Distribuie articolul:

Tiger’s Nest

Una dintre cele mai importante figuri religioase pe care le vei gasi oriunde te vei duce prin Himalaya este Guru Rinpoche. Guru Rinpoche (Maestrul Gratios) este in limba tibetana, dar numele lui original este Padmasambava (cel nascut din lotus) si a trait acum peste 1000 ani, prin secolele VIII – IX. Guru Rinpoche (e un nume mult mai usor de retinut) s-a nascut in India de astazi, iar traditia spune ca s-a nascut dintr-un lotus si avea deja 8 ani cand a aparut din mijlocul florii. Toate reprezentarile sale, in general ca adult, il infatiseaza sezand pe o floare de lotus. Conform istoricilor, este un personaj semi-legendar pentru ca se pare ca chiar a existat in realitate si el este cel care a adus budismul in Tibet de unde a radiat in toate tarile din Himalaya si chiar mai departe spre China, Coreea si Japonia. De fapt, Guru Rinpoche este erou nu numai in Tibet, ci si peste tot prin Himalaya – in Sikkim, in locuri din Nepal, in special la Muktinath, la intrarea in fostul Regat Mustang intr-un templu care este extrem de important atat pentru budisti, cat si pentru hindusi si, in fine, prin Ladakh si Bhutan. In Bhutan, el este recunoscut ca cel care a adus budismul din Tibet si traditia spune ca a fost de 3 ori (istoricii cred ca a fost cel putin odata in regiunea unde astazi este Regatul Bhutan). In Bhutan, el este ctitorul celebrului templu Tiger’s Nest, cu adevarat, cea mai spectaculoasa cladire din Regat si simbolul incontestabil al tarii. Daca scrii in Google “Bhutan” si apoi apesi pe butonul de imagini, sigur primele imagini vor fi cu Tiger’s Nest. Construit pe o stanca abrupta, este cu adevarat, un loc incredibil !

Traditia spune Tiger’s Nest (sau Paro Taktsang pentru ca se afla in apropierea orasului Paro) se afla langa una din pesterile unde a meditat Guru Rinpoche. Numele ciudat al templului provine din faptul ca Guru Rinpoche cand a ajuns aici, a zburat pe spatele unei tigroaice zburatoare. Tigroaica nu era o tigroaica adevarata, ci era o femeie numita Yeshe Tsogyal. I se mai spune si Buda feminin, este o emantia a White Tara, una din principalele zeite budiste si a devenit consoarta lui Guru Rinpoche. Initial, sotia unui rege tibetan, a fugit cu Guru Rinpoche dupa ce acesta a cunoscut-o si i-a transmis invatamintele budiste.

Ma rog, conform istoricilor, prima oara Tiger’s Nest a fost construit in 1692 de Tenzin Rabgye, cel de-al 4-lea Druk Desi (Rege al Bhutanului) care a sustinut ca este o reincarnare al lui Guru Rinpoche. Dar situl nu fusese abandonat in cele cateva sute de la ani de la zborul tigroaicei pana la construirea manastirii, mai multi calugari celebrii rugandu-se prin partea locului. Inutil sa spun ca templul a fost distrus de mai multe ori in istorie. Ultima distrugere dateaza din 1998 cand o buna parte din el a luat foc, se pare din cauza unui scurt-circuit. A fost reconstruit si redeschis in 2005 si acum arata impecabil.

Am fost in Bhutan prima oara in 2011. Evident, Tiger’s Nest a fost pe agenda, cred ca 99% dintre turistii straini care vin in Bhutan, vor sa mearga la Tiger’s Nest. Eram cu primul grup cu care am fost vreodata. Eram eu cu 11 doamne si domnisoare. Pentru a urca la Tiger’s Nest, evident, o poti face pe jos, sau partial calare, cam 30 – 40% din drum. Toate lumea a urcat pe cai, mai putin eu care eram mult prea greu pentru micii cai bhutanezi. Cei care se ocupau de cai au spus ca este o limita de 100 kg pentru a urca pe calutii aceia mici si eu aveam atunci mult mai mult. As fi fost singurul care urma sa urce 100% pe jos si nu neaparat ca nu as fi putut s-o fac, dar incetineam mult grupul. Probabil m-as fi intors la microbuz la ore bune dupa ceilalti. Vremea era intunecata, nor, de altfel, avea sa urmeze si o ploaie strasnica, asa ca am decis sa nu urc. Nu a fost o decizie usoara, dar am luat-o. Asa ca am plecat cu soferul sa vizitez o vale din preajma, iar restul trupei a urcat pana la Tiger’s Nest. 13 ani mai tarziu, reveneam in Bhutan, hotarat sa urc de data asta.

Sa urci la Tiger’s Nest nu este chiar foarte usor daca nu esti antrenat, dar nici imposibil. Intre locul de pornire unde te lasa masina si manastire sunt cam 800 metri diferenta de nivel, iar manastirea se afla destul de sus, la vreo 3100 metri altitudine. In cadrul traseului, ai de urcat si coborat circa 1000 trepte. Cea mai mare parte a traseului este poteca, o alta parte sunt trepte in partea finala a traseului. Nu e usor, daca esti muntoman, nu e greu, dar se poate face chiar si daca nu calaresti muntii.

Ziua se anunta absolut superba. Cum m-am trezit, am sarit in balcon si am privit cerul. Soarele nu rasarise, in Bhutan, soarele rasare mai tarziu pentru ca sunt munti cam peste tot, si pana “sare” peste inaltimi, dureaza, dar era zi si cerul era absolut splendid. Un cer albastru, nici un pic de nor, cel putin din punctul asta de vedere, era o diferenta notabila fata de 2011. Am luat un mic dejun rapid si hai la drum! Ne-am urcat in microbuze si am pornit spre Tiger’s Nest. Pe drum, ne-am oprit la un mic magazin de unde sa cumparam cate ceva pentru drum – apa si ciocolata. Si dupa circa 15 minute de la iesirea din Paro, am ajuns in punctul de unde se pleaca spre Tiger’s Nest. Complexul monastic se vede cu ochiul liber, zici ca este lipit de o stanca, sus de tot. Doamne, cum or fi construit oamenii acestia templul acum sute de ani. Inteleg, pentru Guru Rinpoche a fost usor, si-a transformat iubita in tigroaica, a sarit pe spatele ei si a zburat pana acolo. Dar constructorii nu au avut tigroaice zburatoare la indemana. Cat efort pentru multi oameni si multe animale, dar astazi, manastirea este o minunatie. Neexistand sosea de acces si acum, la inceputul anilor 2000 cand a fost reconstruita dupa incendiu, tot asa a fost reconstruita – transportand materiale de constructii pe spatele animalelor si capetele oamenilor. Un efort ca in secolul XVII.

Desi este obiectivul turistic nr. 1 al Regatului, in mod surprinzator, la punctul de plecare nu gasesti nimic din facilitatile obisnuite in astfel de locuri – nu tu magazine de suveniruri, fast food, mini-marketuri sau orice altceva. E ca demult in Asia. Pe drumul de masina, intr-adevar, am vazut niste structuri care pareau a ceva pensiuni si atat. La punctul de plecare, doar cai si atat. Ghidul nostru bhutanez negociaza, exista un pret fix. 20 dolari in sus, cal si evident, cineva care sa mearga pe langa cal, tinandu-l de darlogi. Este singurul loc din Bhutan unde s-a putut plati in dolari americani, in rest platile se fac doar in ngultrum, valuta nationala a Bhutanului si rupee indiene. Ngultrumul este legat de rupia indiana la o rata de 1 la 1 si poti plati absolut oriunde in ngultrum sau rupee. Eu venind din India, aveam destule rupee la mine, asa ca nu am schimbat. Platind in rupee, primeam rest ori in rupee, ori in ngultrum. Ngultrumul una dintre cele mai noi valute din lume, a aparut in 1974 in cadrul reformelor de modernizare ale Bhutanului. Pana atunci, cea mai mare parte a comertului se facea in sistem troc, si mai circulau niste monezi din argint batute fie in Bhutan, fie in vreun stat princiar din India. Ngultrum vine de la “ngul” (“argint” in limba dzongkha, limba oficiala a tarii) si “trum” (“bani” in hindi). Deci “bani de argint” in hindo-bhutaneza. In realitate, monezile nu mai sunt din argint, ci din aluminiu si se folosesc mai ales bancnote din hartie. Bhutanul a intrat in lumea moderna.

In fine, mai multi dintre noi, optam sa facem prima parte a drumului calare. Spre deosebire de acum 13 ani, armata de cai a crescut si s-a diversificat. Nu mai sunt doar calutii aceia mici si slabi, au aparut si ditamai armasarii. Oricum, toti caii arata chiar bine, dovada ca sunt bine hraniti, tesalati, spalati, totul este bine pus la punct. Indiscutabil, exista proprietari de mai multi cai, nu mai e ca vine omul cu calul din curte sa mai impuste francul cu turisti, cel putin zona de transport hipic este clar mai profesionalizata. De asemenea, desi nu exista magazine de suveniruri si marketuri, in schimb s-a lucrat la acces – sunt doua trasee de urcat pe munte – una pentru cai si una pentru drumeti. Ceea ce este o idee excelenta – cei care urca pe picioarele lor nu mai trebuie sa fie atenti sa-I calce vreun cal sau sa calce prin vreo balega. Drumurile sunt separate desi uneori, ele devin foarte apropiate si in caz de ambutaiaj, managerul de cal mai incalca regulile. Fiind sezon de varf, erau destul de multi turisti, in special indieni care nu au nevoie de viza si nu platesc taxa de 100 dolari pe zi, ci doar 14,50 dolari pe zi, asa, ca, da, am mai avut ambuteiaje.

Dupa 50 minute de urcat calare (vreo 10 – 15 minute am stat in hipo-ambuteiaj) am ajuns la statia terminus. Ne-am dat jos, dat bacsis la bhutaneza care a manevrat calul si mergem direct la restaurant. Am intrebat de ce nu se poate merge mai departe calare, am aflat ca cica drumul ar fi prea abrupt pentru bietii cai. De fapt, nici vorba, dupa ce am descalecat, urcarea a fost domoala si chiar o zona a fost realmente plata. Nu stiu exact care ar fi motivul, nici n-am stat sa ma gandesc prea mult. Dupa o pauza scurta la restaurant (inclusiv de toaleta), am plecat mai departe.

Urcarea spre Tiger’s Nest are loc pe un versant, in timp ce templul propriu-zis, se afla pe un alt versant, mult mai abrupt decat cel pe care am urcat. Pe drum, mai apar cateva mici capele religioase si steaguri de rugaciune care se roaga in bataia vantului. Intr-un final, ajung la locul de unde se vede cea mai spectaculoasa panorama. Am ajuns undeva deasupra manastirii, la o altitudine superioara si de aici se vor cobora cateva sute de trepte (inteleg ca numarul total este undeva in jur de 1000) pana la o cascada impresionanta. Trecem pe stanca unde se afla Tiger’s Nest, iar ici, si colo, mai vad niste cladiri literalmente incastrate in stanca. Ghidul imi spune ca “cladirile se agata de stanca ca niste soparlite”. Mi se pare comparatia corecta. Constructia este incredibila.

Pe aici, se afla si pestera in care ar fi meditat Guru Rinpoche acum mai bine de un mileniu, dar accesul este permis doar odata pe an. Imi aduc aminte de tot marketingul creat in jurul asa-zisei Pesteri a Sfantului Andrei, inventata de ceva avocat in perioada interbelica si care azi, este un obiectiv important turistic al judetului Constanta. Cel putin, aici, la Tiger’s Nest, privelistea, muntii, padurile si mai ales cladirile monastice ca si cum ar fi lipite de stanci sunt absolut senzationale.

Reincep urcusul. Nu mai e mult si ajung la portile manastirii. Aici este obligatoriu sa lasam orice bagaj, apa, telefon, aparat foto, surprinzator, putem sa pastram hainele pe noi, ma asteptam sa ni le ceara sa ne si dezbracam, dar doar ne vom descalta. Pretul de intrare este 2000 ngultrum (23 euro). Oricine poate intra, exista insa niste zile de festival anuale (un soi de hramuri) cand doar bhutanezii pot intra, dar Slava Domnului, nu a fost cazul astazi, vedeti aici zilele cand nu pot intra strainii.. Complexul vizitabil este o serie de capele, unele construite precar una peste cealalta, dedicate unor zeitati, reincarnari, calugari (numiti si lama). Nu-mi dau seama ce cladiri au ars in 1998, deoarece am senzatia de vechi, de istoric peste tot. Unii dintre cei care au urcat se roaga, remarc si multi indieni care sunt de fapt hindusi. Dar la multitudinea de zei din religia hindusa, ei pot linistit “adopta” orice zeitate. Buda ? E un zeu bun. Guru Rinpoche ? Este un zeu bun. Isus ? Un zeu bun. Sfantul Andrei ? Tot un zeu minunat. La cele 33.000 zeitati, ce mai conteaza cateva in plus?

Ma uit pe geamurile templului. La vreo 1000 metri dedesupt, campurile cu orez stralucesc in soare, satele sunt legate de drumuri, iar raurile curg in meandre. Ca de milenii.

Dupa ce am vizitat tot ce se putea vizita, a urmat lungul drum de intoarcere. Coborare si apoi din nou cele cateva sute de trepte. Pranzul l-am luat ca toata lumea la restaurantul detinut de stat… ca de obicei, un bufet, mancarea nu cine stie ce, dar comestibila. Din fericire, multimea de turisti disparuse ca prin minune, asa ca la coborare, m-am bucurat aproape singur de arbori, de pasari, de vremea buna. Aruncand din cand in cand un ochi deasupra, la acest adevarat cuib de vulturi care este Tiger’s Nest.

O parte din grup s-a dus sa se mai invarte prin Paro. Daca va ganditi la Bhutan ca la o destinatie de shopping, forget about it. Nu e. Suveniruri sunt putine si exceptand cele de la Templul Fertilitatii, nu foarte creative, iar alte produse, gama este destul de rastransa si saracacioasa. Dar nu pentru shopping, trebuie sa vizitezi Bhutanul. Poti sa mergi in Kathmandu pentru asta. Bhutanul il vizitezi ca sa te simti ca un personaj de desene animate.