Aeroportul Kabul, Afghanistan
Era a doua jumatate al lui septembrie 1986. De cateva zile incepusem liceul, intrasem la MF3, liceul unde se strangea la crème de la crème a copiilor din sectorul 3, unul dintre cele mai bune licee ale Bucurestiului anilor 80. I se mai spunea Bastilia datorita disciplinei crancene, iar cei care terminau MF3 erau considerati niste genii albastre. Ma rog, aveam sa aflu, ca nu era chiar asa, scoala se facea doar pe alocuri, la anumite materii, depindea foarte mult de profesori, iar standardele erau in realitate destul de reduse. Doar ca se dadeau note mici ca sa se demonstreze asa-zisa exigenta. Intram la 8 dimineata la liceu si in mod normal, trebuia sa ma trezesc la 7, sa mananc ceva rapid, sa o iau 9 etaje pe scari pentru ca in general la ora aceea nu era curent electric si s-o iau la fuga spre troleibuzul care trecea din cand in cand prin statia de langa bloc. Dar ma trezeam constant la 7 fara 15. Pana la 7 fara 10, reuseam sa setez radioul pe frecventele Europa Libera (pe unde scurte 25, 31 sau 41) si sa prind rubrica sport care era transmisa la 7 fara 8 minute. Niciodata nu o ratam.
Este ora 7. Aici Radio Europa Libera. La microfon este Ioana Magura-Bernard. Urmeaza stirile, dar mai intai titlurile. Mujahedinii afghani raporteaza doborarea primului elicopter militar sovietic la sud de Kabul. Regimul de la Bucuresti reduce cota lunara la ulei in marile orase la 1 litru de persoana. Presedintele sovietic Gorbaciov si american Reagan se vor intalni la Reykjavik pentru a negocia reducerea rachetelor nucleare de raza media de actiune, dar si pentru a discuta situatia drepturilor omului in lagarul comunist.
KABUL – Surse mujahedine apropiate liderului rezistentei Gulbuddin Hekmatyar anunta ca un elicopter sovietic MIL-24 Hind a fost doborat de un luptator mujahedin in apropiere de Jalalabad, folosind o arma anti-elicopter Stinger de origine americana”.
Numele KABUL mi se parea ceva misterios, dintr-o alta lume, parca dintr-o alta planeta. Parea o cetate sovietica asediata de luptatorii desculti pentru libertate care iata desi luptau in sandale facute din cauciucuri de camioane KAMAZ, foloseau o tehnologie a viitorului si doborau avioane si elicoptere de pe umar. De atunci, nume precum Kabul, Jalalabad sau Mazar e-Sharif mi-au ramas intiparite in minte, nume stranii si misterioase dintr-o lume a unor cavaleri medievali, desculti, neinfricati pentru care martirajul e o bucurie, un popor pentru care razboiul este o obisnuinta si care iata intr-un secol, i-a invins crunt pe englezi, rusi si americani. Doar vietnamezii se pot lauda cu merite similare – i-a invins pe francezi, americani si chinezi in decurs de 40 ani ! SI ca sa termin paranteza, Gulduddin Hekmatyar traieste pana in ziua de azi – locuieste bine mersi in Afghanistan si mai apare din cand in cand pentru a lauda regimul taliban desi continua sa fie comandantul partidului de opozitie Hezb-i-Islami. In ultimii 30 ani a fost prim-ministru, conducator al Afghanistanului, cel mai mare producator de heroina din lume si unul dintre liderii militari care au devastat Afghanistanul in timpul razboiului civil din anii 90. Tipul care a doborat primul elicopter rusesc cu un Stinger pe umar se numeste inginerul Ghaffar si a fost primar al Jalalabadului in timpul primului regim taliban. Dupa caderea regimului taliban, a devenit un influent antreprenor in imobiliare, nu stiu ce o mai face in zilele noastre.
Dintotdeauna mi-am dorit sa ajung la Kabul. Cum ziceam, parea un oras misterios si un oras care a trecut prin multe. La un moment dat in timpul razboiului civil din anii 90 era bombardat de 3 armate diferite din 3 directii diferite. Si a supravietuit. Am fost de multe ori in Sarajevo dupa asediul din aceeasi perioada. Era praf si pulbere. Ultima oara acum 2 ani, in 2022 la 26 ani dupa ridicarea asediului. Continua sa existe cladiri cu urme de gloante, inca exista ruine bombardate si zone potential minate. Ei bine, nu am vazut asta in Kabul si m-a uimit. Am descoperit un oras neasteptat de modern, un oras plin de viata, cu cladiri noi si cu cateva locuri teribil de luxoase pentru o tara asa de saraca. Da, criza economica profunda de dupa retragerea americana se vede, se simte, se percepe, dar in Kabul exista locuri care ar reprezenta mandria oricarei capitale europene – mai ales restaurante. Ca peste tot in lumea a treia, exista imense diferente intre elita si restul lumii.
Cum am mai scris intr-un articol anterior, planul era sa zbor de la Islamabad la Kabul cu compania afghan privata KAM Air, dar fiind fix in ziua de Eid, pilotii si stewarzii au decis sa stea acasa sa sarbatoreasca Eid-ul cu familia (era finalul lungii luni a Ramadanului), asa ca zborul a fost anulat si am pornit overland pe vechiul drum al cuceritorilor prin Khyber Pass. Drum lung cu patanii in punctul de frontiera, apoi gonind pe soselele largi, dar haotice ale Afghanistanului. Am trecut si prin Jalalabad, orasul a carui nume m-a fascinat din copilarie (si unde am primit si o invitatie prin 2009 in aeroportul din Sharjah), dar care nu mi-a spus nimic. Nici nu mi-am dat seama ca am trecut printr-un oras, am crezut ca era un sat mai mare (e drept, erau niste semafoare ruginite care m-au uimit), iar apoi am intrat printr-una dintre cele mai senzationale sosele de munte pe care le-am vazut in viata – din pacate, se lasase deja noaptea si nu le-am vazut cum ar fi trebuit. Cand am intrat in Kabul era noapte noapte. Becurile chioare din cartiere au fost inlocuite de neoane stralucitoare din centru, reclame si magazine spectaculoase. Am oprit direct in fata restaurantului tajik Bukhara (daca nu stiati, Bukhara desi se afla in Uzbekistan este locuit intr-o proportie majoritara de persanofonii tajici) unde am avut parte de o masa si arhitectura opulenta. Hello, is this Kabul ? Da, pentru bogatii care isi permit sa plateasca 100 dolari pentru o masa imbelsugata pentru 11 oameni (7 romani si 4 afghani). Am ajuns apoi la hotelul Safi Landmark Hotel & Suites, un hotel de inalta securitate aflat in centrul Kabulului. Se vede ca a fost un hotel de lux si imi si inchipui sute de ONG-isti locuind in acest hotel pana in 2021, facandu-si cumparaturile in mall-ul alaturat. Intrarea este pazita strict (se trece prin porti de scanare ca la aeroport, iar intrarea este mica si inghesuita), in plus, hotelul desi amplu (pe 9 etaje) si cu un atrium imens este complet izolat de exterior fiind inghesuit intre cladiri – practic nici o camera nu are ferestre sau balcoane exterioare, asa ca nu ai riscul sa te trezesti cu gloante sau rachete sol-aer pe geam. Este o combinatie de claustrofobie si siguranta. Welcome to KABUL !
Langa hotel se afla o banca unde umbla vorba ca ar exista singurul ATM care functioneaza in Afghanistan (inclusiv cu carduri straine), dar nu l-am incercat, iar vis-à-vis de intrarea absolut puchinoasa (din nou din motive de siguranta) am gasit un supermarket cu de toate – inclusiv Coca Cola si Pepsi made in Afghanistan ! Baietii isi luau micul dejun pe podeaua supermarketului, am primit o invitatie sa ma alatur, dar din pacate eram satul de la minusculul mic dejun al hotelului, dar si trebuia sa o taiem urgent spre Bamiyan.
In Afghanistan, toate drumurile merg la Kabul. In saptamana petrecuta in Afghanistan, am tot trecut prin capital afghana pe care am vazut-o pe franturi – intre masina de Bamiyan si avionul de Mazar si intre avionul de Mazar si cel de Ankara. Dar si asa mi-am facut o parere. Sa va zic insa cate ceva despre neasteptat de multele obiective turistice din Kabul pe care le-am vizitat.
Muzeul National al Afghanistanului. Candva era unul dintre muzeele fundamentale ale lumii. Pe cat de sarac este Afghanistanul din ziua de azi, pe atat de bogat a fost acum secole si chiar milenii, pe aici stapanind unele dintre cele mai importante state ale vremii. Sa mentionez doar ca Babur, intemeietorul marelui Imperiu al Marilor Moguli ce au controlat o buna parte din India si au construit niste opere nemuritoare precum Taj Mahal-ul. Inainte de 1992, data in care a inceput razboiul civil, muzeul detinea mai bine de 100,000 exponate, din care 70.000 au disparut. Aproape 8000 de obiecte de valoare istorica au fost repatriate dupa ce au fost furate si vandute in Occident. Cele mai de pret exponate – fildesul de Bagram si aurul bactrian au disparut inainte ca talibanii sa preia din nou conducerea in 2021 si e neclar unde se afla. Dar si asa, este un muzeu cu numeroase exponate interesante, dar mai ales cu o istorie interesanta. Cladirea in care este gazduit dateaza din 1931 si intr-adevar arata ca un muzeu dintr-o alta vreme. Aduce cu stilul vechiului Muzeu Egiptean deschis si el pe la inceput de secol XX cu cabinete de lemn, geamuri din vremuri imemoriale si lumini puse anapoda. Dar si asta iti ofera o poveste, o atmosfera, o explicatie a Afghanistanului de azi. Plus niste artefacte minunate.
In curte, am descoperit o locomotiva antica (pe la inceputul secolului XX, Afghanistanul avea cai ferate, acum nu mai are decat pentru transport marfuri). Locomotiva insa era folosita pentru un tramvai din centrul Kabulului. Intr-un hangar inchis se afla cateva masini de epoca, inclusiv un Rolls Royce detinut de unul din regii Afghanistanului. Din pacate, tipul care avea cheia hangarului nu era la servici, asa ca doar ne-am benoclat prin niste geamuri care nu mai vazusera apa si carpa de foarte, foarte mult timp. Tot aici, se afla o replica, evident, la o scara mult redusa a celebrelor statui ale lui Buddha de la Bamiyan…
Ziarat e-Sakhi – probabil cea mai frumoasa moschee din Kabul, amintind-o pe cea din Mazar e Sharif – cu o cupola de faianta albastra stralucitoare. Pozitia este de asemenea spectaculoasa – pe o vale inconjurata de dealuri abrupte pe care se catara numeroase case aducand aminte de favelele din Rio sau Medellin. Moscheea in sine este shiita, nu sunnita (cum sunt talbanii, dar si ISIS), asa ca nivelul de securitate aici este la maximum – peste tot umblau garzi inarmate pana in dinti, mai ales ca am prins o zi extrem de aglomerata – cred ca erau mii de oameni, in special femei. Aveam sa afla ca pentru o perioada, talibanii interzisesera accesul femeilor, dar in ultimele zile le-au permis sa vina (probabil fiind si final de Ramadan), asa ca numeroase femei venisera la moschee. Ca in multe alte locuri shiite din Afghanistan si moscheea Ziarat e-Sakhi are o poveste legata de imamul Ali care a fost vazut aici dupa ce mantia profetului (cusuta de el personal impreuna cu fiica sa, Fatima) a ajuns pe aceste meleaguri. Ma rog, exista o intreaga poveste cu Ali care a venit cumva deghizat… ce e cert, aici este un alt loc din Afghanistan legat de amintirea imamului Ali, varul profetului (dar si ginerele acestuia) care este sigur ca nu a ajuns vreodata asa de departe. Si daca va intrebati ce e cu mantia, da, ea mai exista, dar nu este pastrata la Kabul, ci la Moscheea Mantiei din Kandahar. In 1996, a fost purtata la o rugaciune de mullahul Omar, fondatorului miscarii talibane si primul conducator suprem al Afghanistanului taliban.
De remarcat ca aici, in jurul moscheii (unde de asemenea, se afla un imens cimitir) am vazut cei mai necrutatori talbani. In ciuda rugamintilor si lacrimilor, acestia nu le-au permis afghanelor sa se pozeze sau sa interactioneze cu femeile din grupul nostru, iar mie mi s-a atras atentia sa nu fotografiez afghane – de fapt, parea ca o gluma, era imposibil la cat de multe erau.
Gradinile Babur – intr-o jungla urbana cum este Kabul, unde planificatorii urbani au fost extrem de rari, poti sa fi surprins ca mai exista si niste parcuri. Ei bine, intr-un cartier din Kabul exista un parc gigantic, dar acesta continua sa existe datorita unui rezident faimos – este vorba de Babur, primul imparat mogul al Indiei si urmas direct al lui Timur Lenk (dupa tata) si Genghis Han (dupa mama). Taica-su a fost guveranator al Vaii Fergana, fertila fasie de pamant impartita astazi de Uzbekistan, Kyrgyzstan si Tajikistan. Ajuns conducator al Ferganei la 12 ani, Babur a cucerit Samarkandul, dar s-a intins mai mult decat il tineau puterile si la cativa ani, a pierdut totul – atat Fergana natala, cat si Samarkandul. A cucerit insa Kabulul de unde a incercat sa-si creeze un imperiu – de 3 ori a cucerit Samarkandul, de 3 ori l-a pierdut. Lamurit ca Allah chiar nu vrea sa fie stapan al Samarkandului, Babur care era un tip elevat a aruncat un ochi pe harta si a decis ca daca spre Nord nu a prea avut noroc, hai sa incerce spre Sud – sa atace India. Ei bine, aici a avut noroc – a invins si suprimat Sultanatul de Delhi, punand bazele Imperiului Marilor Moguli. A murit la Agra, capitala Imperiului, dar a decis ca ramasitele sale sa fie transportate in orasul lui drag – Kabul. In consecinta, primul si unul dintre cei mai mari imparati ai Indiei se afla aici… in capitala Afghanistanului !
Gradinile Babur sunt un parc verde imens cu multa verdeata si pomi racoritori. Sunt si cateva chioscuri de unde poti sa-ti cumperi cate ceva de mancare si bautura, iar intr-un colt al lui se afla mormantul imparatului Babur si o mini-moschee construita de unul din urmasii sai, Shah Jahan, imparatul care a construit si Taj Mahal. Grav afectat in Razboiul Civil, parcul a fost refacut cu ajutorul lui Aga Khan, liderul spiritual al ismailitilor si unul dintre cei mai importanti restauratori de obiective istorice din Afghanistan, Pamir si nordul Pakistanului.
Intr-un colt al parcului, am descoperit un palat foarte fain, proaspat refacut de acelasi Aga Khan (facut praf de asemenea in razboiul civil). Se numeste Haremsarai si a fost un palat regal construit prin secolul XIX, combinand stilurile persan, central asiatic si cel indian. Cu terase ample de unde poti admira o buna parte din cacofonia arhitecturala a metropolei afghane.
Piata de pasari – desi Kabul are vreo 2 mall-uri (neasteptat, as spune), este evident ca cea mai mare parte a populatiei isi face cumparaturile la bazar. Iar bazarul din Kabul este imens, este intins pe o suprafata demna de un oras de peste 4 milioane locuitori. Evident, imensa majoritate a marfurilor sunt cele obisnuite – hrana, imbracaminte, incaltaminte, produse de toaleta, chiar mi-am cumparat niste ciorapi din bazar, dar poate cea mai exotica zona este piata de pasari. Pe o alee ingusta, intortocheata si cam mizera, se afla cosmelie langa cosmelie unde poti vedea sute si mii de colivii pline cu pasari. Evident, aici gasesti si o gramada de gaini, folositoare in toata lumea pentru oua, dar si pasari colorate, exotice – exista o traditie in Afghanistan ca localnicii sa tina pasari acasa – in colivii, pur si simplu de décor. Pasarile cantatoare sunt favorite, dar poti cumpara si cocosi de lupta – desi luptele de cocosi nu sunt la fel de populare ca in Filipine de exemplu, se mai intampla sa aibe loc, dar din ce in ce mai ascuns. Dar din ce in ce mai rar pentru ca talibanii au interzis luptele de cocosi (astfel, talibanii pot primi in sfarsit o bila alba cel putin de la iubitorii de animale si pasari).
Chicken Street – ei bine, Chicken Street nu este o alta piata de pasari. E posibil sa fi fost vreodata, de unde si numele, in schimb este echivalentul kabulez al Khao San Road din Bangkok sau a cartierului Thamel din Kathmandu. In perioada anilor 50 – 60 cand calatorii hippie plecau pe lungul drum overland spre Asia, acest drum trecea obligatoriu prin Kabul. Si avea si de ce – aici gaseai heroina la preturi incredibil de scazute. In plus, nici alcoolul nu era chiar lipsa ca in ziua de azi. Intotdeauna am avut senzatia ca Chicken Street era un ghetto al turistilor straini cu tot ce le trebuia – cazare, mancare, bautura, suveniruri, agentii de turism, etc. Ca un Khao San Road. Dar am aflat atat de la ghid, cat si dintr-o carte destul de serioasa, ca nu se prea dormea pe Chicken Street, nu erau locuri de cazare. Era strada de shopping, nu de dormit. Aici se aflau numeroase magazine cu de toate – in special suveniruri. Si desi suna straniu, tinand cont de nivelul turismului din Afghanistan, ei bine, aici continua sa existe magazine de suveniruri, unele cu o diversitate socanta de marfuri – aici este singurul loc din Afghanistan unde poti cumpara tricouri si magneti, dar si haine traditionale, picturi, gloante (deh, d-astea nu duci lipsa nicaieri in Afghanistan), bancnote vechi, lapis azuli, ornamente si cate si mai cate. Evident, totul la negocieri, dar nu din acelea dure de tip Egipt – nu te astepta la reduceri de 90%. Maximum pana in 30 – 40%. Si chiar daca esti un negociator napraznic, cu talente dezvoltate in Turcia, India sau Egipt, cumva nu poti sa nu iti fie mila de saracia din Afghanistan si sa te lupti pentru fiecare cent ca in alte tari. Mai lasa de la tine !
Cimitirul Britanic – I se spune cimitirul britanic pentru ca englezii au fost primii europeni care au ajuns pe aici si au mai si murit. Primii rezidenti ai cimitirului au fost soldatii englezi morti prin aceste colturi de lume in primul razboi anglo-afghan din 1879, dar mai exista morminte si ale catorva morti inca din 1842 de la prima victorie afghana. Astazi, cimitirul care este inconjurat ca orice cat de cat cladire semnificativa din Kabul de un zid ca de cetate, gazduieste soldati britanici de acum 100 sau 200 ani, aventurieri, negustori sau exploratori europeni din ultimele doua secole, dar si numerosi soldati cazuti in razboiul din 2001 – 2021 (in cazul ultimilor, corpurile au fost repatriate, exista doar placi memorial). Aproape fiecare tara participanta are placi memoriale in cinstea celor cazuti – spanioli, canadieni, pana si sud-africani. Doar Romania, nu. Nu stiu cat de scumpa ar fi o placa de marmura cu numele celor 27 soldati romani care au cazut in Afghanistan, dar cred ca ar merita. Singurul nume romanesc mentionat pe o placa este cel al locotenentului Dragusanu mort in 2006, alaturi de o serie lunga de soldati din SUA, Olanda, Franta, Italia, Spania, Germania si SUA morti in acelasi an. MApN / Ambasada Romaniei la Islamabad, credeti ca se poate o placa cu 27 nume ?
Ultimul fotograf din Kabul. Intr-o tara unde la tot pasul gasesti imagini si tehnologii din trecut, iata ca mai exista un fotograf care are o camera fotografica din aceea veche din cutie de lemn, cu film pe care il developeaza intr-o solutie chimica. Mi-aduc aminte de primii ani de scoala cand dupa ce luam premiul I cu coronita (hai sa ma laud un pic !), ma duceam la fotograf in studio penru o poza facuta tot cu un aparat de genul asta. Lutfullah Habibzadeh are 72 ani si a vazut la viata lui mai multe decat generatii intregi de europeni – de la regi la sovietici, de la razboi civil la talibani si americani. Inainte de prima domnie a talibanilor (1996 – 2001), erau multi fotografi in Afghanistan, dar aparatele lor de fotografiat antice au fost distruse de talibani. Prima domnie a talibanilor a fost inca si mai puritana decat cea de azi, asa ca in perioada aceea, fotografierea de persoane si animale a fost interzisa in conformitate cu perceptele Islamului. Astazi, nu mai e nici o interdictie, insusi talibanii fiind mari amatori de selfie-uri si chiar de postat pe Social Media. Apoi orice document cat de mic trebuie sa aibe o fotografie, asa ca interdictia de a fotografia in Afghanistan a fost uitata.
Am fost la Lutfullah acasa. Ma asteptam la o experienta iesita din comun. Sa-mi faca o poza nu este ieftin – am platit 2000 afghani (26 euro), dar nu mi-a parut rau. Batranul mi s-a parut insa foarte putin comunicativ – ok, nu vorbeste engleza, dar ma asteptam la mai multe zambete, la mai mult hai sa-I zic show. Si-a facut treaba cu foarte multa atentie si dedicatie, dar nu a impartit nici o frantura din entuziasmul celor care s-au fotografiat. Inteleg ca si-a salvat aparatul foto de talibanii 1.0 ingropand-o, sunt convins ca omul are povesti fabuloasa, dar pur si simplu nu le-a impartasit. Am intrat intr-o curte curata dintr-un cartier ceva mai upscale al Kabulului, unde am stat in curte. Casa micuta, zidarie veche, dar in spatele zidurilor, se vedeau blocuri moderne si inalte construite in ultimii ani. Ne-a asezat pe un scaun fara multe vorbe si ne-a facut poza. Imediat a pus filmul intr-o solutie chimica de developare si apoi si-a trimis nepotul sau asociatul sau pur si simplu un asistent la un magazin pe bulevard care a tiparit poza. Alb-negru cu o atmosfera din aceea a pozelor bunicilor. Inteleg ca nu va mai prea face poze pentru mult timp nu din motive de sanatate sau talibani, ci pentru ca nu mai gaseste film fotografic care poate sa fie folosit de cutiuta lui. Ma bucur totusi ca am fost la ultimul fotograf din Kabul. O alta incursiune in timp….
Am plecat din Afghanistan cu sentimente diverse – pe de-o parte foarte incantat ca am ajuns in acest teritoriu interzis, pana de curand de nevizitat, pe de alta parte am descoperit o tara care nu pare sa aibe nici o directie. Da, cei care lucreaza in turism au parte de o crestere de venituri neasteptate, restul tarii este cam praf. Afghanistanul traia mai ales din bani de la bugetul Statelor Unite si din ONG-urile umanitare care operau peste tot. Acum au disparut ambele surse. Faptul ca regimul de la Kandahar nu este recunoscut de nimeni nu incurajeaza nici cel mai curajos businessman sa vina sa investeasca, desi costurile cu forta de munca sunt infime. Varfurile societatii fie au fugit, fie se ascund, asa ca nu prea are cine sa traga tara spre dezvoltare. E drept, nici talibanii nu mai sunt la fel de limitati ca in prima lor domnie, dar evident, nu au capabilitatile sa conduca o tara – timp de 2 decenii au fost experti in tras cu mitraliera si ascuns prin pesteri, nu poti dintr-odata sa ajungi manager de economie, finante, vidanjare, agricultura, scoli si sa conduci o tara. Din punct de vedere al obiceiurilor, odata ce iesi din marile orase, nimeresti direct in Evul Mediu. Da, am citit toate plangerile cu privire la faptul ca fetele peste 12 ani nu mai au dreptul sa isi continue studiile, dar asta afecteaza doar o minoritate urbana – imensa majoritate traieste la tara si acolo, oricum odraslele feminine (si chiar si multi dintre baieti) nu au pus mana pe vreo carte in viata lor. Cu sau fara talibani. Cu sau fara sovietici ori americani. Dar acele paturi sociale care duc mai departe dezvoltarea unei tari sunt cele mai frustrate si cele mai obstructionate, asa ca Afghanistanul este condamnat sa continue sa traiasca in secolul XV. Da, o calatorie in Afghanistan este o calatorie in timp, cu bucurii si cu tristeti. Dar imposibil sa te lase rece. Am ramas si cu zambetele afghanilor, cu mancarea comunala pe jos alaturi de soferi, cu acei munti minunati ai tarii, cu franturi din istoria stralucitoare, dar si cea tragica… Si cu faptul ca am pasit in acele orase cu nume misterioase pe care le auzem pe unde scurte in adolescenta la “Aici e Radio Europa Libera” – Kabul, Mazar e-Sharif, Jalalabad…
Si cu gandul sa ma intorc. In mai 2025. Inshallah.
Imagini Kabul
In caz ca ajungi in Afghanistan cu avionul, sigur te vei poza aici 🙂
Hotel Landmark Safi unde am stat de cate ori am ajuns in Kabul
Interiorul modern al hotelului
Daca Afghanistanul s-a cam decuplat de planeta, planeta e in Kabul 🙂
Suburbii
Restaurant Bukhara
Ooooh… acele lipii afghane !
Pofta mare !
Mic dejun la un supermarket din Kabul 🙂
Cu capra la fotograf
Muzeul National al Afghanistanului
Un aer de anii 30…
Din artefactele care au mai ramas
Caile ferate afghane
O replica a unei statui din Bamiyan
Prin Kabul…
Mosceea albastra din Kabul
Inconjurat de un imens cimitir. Initial, am crezut ca e un bazar gigantic, dar nu e… e un cimitir
Foarte populara moschee legata de imamul Ali
Vanzatorul de vata de zahar din Kabul
O oaza de liniste in Kabul – gradinile Babur
Micuta moschee ridicata de Shah Jahan
Mormantul lui Babur
Un fost palat regal, impecabil reconstruit ! Din pacate, este gol, totul a fost distrus sau furat
Bazarul din Kabul
Ai vreun cutit de ascutit ?
Cum se castiga un dolar pe zi in bazarul din Kabul
Piata de pasari
Chicken street, pe vremuri o strada comerciala cu suveniruri si artizanat plina de clienti
Au mai ramas cateva magazine. De exemplu, iti poti cumpara picturi
Singurul loc unde poti gasi magneti cu Aghanistan
Sau tricouri
Cimitirul britanic
Soldatii canadieni cazuti in 2001 – 2021
sau cei sud-africani
Dintre cei 27 romani morti aici, doar unul este mentionat pe o lista cu multe nume si nationalitati
De la piata
Ultimul fotograf din Kabul.
Pasaricaaaaa !
Procesul de developare
De mult nu am mai vazut negative si poze alb-negru…
