Distribuie articolul:

Calangute Beach, Goa

Dupa vizitarea superbelor complexe de temple de la Ellora si Ajanta, urmatoarea oprire urma sa fie Goa. Ideea era sa avem un pic de experienta de plaja si de relaxare in mijlocul unui program destul de solicitant, dar si pentru ca fusesem in Goa in 2009 si imi placuse mult. Statusem intr-un hotel-boutique superb, linistit, inconjurat de vegetatie si cu aranjament interior ca in Rajastan, descoperisem urmele dominatiei portugheze in orasele istorice si nu in ultimul rand, zona de plaja mi se paruse absolut incantatoare. Si tot imi propusesem sa revin in Goa, si iata ca am revenit dupa 15 ani ! Ce am gasit ? Zona istorica portugheza mi s-a parut in continuare incantatoare, cu urmele coloniale atat cele ingrijite la perfectiune cum sunt catedralele din Old Goa sau cele cam semi-ruinate din capitala Panaji, in schimb zona de Litoral m-a dezamagit – aglomeratie, multa, multa lume, statiunile prost intretinute si plajele asa si asa. Nu era exact ce imi aduceam aminte, dar sa lasam ce a fost si sa va povestesc ce am gasit acum in Goa.

Doua cuvinte despre Goa. Daca imensa majoritate a Indiei a fost administrata de englezi (direct sau indirect) si are o influenta engleza mai mare sau mai mica, Goa a fost o colonie portugheza. Deoarece englezii au avut intotdeauna o relatie foarte buna cu portughezii, i-au lasat sa detina Goa si inca doua orasele-port aflate un pic mai la nord – Diu si Daman. De altfel, chiar si Mumbai, Bombay-ul de odinioare fusese colonie portugheza, dar cedata de buna voie englezilor ca si dar de nunta a unei printese portugheze. Portughezii si-au pus clar amprenta prin micuta regiune – au construit biserici, au convertit populatia locala la crestinism (cam 25% din populatia Goa este astazi catolica, dar pe vremuri erau chiar si 80%), i-au botezat cu nume gen Silva, Santos, Perreira, i-au invatat portugheza (doar batranii mai vorbesc, acum se vorbeste ca peste tot engleza) si i-au pus sa joace fotbal (in Goa chiar se joaca fotbal, spre deosebire de restul Indiei unde fotbalul aproape ca nu este cunoscut).

Atunci cand englezii s-au retras din India, si au oferit independenta Indiei si Pakistanului, Portugalia nu a vrut sa decolonizeze. In Portugalia, era dictatura lui Salazar care a zis ca Goa (ca si celelalte colonii portugheze), nu sunt colonii, ci sunt parti integrante ale Portugaliei, iar in Goa traiesc portughezi. Din 1947 pana in 1961, India a incercat prin diplomatie, dar si presiune (inchiderea granitelor terestre si interdictia ca vasele portugheze sa opreasca in porturi indiene) sa primeasca Goa. Salazar a zis NU. In decembrie 1961, insa, India a conceput asa-numita operatiune Vijay, o operatiune militara terestro-navalo-aeriana prin care a cucerit Goa. Totul s-a terminat intr-o zi si ceva. Desi Salazar ii ordonase comandantului militar al Goa, guvernatorul Manuel Antonio Vassalo e Silva sa lupte pana la ultimul om si sa distruga intreaga Goa, acesta a refuzat (la fel ca si comandantul nazist al Parisului care a refuzat sa distruga orasul la ordinul lui Hitler) si a capitulat in fata puterii net superioare. “Um sacrificio inutil” avea sa spuna mai tarziu. Repatriat cateva luni mai tarziu, a ajuns in fata Curtii Martiale, degradat (era general) si trimis in exil. A fost reabilitat in 1974 dupa caderea regimului dictator al “Statului Nou” si a fost foarte bine primit cand a vizitat din nou Goa. Portugalia si India au rupt relatiile diplomatice care au fost insa reinodate dupa 1974. Presedintele Portugaliei a vizitat Goa in 1992 si astazi Portugalia ofera cetatenie oricarui goan nascut inainte de 1961 si urmasilor lor. Multi, in special catolici au acceptat oferta, renuntand la cetatenia indiana si s-au mutat in Portugalia.

Urmele portugheze prin Goa si nu numai

Intr-una din zile, am facut o excursie prin Goa. Prima oprire a fost in orasul Panaji (sau Panjim), capitala statului Goa (intre timp, Goa a devenit stat cu toate drepturile in cadrul Uniunii Indiene). Panaji este capitala a Goa din 1759 si se afla pe malul raului Mandovi, in estuarul acestuia, la doi pasi de Oceanul Indian. Am luat la pas stradutele colorate ale orasului, am vazut atat cladiri ruinate, cat si unele frumos refacute. Se pare ca Portugalia a lasat niste legi complicate – multe din cladiri sunt locuite de chiriasi provenind inca din perioada portugheza (ma rog, urmasii lor, probabil putini mai traiesc din vremea portugheza). Proprietarii nu pot sa-I dea afara pe chiriasi, iar acestia sunt obligati sa plateasca chiria stabilita in anii 50 – care va dati seama ca e egal cu zero zilele noastre. Asa ca nici un proprietar nu investeste intr-o casa din care castiga doi lei si nici un chirias nu investeste ca… este chirias. Inteleg ca sunt sute de procese taraganate in bunul stil indian prin tribunalele din Goa care inca implementeaza codul juridic al … Portugaliei. Altele au proprietari care s-au mutat in strainatate, altele au chiar si zeci de proprietari in jurul lumii… Inutil sa spun ca incompetenta si coruptia autoritatilor locale nu prea ajuta … iar orasul acesta ar putea sa fie o perla a Indiei… Acele cladiri carora li s-a rezolvat statutul juridic si au fost achizitionate de oameni seriosi arata absolut superb.

Sfarsitul turului pe jos in orasul vechi a fost in fata bisericii Conceperii Neprihanite (Immaculate Conception). Este principala biserica a orasului, cocotata sus pe un deal de unde domina triumfator orasul, o combinatie de arhitectura portugheza cu goana. Terminata in 1691, nu poate fi vizitata decat duminica dimineata la slujba si inteleg ca interiorul nu este cine stie ce, dar de afara, arata chiar bine.

Dupa Panaji, am plecat mai departe spre Old Goa (sau Goa Velha daca preferati versiunea portugheza), prima capitala a Goa portugheza. Aici se afla cele mai impresionante biserici si cladiri, dar orasul a fost abandonat acum cateva secole deoarece zona era lovita din cand in cand de numeroase molime, inclusiv ciuma bubonica. In 1543, aproape 200.000 suflete locuiau aici, dar malaria, holera si ciuma au alungat locuitorii supravietuitori. In 1775, mai locuiau cam 1500 suflete. Pe la inceputul secolului XX, Old Goa era un soi de Angkor Wat crestin, cu ruine monumentale prin jungla, dar de atunci, cateva biserici au fost impecabil reconstruite si zona curatata de jungla – e un parc impresionant. Mare lucru din oras nu a ramas, doar bisericile si aici se afla sediul Arhiepiscopului de Goa care poarta si titulatura de Patriarh al Estului.

In ziua in care am ajuns, era destul de multa lume. Indienii au inceput sa descopere turismul si desi multi dintre ei viziteaza Europa, America si Thailanda, zeci de milioane isi viziteaza si tara lor care are atatea de aratat. Iar Goa cu mostenirea ei portugheza este extrem de exotica. Da, probabil unii dintre vizitatori sunt indieni crestini (da, exista o comunitate crestina in India si nu doar in Goa), dar majoritatea erau hindusi veniti din curiozitate. Biserica Bom Jesus este vasta, gandita pentru un oras de 200.000 oameni, dar acum era complet goala. Doar o coada de oameni care inaintau incet pentru a vedea de departe moastele Sfantului Francis Xavier, denumit si Apostolul Indiilor. Nascut in Spania de azi, tanarul iezuit s-a pus la dispozitia Portugaliei care dupa Vasco da Gama era prima putere europeana care patrundea pe calea apei in Asia. A propagat crestinismul in India (in special Goa), Borneo si insulele Moluce (astazi, in Indonezia) si chiar Japonia. Se spune ca este al doilea crestinator din istorie ca numar de credinciosi convertiti dupa Sf. Petru. A murit in China de febra, dar trupul sau a fost adus in Goa care deja era controlata de portughezi. Aici se odihneste intr-un sicriu din sticla, dar nu poate fi vazut chiar prea bine, sicriul fiind cocotat undeva sus. Niste parti din corpul lui au fost trimise pe post de moaste la Roma si Macao. Odata la 10 ani, sicriul este coborat si prezentat credinciosilor tot in Old Goa – festivalul sfantului Francis Xavier incepea la cateva zile dupa ce am fost eu. Sincer, nu am regretat ca am ratat ocazia, banuiesc ca veneau zeci de mii de oameni. Fata de 2009, in interiorul bisericii s-a interzis fotografiatul.

Cealalta biserica este Se, sediul arhiepiscopului. O biserica tipic catolica, fix ca in Portugalia, dar unde am remarcat pictura sfantului Cristofor, protectorul calatorilor. Varianta catolica al zeului indian Ganesh. Sa fim binecuvantati, noi, calatorii de toti zeii indiferent de religie !

Si daca tot am vizitat locurile crestine ale Goa, era cazul sa vizitam si un templul hindus. Daca la inceputurile colonizarii, cu sabia sau crucea, localnicii au devenit catolici, in secret se rugau in continuare lui Shiva, Rama si Ganesh. Da, unii au ajuns si pe mana Inchizitiei, care in Goa a fost un pic mai toleranta decat in Europa, aici arzand doar 57 oameni pe rug in secolele ei de existenta, dar si asa, o perioada, Goa a fost pur catolica. Odata ce mana de fier a bisericii a inceput sa devina un mic mai moale, numerosi goani au revenit la religia lor, plus trebuie sa tinem cont si de faptul ca sunt destui indieni care s-au mutat in Goa dupa 1961 si multi catolici care au plecat in Europa si America dupa aceasta data. In acest moment, 25% din locuitorii din Goa sunt catolici, iar 66% hindusi. La recensamantul din 1910, era invers – 80% erau catolici.

In consecinta, am oprit la templul hindus Shree Mangueshi aflat nu foarte departe de Old Goa. Templul a fost initial intr-un alt loc, dar in perioada colonizarii portugheze si a catolicizarii furibunde, a fost mutat pe actuala locatie care era undeva mai departe de zonele portugheze si era inca controlata de regi locali. Este o destinatie de pelerinaje extrem de populara, dovada si bazarul imens de la intrarea in templu. In interior, sunt reguli stricte, e musai sa porti pantaloni lungi sau sarong, evident, descult, iar in interiorul templului principal nu ai voie sa faci poze. In schimb, afara poti sa te bucuri de fructe excelente si sa bei suc de trestie de zahar dres cu lamaie.

Finalul zilei l-am petrecut la o plantatie – Nandanvan Spice Farm unde am avut parte de o vizita printr-o mica plantatie cu diverse mirodenii, am inspirat niste aer curat si placut si unde am avut parte de un pranz cu bucatatie din Goa.

Plajele din Goa

Dar sa revin la plajele din Goa. Acestea au devenit faimoase in anii 60 cand aici era capatul de linie a unuia dintre Hippie Trail-uri – rutele terestre batute de hippies spre libertatea asiatica. In principiu, hippiotii plecau din Europa Occidentala – fie ca era vorba de Londra, Paris, Amsterdam sau Berlinul Occidental, trecea prin Iugoslavia, oprire pentru o shawarma la Istanbul. Apoi, hippie trail trecea prin Teheran – Mashad – Herat – Kabul – Peshawar, luandu-o apoi fie la sud prin Bombay spre plajele din Goa, fie pe la nord spre Kathmandu unde nu exista nici o interdictie in consumarea drogurilor. Plajele din Goa au fost descoperite de hippioti care s-au stabilit aici timp indelungat – uneori si decenii. Autoritarile locale inchideau ochii la nudism, sex in public, droguri si rock, lucru absolut imposibil in Europa sau America. Tot, aici in Goa, a aparut si un stil muzical numit Goa Trance, un pic psychedelic care merge perfect cu o doza de hasis sau marijuana…

Daca va uitati la harta Goa, veti vedea ca exista doua zone costiere intrerupte de gurile de varsare ale raului Madovi – Goa de Nord si cea de Sud. Goa de Nord a fost Goa hippiota – mai intai in Candolim, apoi, mai spre nord, la Vagator si care astazi este zona super-turistica. Goa de Sud continua sa fie zona chill cu putini turisti si zica-se inca un pic din atmosfera vechii Goa. Personal, am fost doar in Goa de Nord atat in 2009, cat si acum, in 2024, neajungand in Goa de Sud, dar cumva, am o idee cum arata. In plus, inteleg ca Goa de Sud este mult mai pitoreasca – palmieri si dealuri. Deci, cine vrea liniste si plaja, sa mearga in Goa de Sud, dar sa nu se astepte la cine stie ce infrastructura turistica. Pentru hoteluri, restaurante, cluburi si plaje relativ amenajate, Goa de Nord.

In Goa de Nord, exista mai multe sa le zic statiuni – Candolim, Calangute, Baga, Anjuna si Vagator sunt cele mai importante. Vagator a fost sa ultimul refugiu al hippiotilor (chiar si miscare hippie a apus undeva prin anii 70 desi si astazi mai vezi cativa oldies but goldies care mai vin pe urmele tineretii lor zbuciumate, dar libere). De data asta, am luat la picior Candolim (unde am avut si cazarea) si Calangute, nu am fost mai departe din lipsa de timp.

In primul rand, trebuie sa spun ca Goa nu pare sa fi avut si nici nu are interesul sa atraga turisti straini. Sunt cativa, dar imensa majoritate sunt turisti indieni cu tipicurile si particularitatile lor, veniti sa descopere un taram destul de exotic, unde alcoolul este la dispozitie fara nici o restrictie (pentru multi, pare straniu, dar alcoolul este destul de restrictionat in India – exista state precum Bihar, Gujarat, Mizoram si Nagaland unde este complet interzis, iar prin alte parti inclusiv Delhi, Mumbai sau Kolkata, este restrictionat – nu gasesti asa, la indemana, sunt magazine speciale sau baruri de lux). Ei bine, in Goa, gasesti alcool peste tot. Apoi, Goa este plina de cluburi si daca esti indian, poti sa-ti indeplinesti fanteziile cu vreo rusoaica blonda. In consecinta, Goa nu s-a dezvoltat precum Bali, Boracay, Phuket, Krabi sau statiunile vietnameze, investind in infrastructura, plaje, hoteluri si obiective turistice bine aranjate.

Infrastructura rutiera in Candolim si Calangute a ramas fix aceeasi cand veneau 5000 de turisti, nu milioane ca azi, asa ca transportul este o loterie de multe ori tragica. Curatenia desi ceva mai buna decat in alte locuri din India este departe de vreun standard decent, iar amenajarea plajei tinde spre zero. Exista multe mini-restaurante numite shack-uri, dar desi cred ca am vazut cateva zeci, poate o suta, nici unul nu mi s-a parut prea atragator, accesul la plaja se face de multe ori printr-un munte de gunoaie, iar zonele foarte populare sunt inundate de sute si mii de oameni. Da, noroc ca plaja este extrem de lunga (are probabil mai mult de 10 – 20 km), este foarte lata si nisipul este fin, asa ca daca nu vrei aglomeratie, sigur poti gasi destule locuri linistite, dar problema majora este lipsa de umbra, iar soarele combinat cu umezeala din aer este ucigator. Nu ma refer la umbrelute, ci la niste pomi acolo, de preferinta palmieri. Gasesti palmieri, dar nici unul pe plaja.

Sunt destule hoteluri dragute prin Goa, dar marea problema este lipsa de spatiu, este o mare inghesuiala urbana. Cu mici exceptii (gen Taj Candolim), sunt destul de mici si inghesuite si putine au gradini paradisiace in care sa te relaxezi ca in multe alte colturi de lume. Personal, am stat la hotelul Radisson Candolim , un hotel fain, dar destul de mic – piscina desi apara spectaculos in poze, era totusi destul de limitat, camerele erau faine, ample, iar personalul zambitor. Am prins si Halloween pe aici, asa ca am avut parte de o cina in stil Halloween unde evident la loc de cinste se afla … Dracula ! Se afla pe o straduta ceva mai departe de mult prea galagiosul bulevard central, dar am avut ghinionul ca in cladirea fix de langa era santier – inteleg ca era un fost hotel, cumparat de proprietarul lui Radisson care fie voia sa deschisa un alt hotel sau sa il extinda pe cel existent. Dar, evident, in timpul zilei, era un zgomot de multe ori de nesuportat. Pareau insa sa lucreze si repede – inclusiv strada care ducea la hotel in prima zi era macinata de gropi si arata ca dupa razboi, a fost asfaltata in cateva ore, asa ca a doua zi arata impecabil !

Cred ca m-as mai intoarce in Goa, dar poate sa vad si sudul care inteleg ca e altceva. Modernismul din nord nu e deloc modern, dimpotriva, este obositor, aglomerat, poluat si gandit la niste standarde destul de scazute, cel putin in sud ma pot astepta la ceva salbatic … care are totusi farmecul sau.