sa “dribleze” calaretii adversi care incearca sa blocheze caii prin orice metode (calaretii au niste cravase prin care isi indeamna caii la viteza, dar si sa sperie caii adversarilor). Pentru o anumita suma de bani, localnicii nomazi organizeaza astfel de meciuri pentru turisti, dar pentru a le menaja sentimentele cu privire la biata capra, “mingea” nu este un les de capra, ci o bucata de plastic sau un sac plin cu Dumnezeu stie ce, dar care are forma unei capre J. Am avut noroc ca cei de la Ak Sai Camp au aranjat un astfel de meci si am ajuns si noi sa-l urmarim.
Cum sunt conditiile la yurta ? Ca la yurta, dar ceva mai pentru turisti. Yurta propriu zisa este cat se poate de izolata – asa este si in realitate pentru ca in cele 2 zile si ceva petrecute acolo, a plouat de 15 ori (de cateva ori chiar violent), dar nu mai mult de o jumatate de ora, a batut vantul, a iesit soarele din nori de 100 ori (iar la altitudine, asta duce la o crestere a temperaturii cu 5- 7 grade in decurs de minute), iar yurta a rezistat, nu a intrat o picatura. Interiorul este superb ornat cu covoare traditionale, paturile erau moi (in realitate, cred ca se doarme pe un soi de rogojini) si plapumile calduroase. Exista de asemenea o yurta – restaurant unde se mananca de 3 ori pe zi (bucataria este in cateva corturi mai mici adiacente) – exista si mancare vegetariana, putina si lipsita de variatie, dar exista, zona de spalat si WC-uri in niste containere ca de santier si, da, exista uneori si apa calda. Nu intotdeauna.
Personalul simpatic si dragut. De cate ori pleca un grup, toti se strang si ca forma de la revedere, ne canta imnul national al Kyrgyzstanului cu mana la inima (desi e de data recenta, compus in 1992 atunci cand Kyrgyzstanul s-a trezit tara independenta si nu avea steag si imn) si foarte saritori. Tot procesul (de la preparea hranei la curatenie sau facutul focului in yurte) este bine pus la punct si totul s-a desfasurat ca la carte. Dupa cum va dati seama, toti locuitorii de aici, dar si cei care se ocupa de yurte sunt 100% kyrgyzi – asiatici cu ochi mici si fata arsa de soare (soarele e foarte dur la 3000 metri altitudine), pe aici nu au calcat niciodata rusii – doar ca turisti. Multi nici nu stiu rusa, ci doar kyrgyza, o limba turcica.
La plecare, inainte de a iesi din zona lacului, ne-am oprit la o familie oarecare de nomazi. Barbatul tocmai pleca cu vitele, dar si-a dat acceptul fara nici o problema sa-i vizitam casa in care se afla nevasta si cei trei copii. Prima surpriza – yurta in care se locuieste si se doarme arata impecabil. De fapt arata fix ca yurta-restaurant din camp ceea ce m-a bucurat. Se pare ca chiar am stat intr-un camp autentic. Da, tot cu o masa frumoasa, cu caramele intr-o bomboniera (nu era masa fara aceste caramele cu gust de Romania Socialista in tabara de yurte turistice). In interior nu se intra decat descult sau in ciorapi taman pentru a pastra curatenia, dar daca intrai, gazda trebuia sa-ti dea de mancare, asa ca la sugestie ghidei, am evitat – nici nu aveam timp, nici nu voiam s-o punem pe biata gazda la cheltuieli – pentru ca daca intrai, ea era obligata de cutuma milenara sa ne hraneasca. Pana la urma, ne-am tinut tari ca partizanii si nu am intrat, asa ca gazda a venit in fata yurtei si ne-a tratat cu iaurt de lapte de iapa (celebrul kumyz) si un soi de unt cred ca tot din lapte de iapa. Au gust de branza afumata un pic cam acru. Iar consumatul de kumyz in cantitati prea mari duce la opriri prea dese ale microbuzului pe langa tufisuri pentru stomacele neantrenate. Asa ca ne-am limitat la a gusta doar. In schimb, am lasat pe langa cateva donatii si toate cremele de soare disponibile. Cum ziceam, soarele este foarte dur la 3000 metri datorita aerului mai rarefiat, asa ca mai ales in cazul copiilor, fata lor este rosie si arsa… Si asta duce la o incidenta ridicata de boli de piele. Asa ca toti ne-am cautat prin bagaje pentru diverse creme sa le lasam la zambitoarele noastra gazde.
Urma apoi spectaculosul drum spre Jalalabad, spre sudul Kyrgyzstanului, un drum, cum am spus de o frumusete uluitoare, dar si mai uluitor a fost ca l-am parcurs cu microbuze. Spre finalul coborarii spre Jalalabad, am aflat ca nici soferii nu prea condusesera cu microbuzul pe drumurile acestea de munte si ei erau uluiti…
Am fost in Kyrgyzstan alaturi de calatori-prieteni in cadrul seriei de tururi “Haideti cu Imperator”. Circuitul a fost facut in colaborare cu Explore Travel cu care pun la cale cele mai interesante proiecte din 2012 incoace si cu care lucrez acuma un circuit pentru Tajikistan pentru vara lui 2024.
Imagini Song Kul, Kyrgyzstan
Pe drumul spre Song Kul
Superb
Urcand spre 3000 metri
Floarea de colt de Kyrgyzstan
Apare zapada
Si mini-ghetarul
Alooo. Ati uitat frigiderul deschis !
Tabara noastra – Sary Bulun Camp
Yurta mea 🙂
Si asa arata tabara
Interiorul – 5 paturi si soba de rigoare
Aici erau dusurile si WC-urile
Nu arata deloc rau
Exista si niste chiuvete high tech
Tavanul yurtei a inspirat steagul Kyrgyzstanului
Welcome to Dining Room
In deschiderea cinei
Nelipsitele bomboane si caramele
Distractia aici este simpla
Iar vacile trec la doi pasi de camera
Cu Valentina, ghida noastra din Kyrgyzstan si lacul Song Kul
Si o imagine mai de sus a taberei de yurte
Acum yurtele sunt carate cu Kamaz-ul.
Lacul Song Kul stralucind in soare
Dupa nici jumatate de ora, se intuneca. Dar ploaia nu tine prea mult – vreo 15, 20 minute, hai jumatate de ora
Flori la 3000 metri altitudine
Intrare la yurta cu termopan. Pana si pisica este revoltata
Parada modei kyrgyze
Sportul national – buzkashi
Unii in aparare, altii in atac
Asta e „poarta”
Si asa se marcheaza
Dupa o ratare monumentala, apararea incearca sa recupereze capra de pe jos
Trebuie sa fi agil sa o prinzi in viteza
Un atacant a scapat pe contraatac (ca idee, cainii nu fac parte din joc, unii cred ca joaca rol de VAR)
Plecam din camp – in cinstea noastra, se canta imnul de stat la Republicii Kyrgyzstan
Autostrada de-a lungul lacului Song Kul
Bade, putem sa te vizitam ? No, dar duceti-va, e femeia acasa !
Bucurosi de oaspeti ?
Interiorul unei yurte autentice de nomad al anului 2023
Hai luati cu kumyz, cu unt de lapte de iapa
Moldo Ashuu, superba trecatoare prin care am iesit de la Song Kul…
homo sovieticus 🙂 mi-a placut expresia, ca de altfel tot articolul.