Amor Tirol – Busteni
Am ajuns la Bușteni în data de 11 martie 2024, de ziua lui Cezar, căruia îi mulțumesc pentru invitația de a participa la blogul lui cu acest articol.
În Bușteni vin de când mă știu, dar nu atât pentru a rămâne în oraș, cât mai mult în tranzit spre înălțimile care m-au atras totdeauna. Când am terminat facultatea de Montanologie chiar am stat un timp la Cabana Babele, încercând să mă acomodez cu munca de la stația de radioactivitate, în speranța unui loc de muncă liber, care însă nu s-a ivit niciodată.
Desigur, de Sfinxul din Bucegi mă leagă, printre altele, și faptul că amândoi avem aceeași zi de naștere, 28 noiembrie, dar asta e o altă poveste… pe care o găsiți mai pe larg pe site-ul Munții Bucegi 
Dar să revin la ziua de 11 martie care, petrecută în țară și între multe ieșiri în afară, merita o locație de excepție. Și ce putea fi mai frumos decât o stațiune la poalele Munților Bucegi, relativ ușor de ajuns, fiind la doar 135 km de București, și care șerpuiește de-a lungul văii Prahovei, pe 7 km între „Vadul Cerbului” și tunelul săpat în pintenul muntelui „Muchia Lungă”. Aflată la o altitudine de 850 metri, stațiunea Bușteni este foarte populară datorită panoramelor spectaculoase și oportunităților de petrecere a timpului liber, de la excursii montane, la diverse sporturi de iarnă.
Am stat, la invitația familiei Tunaru, la pensiunea Amor Tirol, o pensiune elegantă și rafinată, care ne-a întâmpinat cu un farmec aparte, ospitalitate maximă, servicii ireproșabile, multe facilități și o fermecătoare căldură sufletească.
Deși foarte central, Amor Tirol este locul unde îți poți găsi liniștea, cadrul perfect într-un decor de vis, o zonă impresionantă, cu aer curat și un spirit de ospitalitate mai rar întâlnit, aproape de traseele de drumeții și de telecabină, dar și de restaurante și magazinele stațiunii Bușteni.
Pensiunea se află la mai puțin de 7,8 km de Casa Memorială George Enescu, 7 min. – 450 m de gară pe jos, sau 2 min. cu mașina, la 18 min – 1,3 km de telecabină pe jos, sau 5 min. cu mașina.
Situată într-un minunat peisaj, pensiunea este o locație de poveste cu o atmosferă romantică, unde ești înconjurat de flori și priveliști frumoase, are un design modern și cu foarte mult bun gust. Camera foarte curată, decorată ingenios, cu artă și rafinament, oferă o panoramă superbă de pe balconul cu vedere la munte, ca un tablou mirific. Totul este estetic și funcțional, curățenie absolută, echipamente de calitate, pat foarte confortabil, bucătărie dotată cu tot ce trebuie și impecabilă.
Pensiunea se remarcă printr-o colecție de mobilier franțuzesc superb în stil clasic, ce abundă în culoare profundă, grandoare, auriu și culori alb și pastelate, modelarea sculptată stil fresce trompe-l’œil. Camera în care am stat reproduce cu fidelitate splendoarea și rafinamentul perioadei baroce și a barocului târziu, în stilul rococo francez, mobilier cu picturi mitologice, pastorale, idilice și voluptuoase, alegorii decorative, creând o senzație de căldură și flirt ușor, picturi al căror client la acea vreme era marchizul de Pompadour.
Ei da, pentru că vremea era puțin ploioasă, am avut timp să analizăm și să ne bucurăm de acest interior elegant.
Pentru mai multe informatii cu privire la pensiune, aruncati un ochi aici ––> Amor Tirol
Sau sunati la 0720 924 627
Ceea ce însă nu ne-a împiedicat să vizităm și împrejurimile, care de care mai celebre.
În imediata apropiere se află gara din Bușteni, și chiar în fața gării te întâmpină monumentul de o mare expresivitate “Ultima Grenadă”, ce redă starea de tensiune psihică și fizică a eroului sergent Constantin Mușat care, deși cu brațul stâng amputat, aruncă o grenadă spre liniile inamice, și hotărârea lui dârză de a opri înaintarea inamicului, o frumoasă compoziție arhitecturală construită pe o terasă, dintr-un soclu sobru, cu linii ornamentale rectangulare, flancat cu două coloane, în mijloc înălțându-se statuia realizată în bronz de sculptorul G. Dimitriu-Bârlad, în anul 1928. La inaugurarea monumentului în data de 9 decembrie 1928 a participat Regina Maria. Pe partea sudică a monumentului era amplasată o efigie cu Regele Carol I iar pe cea nordică era amplasată Regina Maria.
Cel mai celebru obiectiv din Bușteni este însă, desigur, Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, monument istoric de forma unei cruci latine, cu o înălțime de 39,3 metri, construit între anii 1924-1928 în apropiere de Vârful Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial, monument care a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Legenda spune că monumentul de pe Caraiman a fost realizat datorită unui vis pe care l-a avut Regina Maria, care a visat Munții Bucegi „stropiți cu sângele eroilor”, în urma acestui vis hotărând construcția crucii, legendă neconsemnată însă de însemnările Reginei Maria, realizarea crucii fiind însă revendicată de comunitatea locală pentru comemorarea ostașilor români din Primul Război Mondial și având ca zi aniversară presupusa zi a sfințirii Crucii Eroilor, 14 septembrie 1928. Din puținele informații documentare rămase despre acest monument, aflăm că structura metalică ar fi fost construită din elementele metalice provenite din demontarea podurilor distruse în Primul Război Mondial, Uzinele Reșița fiind singurele în măsură să asigure procesarea fierului vechi pe vremea aceea.
Prima zi. Nu am ajuns la cruce, din cauza vremii nefavorabile, dar am urcat pe Platoul Bucegi, unde Sfinxul ne aștepta măreț ca întotdeauna, nepăsător la lipsa zăpezii și a razelor de soare cu care l-am fi vrut înconjurat…
Format dintr-un bloc mare de piatră și sculptat de vânturi de-a lungul istoriei, Sfinxul se află situat la 2216 m altitudine și măsoară 8 metri în înălțime (are aceeași înălțime cu cel egiptean, de la Gizeh) și 12 metri în lățime, având o expresie de suveranitate și putere. Se spune că el reprezintă o divinitate supremă din timpuri pelasge, anterioare grecilor, triburile pelasgilor fiind răspândite mai ales în zona Mării Egee. Știința îl descrie ca fiind un megalit antropomorf, dar legendele… Cui îi mai pasă de megaliți, când avem atâtea legende frumoase, mai vechi și mai noi 
Am urcat pe cea mai simplă cale de acces, cu Telecabina Bușteni – Babele, traseu pe o lungime de 4350 m, cu o diferență de nivel de 1235 m, străbătut în aproximativ 15 minute. Telecabina are o capacitate de 25 persoane și un bilet costă 215 lei dus-întors (marți închis pentru revizie).
Desigur există și un drum de picior, de fapt o potecă marcată cu un triunghi albastru pe văile Urlătoarea Mică și Urlătoarea Mare până în apropierea cantonului Jepi. Acest traseu este recomandat doar pe timp de vară, și chiar și atunci în grupuri mari, căci posibilitatea de a întâlni un urs este foarte mare și deloc plăcută – și pentru noi și pentru el, deoarece muntele și pădurea sunt totuși casa ursului…
Drumul de la telecabină la Sfinx este ușor de parcurs, chiar și pe vreme mai dificilă (dar nu prea!). Am trecut pe lângă Cabana Babele, cabană vestită pe vremuri și la care am dormit de multe ori. Cu o capacitate de 108 locuri de cazare, în ultimii ani a fost închisă, din nefericire, pentru turiștii care ar fi vrut să înnopteze acolo. Am înțeles că de curând a fost cumpărată de cineva care chiar vrea să-i repare acoperișul (și câte-or mai fi de reparat…) și să o redea circuitului turistic. Abia așteptăm! Între timp se poate caza la Cabana Caraiman, redeschisă recent de celebrul violonist Alexandru Tomescu.
În fața cabanei ne-au așteptat Babele, formațiuni stâncoase formate prin erodarea eoliană diferențiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate cretacice), supranumite „Altarele ciclopice din Caraiman” și închinate Pământului și Cerului, Soarelui și Lunii, dar și lui Marte, zeu al războiului și al agriculturii.
Legendele locului spun că apariția Babelor nu este întâmplătoare, fix în apropierea Porții Deschise spre o lume necunoscută nouă, poartă care se deschide o singură dată pe an, în ziua de 28 noiembrie, puţin înainte de apusul soarelui, legenda nespunându-ne însă cât timp rămâne deschisă această Poartă, și (în caz că treci dincolo) nici dacă mai există o poartă de ieșire înapoi, în lumea noastră…
După această primă zi de explorare a înălțimilor, am dormit… buștean! Oare de unde vine denumirea de Bușteni?
A doua zi am programat o excursie la Peștera Ialomiței (Peștera Schitului, sau Peștera Ialomicioarei) administrată de Consiliul Județean Dâmbovița și aflată pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomița, la o altitudine de 1.530 m și amplasată la circa 100 m în aval de morena frontală a Ialomiței, la altitudinea absolută de 1.660 m, „Situată chiar în centrul geometric al Bucegilor” (Mihai Haret).
Numele peșterii vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei.
Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Gura peșterii se deschide pe o terasă orizontală în formă de semielipsă, la 18 m deasupra fundului văii, apoi peștera este străbătută de un pârâu și se întinde pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m (400 accesibili turiștilor), până „la Altar”, urmând în amonte o porțiune de încă 80 m, cu galerii și săli.
Prima sală a peșterii se numește Mihnea Vodă, și înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peșterii. Astăzi, pârâul intră în subteran înainte de a ajunge la grotă și se varsă mult mai jos, în Ialomița.
Legenda spune că acolo trăia un călugăr bătrân și obosit de zile întregi de posturi şi alergătură pe scări alunecoase şi podeţe de lemn vechi, ros de cari şi putrezit de apele adâncului, urmate de nopţi de nesomn şi veghe, când spiritele peşterii se trezeau şi începeau spectacolul nocturn, astfel că în fiecare noapte cobora în galeria prin care curgea izvorul de apă vie şi apă moartă – cel despre care s-a scris în câteva hrisoave antice, până când, într-o seară, intrând în împărăţia umbrelor din peştera îngropată sub munte, văzu cum zidurile prinseseră viaţă şi se alergau prin hăul pământului, ascunzând coridoare ce sclipeau ademenindu-l precum fata morgana, pierzându-se apoi în oglinzi paralele ce-l ameţeau cu jocul lor de lumini şi umbre, pe deasupra munţilor, peste piscuri semeţe şi stânci singuratice, precum o vrajă nepământeană… Când s-a trezit, o privighetoare îşi cânta trilul în cetina ce acoperea cerul sfânt de deasupra, apoi și-a simţit mintea inundată de o noapte neagră, prin care cu greu mai răzbăteau crâmpeie de aducere aminte, și nu mai știa de-a fost aievea ori vis…
Lăsând legenda în colbul timpurilor apuse, înaintăm în galeria numită Pasaj, urmează sălile Decebal și Sf. Maria, Sala Urșilor, Sala Hades, apoi Fundul Peșterii, Galeria Apelor până la Altar, unde stalactitele sunt așezate în așa fel încât dau impresia unui altar de biserică, în care curge pârâul Peșterii.
Peștera poate fi vizitată zilnic, iar biletul costă 20 lei/adult și 10 lei/copil, student, pensionar.
Am continuat ziua cu o plimbare prin Sinaia, Perla Carpaților – cum era numită fosta reşedinţă a regilor. Orașul cu nume sfânt, cel al Muntelui Sinai, este o stațiune care ne farmecă mereu, îmbinând magnific frumuseţea naturii cu cea a artei arhitecturale. Nu am mai ajuns la Castelul Peleș, deoarece nu mai era timp și oricum îl vizitasem de curând. Mai erau de văzut Mănăstirea Sinaia și Casa Memorială ,,George Enescu “.
A treia zi și din păcate ultima, am petrecut-o la Brașov, oraș în care îmi place să revin mereu pentru a admira zidurile și bastioanele sale medievale săsești, Biserica Neagră în stil gotic falnic și cafenelele pline de viață, centrul istoric (Cetatea Brașovului) și Piața Sfatului înconjurată de clădiri baroce colorate.
Am urcat pe Vârful Tâmpa (960 m altitudine), unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din Brașov datorită platformei de belvedere care oferă o priveliște spectaculoasă asupra orașului și împrejurimilor. Telecabina urcă în 10 minute și costă 35 lei biletul pentru o persoană, dus-întors.
La Poiana Brașov am urcat cu mașina și am găsit-o cam pustie, din cauza vremii mohorâte. Deși pârtiile nu erau animate de schiori, ne-am bucurat de aerul curat, recomandat printre altele pentru tratamentul nevrozei astenice, pentru stări de epuizare și surmenaj fizic și intelectual, pentru anemii secundare și boli endocrine, sau boli ale aparatului respirator.
Coborând pe serpentine, am văzut în trecere Biserica Neagră, cunoscută ca hramul Sfintei Maria, cea mai mare construcție sacrală din țară, care deține cea mai mare colecție de covoare orientale de pe continentul european iar în turnul bisericii se află cel mai mare clopot din România, cu o greutate de peste 6000 kg.
Nu puteam rata Strada Sforii (pe care am văzut-o doar de sus, din lipsă de timp), cea mai îngustă stradă din Europa, care se întinde pe 80 m, cu o lățime de 111 cm -135 cm.
Am regăsit Turnul Negru și Turnul Alb, fortificații construite cu rol de apărare și de observație, la fel de atractive mereu datorită panoramelor deosebite asupra Bisericii Negre și a orașului, ambele amplasate pe dealul Warthe, la ele ajungând într-o plimbare de pe aleea După Ziduri sau urcând cu mașina din Livada Poștei spre Poiana Brașov, prin Calea Poienii.
Seara am revenit la Bușteni, pentru o ultimă noapte în pensiunea Amor Tirol, de unde, a doua zi dimineața ne-am luat bun rămas de la gazdele amabile și am plecat spre București.
A fost o excursie de trei zile în care ne-am bucurat de natură, peisaje de munte, liniște, și da, de sărbătorirea unor ani frumoși: La mulți ani, Cezar!
Articol scris de Iulia Toyo
Amor Tirol
Camera stil Rococo
Bucataria cocheta si foarte bine utilata
Baia de la pensiune
Terasa cu panorama spre Bucegi
Ultima grenada
Crucea comemorativa a eroilor romani
Panorama uimitoare de pe Platoul Bucegi
Bine te-am gasit, Marite Sfinx
Cabana Babele in asteptarea renovarii
Eu si Babele la sfat
Pestera Ialomitei, situata chiar in centrul geometric al Bucegilor
Manastirea Ialomitei, ctitorita de Mihnea cel Rau
Raul pesterii, izvorul de apa vie si apa moarta
Ne-a prins iarna in martie
Atentie, vine ursul
Brasovul:)
Panorama de pe Tampa
Biserica Neagra vazuta de la Turnul Negru
