Calatorie in Afghanistan (ep. 3). Asa grait-a Zarathustra in Balkh, dar si in Mazar e-Sharif

Blue Mosque. Mazar e Sharif

Erau anii’80. Eram pusti, dar descoperisem Radio Europa Libera pe care de pe la 12-13 ani o ascultam seara de seara (si dimineata inainte sa merg la scoala). Mai intai, urmaream cu religiozitate rubrica sport al lui Nicolae Munteanu, apoi Actualitatea Romaneasca al lui Emil Hurezeanu si Neculai Constantin-Munteanu si din ce in ce mai mult si alte emisiuni. Dar, evident stirile nu le ratam. Pe langa stiri despre alimentari goale si proteste limitate ale unei Doina Cornea sau Mircea Dinescu, aflam si stiri din strainatate care nu ar fi fost transmise pe posturile din tara pentru nimic in lume. Si multe stiri veneau din Afghanistan unde rusii ocupasera tara si se bateau cu rezistenta locala. Pe atunci, am auzit de cuvantul “mujahedin” si cum o armata de desculti invingeau magnifica Armata Rosie. Apoi, auzeam nume de localitati atat de exotice si misterioase … Kabul, Kandahar, Peshawar, Mazar e-Sharif. Mai ales ultimul, Mazar e-Sharif imi suna foarte interesant. Nu stiu de ce. Avea o melodie aparte.

Ani mai tarziu, am descoperit ca Mazar e-Sharif este un oras cu o semnificatie deosebita. Este capitala nordului Afghanistanului si este urmasul orasului Balkh, oras de unde se pare ca s-a propagat zoroastrianismul, prima religie monoteista a lumii. Fondatorul zoroastrianismului cunoscut sub numele de Zoroaster, Zoroastru sau Zarathustra este un personaj misterios. Nu se stie cand s-a nascut, datele posibile fiind de-a lungul unui mileniu (ca idee, e ca si cum te-ai gandi daca un anumit personaj ar fi fost contemporan cu Basarab I sau cu Traian Basescu). Nu se stie unde s-a nascut si nu se stie cum si-a propagat ideile religioase. Dar unul din locurile unde se crede ca a fondat vechea religie este Balkh. Tot in Balkh se spune ca a fost sarbatorit prima oara Nowruz, Anul Nou Persan, sarbatoare a primaverii, a renasterii, sarbatoare zoroastrianista care este celebrata chiar si in ziua de azi din Afghanistan si nordul Pakistanului pana in Azerbaijan si Turcia (mai ales in Kurdistan). In 2024, talibanii au interzis sarbatorirea Nowruz in Mazar e-Sharif, fiind o sarbatoare neislamica si asta a dus la pierderi masive pentru locuitori deoarece numerosi afghani veneau aici de Nowruz sa sarbatoreasca. O alta legenda spune ca Roxana, sotia de origine bactriana al lui Alexandru Macedon ar proveni tot din Balkh si posibil tot aici s-ar fi casatorit (desi Alexandru a capturat-o pe Roxana in Sogdana, undeva langa Samarkandul de azi). Si tot aici, se spune ca ar fi ingropat imamul Ali, varul si ginerele profetului Mohamed, al patrulea calif (si ultimul dintre invataceii directi ai profetului) si fondatorul ramurii Shiite de azi a Islamului (evident, el nu avea asa ceva in plan). Daca Zaratushtra e posibil sa fi fost prin zona si sa fi predicat zoroastrianismul prin zona, posibil ca Nowruz sa fi aparut tot prin regiune, daca Roxana e putin probabil sa fi trait in Balkh, desi nu imposibil, atunci califul Ali, 100% nu a avut ce sa caute prin nordul Afghanistanului de azi. Dar shiiti afghani sunt absolut convinsi ca el a fost in Afghanistan si a facut multe minuni (gen a creat lacurile Band e Amir, a ucis dragonul la Bamiyan, s-a rugat la giulgiul lui Mohamed aflat in Kabul in drum spre Kandahar) pentru ca intr-un final sa fie ingropat aici, in zona Mazar e-Sharif. Faptul ca el a murit in Irakul de azi la Kufa si oficial ingropat la Najaf, Irak conteaza mai putin pentru localnici care cred in continuare ca Ali este ingropat la Mazar e-Sharif.

Ca idee, in ziua de azi, vechiul Balkh nu mai exista, iar orasul de astazi este o localitate neinsemnata care exista printre ruinele marelui oras. Desi Balkh a fost unul din marile orase ale Asiei Centrale, un centru comercial si cultural de prim ordin, el a fost distrus violent de Genghis Han (la fel ca si orasele stralucitoare din zona Bamiyan de azi), s-a refacut un pic pentru a fi distrus din nou de Timur Lenk. Va continua cumva sa supravietuiasca, dar fara sa mai aibe stralucirea mileniilor precedente. In locul lui Balkh, a aparut insa Mazar e-Sharif (in traducere “mormantul sfantului”) unde un sultan musulman a construit un oras in jurul mormantului inchipuit a imamului Ali. Atat orasul, cat si mausoleul au fost distruse de Genghis (care nu a fost musulman, dimpotriva a distrus o buna parte din civilizatia islamica a perioadei), dar datorita moscheii sacre a fost reconstruit mai repede. Astazi, Mazar e-Sharif este capitala regiunii Balkh, este al patrulea oras ca marime al Afghanistanului si este capitala nordului. Are cam jumatate de milion de locuitori si e doar la 50 km de granite cu Uzbekistanul. Fiind in imediat apropiere a fostei granite sovietice, Mazar e-Sharif a fost controlat de sovietici in timpul invaziei rusesti din 1979-1989 si a avut parte de mai putine distrugeri decat restul Afghanistanului.

Mazar e-Sharif este in majoritate locuit de tajici si nu de pashtuni, nationalitatea care controleaza astazi tara (cam 90% din talibani sunt pashtuni) si tot aici exista o comunitate semnificativa de hazara (shiiti de origine partial mongola), dar si de uzbeci (Maresalul Dostum de nationalitate uzbeca a controlat zona inainte de primul emirat taliban, creand un stat personal, Mazar nefiind prea afectat de razboiul civil care a pulverizat Afghanistanul in anii 90 pana la sosirea talibanilor).

Mazar a fost in ultimii ani un oras ceva mai prosper si datorita faptului ca a trecut prin razboiul civil din anii 90 fara mari probleme si datorita proximitatii de Uzbekistan si Tajikistan cu care face comert. In plus, este una din zonele fertile agrare, unde principala recolta a fost macul din care se face opiumul si mai departe heroina. Preluarea puterii de catre talibani a dus la disparitia productiei de mac (talibanii au fost extrem de duri in a reprima orice productie de droguri) si la prabusirea economiei in zona. Cel putin pana acum, talibanii continua sa reprime orice incercare de productie de mac sau opium, lucru care a dus la o criza a heroinei in intreaga lume. Pana la plecarea americanilor, Afghanistanul producea 90% din heroina consumata la nivel mondial. Aceasta productie a disparut brusc in 2021, creand probleme imense atat retelelor de trafic, cat si consumatorilor. Ca idee, productia de opium reprezenta cam 25% din PIB-ul Afghanistanului care a disparut peste noapte. Astazi, principalii producatori sunt Myanmar (in special in statele controlate de Rezistenta) si India de nord-est.

Am ajuns de la Kabul cu avionul pana la Mazar. Exista si drum care acum este foarte sigur (pana in 2021 era un miracol daca parcurgeai drumul Kabul – Mazar fara nici un incident). Acum nu mai sunt probleme de securitate exceptand numerosii soferi de TIR care conduc ca niste lunatici si ambuteiajele datorita fie a unor accidente, fie a unor alunecari de pamant, etc. Afghanistanul are doua companii aeriene – una de stat (Ariana Afghana) si una privata (KAM Air). Cand am intrebat care este mai de incredere, nu am fost surprins sa aflu ca cea privata este de preferat, KAM Air-ul anuland mult mai putine zboruri decat Ariana. Iar conditiile au fost chiar foarte bune – pe zborul Kabul – Mazar am zburat cu ditamai Airbus 340 aproape gol, la intoarcere, am avut un Boeing 737 destul de plinut.

Am ajuns la aeroportul din Kabul care arata atat de pasnic fata de imaginile cu evacuarea haotica din 2021. Atunci, era luat cu asalt de o multime disperata, iar ISIS chiar a executat un atentat cu un atentator sinucigas la portile aeroportului ucigand 13 soldati americani si peste 200 afghani. Imaginile acelea cu oameni care alergau si se atarnau disperati de avioane au facut inconjurul lumii. Acum, aeroportul este linistit si arata ca o citadel inexpugnabila – tot aeroportul, inclusiv pistele sunt inconjurate de ziduri inalte si turnuri de aparare – pare ca un oras in oras. Sunt convins ca totul a fost construit si pus la punct de americani si ca talibanii au preluat infrastructura deja bine pusa la punct. Sunt convins ca au preluat si pe multi dintre angajati – sa asiguri traficul aerian iti trebuie oameni specializati, nu niste baieti care au trait in pesteri tragand cu mitraliera. Inclusiv prin aeroport, erau oameni la imbarcare care aveau un aer foarte american, buni vorbitori de engleza, doar ca la numeroasele controale de securitate sunt talibani. De altfel, cred ca doar in Sudan am avut parte de asa de multe controale de securitate – primele controale sunt imediat dupa ce treci de zidurile de aparare, departe de terminal. Si sunt unul dupa altul – da-te jos din masina, control corporal, inca un control corporal, control bagaje, inca un control, masina se foieste de colo colo pana cand ajungem la o oarecare distanta de terminal, dar pana la terminal se merge pe jos… nici o masina nu se apropie de cladirea aeroportului sa nu sara in aer. Exista 2 terminale – unul pentru zboruri internationale cu imbarcare la burduf si cel pentru zboruri interne cu imbarcare cu autobuzul care ne poarta printre avioane ale KAM si Ariana. Ambele companii au avioane mari pentru distante lungi cum in Romania nu sunt. KAM Air are Airbus 340, iar Ariana Airbus 310, avioane cum a avut TAROM pana in 2016. Cred ca e unul din ultimii operatori de A310, mai sunt in Iran unde inca zboara cel putin unul dintre cele doua A310 ale TAROM.

Zborul pana la Mazar-e-Sharif a fost scurt si comfortabil. Am zburat peste minunatul peisaj afghan, valuri, valuri de munti – unii plesuvi, altii acoperiti de zapada. Este masivul Hindukush adica “ucigasul de hindusi” – mii de sclavi si prizonieri hindusi din subcontinental indian au fost luati si dusi dincolo de muntii acestia in robie in Asia Centrala – datorita dificultatii terenului, multi au murit in frig. Dupa ce trecem de ultimul rand de munti, apare o campie plata, uscata si parca fara capat… pe aici s-au scurs multe popoare migratoare in drum spre subcontinentul indian. Nu mai stam mult prin aer, aterizam pe pista foarte lunga de aterizare (probabil construita cu scop militar de sovietici) langa un aeroport mititel.

Ca si la Kabul, masinile nu au voie sa se apropie de cladirea aeroportului din motive de securitate si apoi plecam spre oras. Sosele ample, late, dar pline cu masini care conduc haotic. “Vezi aici la dreapta” imi arata ghidul. “Acolo e granita cu Uzbekistanul, nu sunt mai mult de 50 km”. Deschid Google Maps. De la Mazar la Samarkand sunt aproape 500 km. Destul de mult, dar soselele sunt bune cel putin in Uzbekistan, traficul slabut, poti ajunge in vreo 7-8 ore, depinde cat stai la vama.

Prima oprire la masa. In Mazar nu mai sunt restaurantele acele somptuoase din Kabul, aici sunt doar mancatorii locale. Chiar si asa, ghidul a cautat unele mai premium (nu cine stie ce), dar tot kebabul acela minunat este oferit. Cat e kebabul ? 400 afghani adica vreo 5 dolari si un pic. Cu tot cu paine d-aia calda scoasa de pe vatra.

In prima zi, am avut pe lista vechiul oras Balkh ale carui urme se afla la vreo 25 km de Mazar e-Sharif. Rumi celebrul poet care este slavit de multi ca un zeu, mai ales in Iran provine de aici, din Balkh. Si in Afghanistan este un zeu, dar acum in underground – pentru talibani, nu exista alt zeu decat Allah, indiferent daca este poet, fotbalist sau jucator de cricket. In Balkh exista si niste ruine care se spune ca ar fi casa lui Rumi, dar, evident, nu exista nici o dovada in acest sens. Se pare ca e nascut in Balkh si taica-su a adulmecat ca vine urgia, asa ca a parasit Balkh-ul cu cativa ani inainte ca Genghis Han sa navaleasca in zona, sa rada de pe fata pamantului orase intregi si sa ucida toata populatia. Rumi avea atunci cativa ani, iar premonitia tatalui sau a dus la existenta unui poet care a incantat generatii si a inspirat mii de poeti.

Dar casa presupusa al lui Rumi (taica-su era un tip bogat, avea o moschee in care predica si o medrasa in care preda) este azi o ruina din chirpici pe care guvernul pro-american anuntase ca o reconstruieste. Dar a picat si guvernul taliban are cu totul si cu totul alte prioritati decat Rumi. Care, sincer, nu este exact pe placul talibanilor – a fost un filozof sufi, are multe poezii despre dragoste si vin, nu suna prea bine pentru prea austerii talibani. In schimb, in Balkh, poti vizita alte vechi urme ale acestui oras stralucitor.

Prima oprire a fost la moscheea Noh Gonbad, o cladire de secol VIII care este prezentata drept cea mai veche moschee din Afghanistan. Noh Gonbad inseamna “Noua cupole” in persana (sa nu credeti ca limba oficiala in Afghanistan este vreo limba complet diferita de cea a vecinilor. A fost denumita “dari” in vremea monarhiei cumva pentru a sublinia ca afghanii sunt diferiti, dar este fix limba persana vorbita in invecinatul Iran). Intr-o regiune care a dat omenirii atatia poeti (Rumi nu este singurul nascut aici, ci si Firdausi si Rabia sunt din Balkh), filozofi, ganditori islamici, budisti sau zoroastrieni, chiar si arhitectii erau speciali. Imensele coloane care au rezistat (cele noua cupole s-au prabusit) sunt adevarate poezii in piatra – niste arabescuri absolut fascinante, o adevarata caligrafie sculptata. Din pacate, moscheea nu a rezistat prea mult, se pare ca cel putin o parte, daca nu toate cupolele au cazut la cutremurul din 819 (moscheea fusese terminata in 794), iar cutremurele urmatoare au afectat cladirea, dar nu au pus-o complet la pamant. Si ce a ramas e o poezie.

De aici, vom lua cu noi si un bodyguard taliban. Ca orice obiectiv turistic si moscheea Noh Gonbad este aparata de gardieni talibani inarmati si de data asta, plecam cu cate unul in fiecare masina (suntem in 2 masini). Baiatul nostru sta incruntat si tot timpul cat bantuim de la un obiectiv la altul nu schiteaza nici un gest, doar asculta rugaciuni cantate in permanenta la telefonul mobil. Muzica este strict interzisa in Afghanistan, evident, rugaciunile sunt premise, doar ca astea de pe telefonul lui zici ca e muzica.

Urmatoarea oprire pe undeva prin oras unde este o alta moschee, de data asta in picioare. Nu e foarte spectaculoasa, dar are acea deschidere tipica cladirilor religioase iraniene si cupolele acoperite de mozaic albastru. Moscheea si zona adiacenta adaposteste mormintele unor mistici sufi (Balkh a fost un teren fertil pentru sufi), inclusiv mormantul lui Rabia. Apropos, ca tot vorbim despre drepturile femeilor in Afghanistan, pe vremuri erau la mare cinste. Rabia a fost femeie, i-a premers cu vreo 200 ani lui Rumi si este prima poeta de limba persana cunoscuta. A scris in persana si araba, iar in unele poezii chiar combina cuvinte arabe cu persane… ceva foarte cool in muzica moderna din ziua de azi. In apropierea moscheii (in care nemusulmanii nu pot calca nici macar desculti, dar este destul de mica sa o poti vedea din usa), un nene vinde inghetata dintr-un carucior pe roti… ca peste tot prin Asia, un clinchet care iti intra in strafundul creierului atrage. Hai sa iau niste inghetata. Instantaneu sunt inconjurat de cativa copii care cersesc bani. Intreb cat costa inghetata. Echivalentul a unui leu, sau ceva similar. Cumpar inghetata pentru toti copiii – vanzatorul pare socat ca a vandut asa de mult, iar copiii imi ofera o explozie de bucurie. Ce usor poti sa fericesti mai multi oameni in Afghanistan.

Ultimul popas in Balkh a fost in zona citadelei. O incinta imensa unde a fost un oras extrem de bogat din toate punctele de vedere, dar din care nu a mai ramas nimic. Atat zidurile, cat si casele au fost facute din chirpici. Zidurile sunt bine pastrate si presupun ca au fost restaurate in cei 20 ani de dominatie americana de fundatia Aga Khan si sunt construite in perioade istorice successive – in ultima instanta, Balkh este un oras care a dainuit mii de ani. Este un loc de recreere pentru localnicii din Balkh-ul de azi care se distreaza catarandu-se pe ziduri, dar si calarind cateva minute. Se inalta zmee, se holbeaza la straini si in general se rade… Talibanii inca nu au interzis rasul.

Ziua urmatoare am dat din nou o tura in afara orasului. Ne-am dus pe soseaua care duce spre Kabul spre provincial Samangan. Peisajul montan si niste chei spectaculoase ne-au lasat cu gura cascata. Din pacate, in saptamana petrecuta in Afghanistan am fost afectati de ploi fara precedent – incalzirea globala a lovit Afghanistanul sub forma unor ploi diluviene care a luat viata a sute si sute de oameni, ca sa nu mai spun cate cocioabe au fost luate de valuri. Aici, pe drumul intre Samangan si Mazar-i-Sharif, apele umflate au luat o parte din drum, asa ca traficul a fost blocat… au aparut si talibanii sa scoata masinile din apa, sa fluentizeze traficul, dar se vede clar ca nu fluidizarea traficului este principala lor abilitate.

In Samangan se afla un monument absolut incredibil de care nici nu auzisem. In primul rand este o stupa budista care in mod miraculos a supravietuit la 13 secole de control musulman (plus vreun deceniu taliban). In al doilea rand, nu este o cladire construita, ci una excavata in piatra. Si pentru asa ceva, iti trebuie mult mai multa tehnologie, har ingineresc si munca decat la o constructie. Am mai vazut asa ceva la bisericile din Lalibela din Etiopia si la toamna voi vedea templele hinduse de la Ellora si Ajanta, dar habar n-aveam ca exista astfel de constructii si in Afghanistan! Ei bine, exista. WOW. Initial ma gandeam ce naiba cautam la Samangan, ce pisici o fi acolo, dar am plecat incantat. In plus, am si dat un interviu unui post de televiziune local (se pare ca talibanii isi doresc confirmari externe, fix asa cum suntem si noi ca natie) si am descoperit si o piata construita in stanca unde in perioada budista era un prosper bazar.

Pe drumul de intoarcere la Mazar e-Sharif, ne-am oprit la un palat regal – se numeste Bagh-e Jahan Nama si a fost un palat de vara construit de emirul Abdur Rahman Khan, un emir crud, responsabil atat pentru prezervarea indepedentei Afghanistanului in fata britanicilor si rusilor, dar si pentru macelarirea comunitatii hazara pentru ca erau shiiti si a khafirilor din Nuristan pentru ca urmau o religie proprie, similara cu cea a kalash din Pakistan. Palatul a fost clar construit datorita influentei europene care a ajuns pana si aici. Asa ca emirul a aflat ca multe din capetele incoronate ale Europei pe langa palatul din mijlocul capitalei, au si un palat in afara, intr-o zona cu aer curat, linistita, unde sa se relaxeze in compania nevestelor, concubinelor, entertainerilor si asa mai departe. Asa ca iata acest palat a fost construit combinand stilul arhitectural european – colonial cu traditia Asiei Centrale, iar palatul este amplu, spectaculos cu o gradina imensa in fata si o piscina destul de mare. Gandit sa devina un muzeu dupa caderea monarhiei afghane in 1973, din pacate pentru palat, timpul nu a mai avut rabdare. In 1979, au intrat rusii in tara si ca si in tarile ocupate din Europa de Est, au navalit in domeniul regal si au transformat cladirea intr-o baza militara. Palatul a fost afectat de atacurile mujahedinilor asupra rusilor, dar si de razboiul civil de dupa retragerea acestora, asa ca acuma nu pot sa zic ca e o ruina, dar pot zice ca e o umbra a frumusetii de odinioara.

Cladirea este OK, se vede ca a fost restaurata probabil dupa 2001, dar este complet goala. Ne-am urcat pe acoperis pentru o panorama faina care m-a facut sa inteleg de ce insetatul de sange Rahman a ales acest loc. In rest, evident ca nu a supravietuit nici macar vreun ciob de pahar, dar cine stie, poate la un moment dat, cu niste fonduri, isi va recapata stralucirea de alta data. Cand sa plecam, in curte am dat peste niste turisti din Kandahar veniti in vizita. Nu stiu exact ce au fumat oamenii aia, dar radeau absolut incontinuu, in ciuda imposibilitatii de a comunica ceva cu ei – dar rasul lor absolut din toata inima nu poate sa nu ne faca sa ne simtim bine.

Orasul modern Mazar e-Sharif nu este cine stie ce. Am fost un pic prin bazar, e un bazar sa-i zicem contemporan cu marfuri ieftine din China, am fost prin cateva restaurant OK, dar putin memorabile, dar am vizitat unul dintre monumentele cele mai spectaculoase din Afghanistan, poate cel mai frumos. E vorba de moscheea lui Ali sau moscheea albastra.

Asa cum am povestit la inceputul articolului, legenda spune ca Ali, ginerele si varul profetului desi ucis in Irakul de azi a ajuns sa-si gaseasca odihna de veci taman aici, la Mazar e-Sharif. Ma rog, nu a fost chiar de veci, a fost deranjat ba de Genghis Han, ba de Timur Lenk, ba de Leonid Brejnev, dar cert este ca multi afghani cred ca aici e mormantul lui. Si desi este unul dintre cei mai importanti imami shiiti, el este iubit si respectat de asemenea si de suniti, asa ca peste mormantul lui a fost construita una dintre cele mai frumoase moschei ale Asiei Centrale si probabil cea mai frumoasa din Afghanistan.

Din pacate, aici a fost singurul loc unde am avut probleme cu accesul femeilor. Cum am mai scris, am fost un grup de 7 – 5 barbati si 2 femei. Pana la Mazar e-Sharif nu au fost probleme de segregare. E drept, ni se spusese ca pana de curand, femeilor li se interzisese accesul la lacul Band’e Amir, dar interdictia tocmai fusese ridicata, asa ca Eva si Liliana au venit cu noi fara nici o problema. Si desi ghidul nostru primise in scris permisiunea de a vizita moscheea si pentru femei, o noua decizie interzicea accesul oricarei femei – fie ea localnica, fie turista straina. Moscheea lui Ali devenea boys playground. In ciuda eforturilor, nu am putut intra decat noi si le-am lasat pe doamne afara. Am fost la moschee de 2 ori. Prima oara in ziua in care am sosit de la Kabul, dar vremea a fost urata, intunecata, iar tigelele acelea albastre eram siguri ca stralucesc in soare. Si cum in dimineata zilei in care urma sa zburam inapoi la Kabul a fost un soare orbitor, am decis sa mergem din nou. Si bine am facut pentru ca in soare, moscheea aceea este pur si simplu superba. Stralucitoare. Rapitoare. Incredibila.

Ca de obicei, la intrare era o gradina relativ ingrijita, iar mai apoi, am ajuns in poarta de intrare unde a trebuit sa ne lasam incaltarile la garderoba. In imensa curte interioara a moscheeii nu poti intra decat descult, eventual cu ciorapi si atat. Si aici, am descoperit avantajul de a fi imbracat in haine afghane, de a-mi lasa barba (chiar si vopsita) si de a arata ca si cum as fi un afghan. Curtea era plina cu copii-cersetori care s-au napustit de-a dreptul enervant asupra celorlalti. Da, din ceilalti 4, unul a decis sa nu se imbrace deloc in haine afghane, asa ca a fost vanat la greu si a plecat repede, ceilalti 3 au purtat haine afghane, dar fizionomia ii cam trada ca sunt de peste mari si tari. Asa ca eu am scapat low-profile, bucurandu-ma de frumusetea locului, de stralucirea albastra a tiglelor, de liniste. Cred ca daca nu as fi fost vazut ca am venit cu grupul, as fi putut sa intru linistit si in moschee si sa ma rog, dar am preferat sa nu risc. Si asa, au fost niste zeci de minute de-a dreptul minunate….

Si ca vorbeam despre talibani si despre regulile lor, cum am spus, acum este destul de usor sa calatoresti in Afghanistan, dar trebuie sa primesti un permis de calatorie unde scrie clar pe unde vei merge. Si asta te va ajuta sa treci prin sutele de check-point-uri si sa intri in diverse obiective istorice. Ei bine, acest permis trebuie luat imediat ce ajungi in Afghanistan de la Ministerul Informatiilor si Culturii din Kabul. Am citit rapoartele a numerosi bloggeri, calatori sau vloggeri care au ajuns in Afghanistan inaintea mea si toti spuneau ca prima vizita a fost la ministerul din Kabul. Ei bine, noi am fost singurii care nu am vizitat institutia pentru ca am avut ghizi buni care au facut rost de permis inainte ca noi sa ajungem in Afghanistan. Si credeti-ma ca l-am aratat de zeci de ori. Dar pe langa acest permis national, trebuie si niste premise regionale din provinciile pe care le-am vizitat. Daca in Bamiyan, din nou, permisul a fost rezolvat de ghizii afghani fara prezenta noastra, a trebuit sa avea de-a face cu birocratia afghana la Mazar e-Sharif. Este si asta o experienta, nu. Am vizitat mai intai Ministerul Informatiilor si Culturii, filiala Mazar e-Sharif si mai apoi am fost si la evidenta populatiei. De la primii am primit permisul pentru a vizita provincia Balkh, de la ceilalti am primit buletin de Afghanistan. Da, am buletin de Afghanistan. Ni s-a spus ca il vom lasa la aeroport la Kabul cand plecam din tara, dar nimeni nu ne-a cerut nimic (legile si dispozitiile in Afghanistan se schimba de la o zi la alta si nimeni nu stie exact ce decizie mai e in vigoare), asa ca l-am adus acasa ca un suvenir.

Ce este interesant ca fata de prima perioada de control a talibanilor, cand fotografiile erau strict interzise, acum nu e nici o problema. Fotografiile nu erau interzise din cauza unor decizii de securitate mult prea paranoice, ci dintr-o cauza mai … religioasa. Islamul interzice reprezentarea fiintelor vii vazuta ca o forma de idolatrie, asa ca si fotografiile au intrat la obroc. Acum, in perioada talibana 2.0, toata lumea face fotografii si toata lumea, inclusiv talibanii sunt mari iubitori de selfie-uri. Ei bine, pentru aceste permise si buletin, iti trebuie poze de … buletin. Am fost evident cu totii la fotograf si ne-am facut poze. Am facut 4 bucati si speram sa ne mai ramana baremi una ca suvenir. Ghinion, ne-au trebuit toate cele 4 poze, noroc ca am facut niste poze la poze (vezi mai jos). Si asteptarea la autoritati (ingropate in dosare cu sina si completand tot soiul de catastife) a fost cel putin la ministerul culturii fun – am dat interviuri pentru postul de televiziune a talibanilor din Mazar. Well, am devenit celebru.

Dupa zilele petrecute aici in nord, am zburat inapoi in Kabul, capitala Afghanistanului. Dar despre asta intr-un alt articol…

Imagini Mazar e-Sharif, Balkh, Samangan

Kabul pe ploaie. In stanga, o parte din zidul fortaretei aeroportului, iar masinile stau la coada pentru a intra in aeroport

Locul in care se fotografiaza toata lumea in fata terminalului

Terminalul de zboruri interne

Directia – Mazar e-Sharif !

Salaam !

Gata de imbarcare in avionul A340 al KAM Air

Let’s fly !

Zbor scurt, dar primesti si de mancare

Muntii inzapeziti ai Afghanistanului

Sau cei arizi

Welcome to Mazar e-Sharif

Intrarea in oras

Strada cu kebab

Bine ati venit la restaurantul Chief Burger

Care arata cam asa. Lux in Mazar

Mancarea are un gust incredibil

La fotograf pentru poze de buletin

Toate au ramas pe la diverse autoritati afghane. Baremi ma bucur ca le-am pozat

De aici se ia permisul pentru provincia Balkh

Pana ies permisele, dau interviuri la televiziunea locala

Aici am dormit in Mazar

Transportul in Mazar e-Sharif este asigurat de tot soiul de autovehicule

Transportul in comun

Garda de onoare care m-a asteptat la Balkh

Poezia in piatra de la cea mai veche moschee din Afghanistan

Si o moschee cu cateva sute de ani mai noua

Turnul de aparare al vechii cetati Balkh

Zidurile cetatii care nu i-au rezistat lui Genghis Han

Sunt totusi impresionante

Chei prin Afghanistan

Tatal si fiul

Prin nordul Afghanistanului

Ambuteiaj datorita alunecarilor de la inundatii

Orasul nou Samangan

Stupa budista

Aici acum vreo 1500 ani era un bazar in plina efervescenta

Turisti afghani la stupa

Fostul palat regal

Cladirea e ok, doar interioarele goale

Peisajul pozat de pe cladirea palatului

Foarte veselul grup de la Kandahar

Tipul asta de zici ca e din Lord of the Rings parea subiectul mistoului general

Welcome to Mazar e-Sharif Bazar

Ohhh… nici nu stiti ce gust au merele afghane. Nu am mancat asa mere !

Daca vrei inghetata, pai atunci sa fie mare !

Welcome to Blue Mosque

Superb

Interiorul in care n-au voie nemusulmanii

Toti vor poze

Si localnicii sunt pasionati de poze

Super bogat in afghani

Where are you from ? Romania. Romania, ahhh… Andrew Tate :)))

La revedere, Mazar e-Sharif