Distribuie articolul:

Taxi Ambassador Kolkata

Acum vreo 20 ani, am stat cam 2 luni prin India si Nepal. Timp destul, dar si foarte putin. Nu poti vedea India in 2 luni, nu o poti vedea nici intr-un an, asa ca a trebuit sa tai foarte multe locuri despre care auzisem si care imi doream sa le vad. A ramas sa ma concentrez pe zona nordica, voiam si in Nepal, si pana la urma am taiat Kolkata de pe lista. Auzisem ca e mare saracie acolo, ca e un oras extrem de murdar chiar si la standardele foarte joase ale Indiei, ca nu e mare lucru de vazut. Si desi ajungeam la Varanasi care nu era chiar departe (12 ore cu trenul de Kolkata), am decisa sa nu. Parea sa nu fie cine stie ce. Iar cu ocazia vizitelor ulterioare (anul acesta am fost pentru a cincea oara in India), eram chiar destul de departe de Kolkata. Asta pana in anul de gratie 2024.

De ce am ajuns la Kolkata acum? Circuitul pe care-l gandisem era sa cuplam niste locuri poate mai putin batute din India (cel putin de agentiile romanesti) cu Bhutanul. Din Bhutan se zboara in India doar in Delhi, Kolkata si in cateva aeroporturi regionale de langa granita. Practic, aveam de ales intre Delhi si Kolkata. In Delhi, fusesem anul trecut (si nu numai), iar anul trecut, tot la inceput de noiembrie, am prins o vreme absolut ingrozitoare – eu sunt destul de rezistent la cald, frig, poluare sau mizerie, dar zi ca aceea nu am mai prins – cerul era portocaliu, simteam ca nu pot respira, ochii imi ardeau de la poluare si ceata. Undeva intre noiembrie si februarie, in nordul Indiei, fix sub Himalaya, se instaleaza un front noros destul de jos care nu se mai misca de acolo. Lipsa circulatiei aerului, norul acesta dens plus poluarea masiva datorata masinilor vechi cu motoare super-poluante, industriei care nu respecta nici o regula, dar si arderii miristilor din zona face ca in fiecare an, sa fie batute recordurile istorice mondiale in ceea ce priveste poluarea. Sincer, pana anul trecut, nu am crezut ca exista asa ceva, asa ca am ales fara nici o ezitare sa aleg Kolkata ca punct de plecare spre Bhutan. olkata nu este afectat de acest fenomen meteo, iar poluarea desi era mult mai mare decat oriunde in Europa, este totusi OK pentru standardele indiene.

Kolkata a fost timp indelungat capitala Indiei britanice. Fondat de britanici, mai intai ca un soi de antrepot comercial, apoi ca un oras britanic, desi deschis dupa Bombay si Madras (azi, Chennai), a crescut enorm. Desi in mentalul colectiv, se spune ca India a fost o colonie a Marii Britanii, povestea este un pic mai nuantata. Primele orase britanice si apoi regiuni intregi controlate de englezi nu erau ale Regatului, ci ale unei companii particulare – East India Company. East India Company a fost o companie fondata de cei mai mari negustori si exploratori ai Angliei, a creat o armata mercenara (la un moment dat, armata East India Company era de trei ori mai mare decat armata Regatului Marii Britanii), administratie proprie, organe judiciare. In urma Rascoalei din 1857 care a dus la disolutia Imperiului Marilor Moguli, Marea Britanie a nationalizat compania si a preluat controlul. Practic, de atunci, o buna parte din India a devenit colonie britanica pana la independenta in 1947 (cealalta parte, era formata din aproape 500 state princiare conduse de maharajahi, nawabi, miri, etc, dar toti sub protectorat britanic) . Dar Calcutta nu a ramas capitala pana in 1947, a ramas capitala a Indiei doar pana in 1911 cand conducerea a fost mutata la Delhi, vechea capitala a Imparatilor Moguli. Motivul a fost ca englezii voiau o capitala mai “centrala”.

Evident, fiind capitala atata amar de vreme, devenind al doilea oras ca marime al imperiului britanic dupa Londra si fiind debuseul comercial pentru o buna parte din subcontinent, orasul a fost extrem de bogat. Era o perla a Coroanei Britanice si chiar si dupa ce si-a pierdut statutul de capitala, a continuat sa fie un oras extrem de prosper. Dar epoca de aur s-a terminat brusc in 1947 cu ocazia independentei Indiei, cand pe langa eliberarea de sub englezi, vechea Indie britanica s-a spart in 2: India si Pakistan. Iar Kolkata, capitala intregii provincii Bengal s-a trezit un oras aflat la granita cu atunci Pakistanul de Est, pierzand cea mai mare parte din provincia al carei centru era. Pe langa ca si-a pierdut hinterland-ul, in 1947, orasul a fost asaltat de sute de mii de refugiati din ceea ce urma sa devina Pakistanul de Est, in plus, destul de influenta si activa populatie musulmana a fugit in mare parte dincolo de granita. Infrastructura nu a putut sa faca fata, iar orasul nu a fost capabil sa adaposteasca imensa populatie venita. In 1971, Pakistanul de Est si-a declarat independenta dupa un sangeros razboi civil. Un alt val de refugiati a inundat orasul care crapa din toate bucatile. In 1977, Kolkata (si Bengalul de Vest, ciobul din Bengal care a ramas in India) a ales sa fie condusa de Partidul Comunist al Indiei si nu odata… ci de 7 ori, pana in 2011. Rezultatul ? Serviciile sociale si cele de educatie au fost initial mai bune decat in alte parti din India, dar si ele s-au deteriorat dupa ce Partidul Comunist a alungat investitorii si au distrus ce mai ramasese din economie. In lipsa de bani, evident, ca absolut totul s-a prabusit, Kolkata devenind fantoma unui oras pe vremuri centrul financiar al intregii Asii.

Mi-a placut Kolkata ? Indiscutabil. Cu ajutorul Partidului Comunist, a ramas un oras incremenit in timp, un loc in care am recunoscut India de acum 20 ani de cand am vazut-o prima oara. Kolkata este unicul oras din India si am senzatia chiar din lume unde inca mai exista ricsele trase de oameni si nu de biciclete sau motorete, asa cum erau trase si acum 100 ani. De asemenea, in Kolkata, inca mai exista celebrele masini indiene Ambassador pe post de taxiuri. Ambassador este o masina construita in India din 1957 pana in 2014, fara cine stie ce inovatii, pe baza modelului britanic Morris Oxford series III care era o varianta usor imbunatatita a unei masini construite in anii 30. Va imaginati progresul tehnologiei – India inca producea si vindea masini de anii 1930 in 2014 ! Ambassador este un model emblematic al Indiei, un soi de Dacia 1300 a Indiei, dar pe care nu l-am vazut nicaieri cand am revenit in India in ultimii 10 ani. In 2003, cand am calcat prima oara in India, era peste tot, mai ales folosit pe post de taxi. Va dati seama ce m-a cuprins entuziasmul cand am vazut mai multe Ambassador aliniate linistit in fata aeroportului. Ambasaaaador ! Ceilalti din grup nu intelegeau entuziasmul meu in fata unor masini care pareau luate din muzeul automobilului. Da, masinile Ambassador sunt o parte din amintirile mele de tinerete calatoare…

Ca sa ajung la Kolkata nu a fost chiar asa de usor. Am luat un zbor direct Goa – Kolkata, dar pe la mijlocul drumului, pilotul a anuntat ca avem amenintare cu bomba si ca vom ateriza de urgenta la Hyderabad. Inainte de a pleca in strainatate, citesc presa locala sa vad care sunt subiectele zilei si citisem ca s-au inmultit extrem de mult amenintarile cu bomba impotriva avioanele de linie indiene. Nu stiu exact daca e mana Pakistanului sau sunt glume, cert este ca sute de de curse au trebuit sa aterizeze de urgenta, sa fie controlate si apoi sa plece eventual mai departe. Evident, nu a fost nici o bomba la bord, iar amenintarea din ziua aceea a venit pe Twitter – un cont nou creat anunta ca sunt bombe la bordul a vreo 20 curse din ziua respectiva, iar protocolul spune ca trebuie sa se aterizeze pentru a fi verificat avionul. Asa ca am aterizat la Hyderabad, avionul a fost tras in cel mai indepartat loc de pe aeroport, am fost intampinati de sute de militari cu blindate, salvari, pompieri, caini si altele, transportati in aeroport si apoi dupa vreo 3 ore imbarcati la bordul aceluiasi avion, asa ca am ajuns cu vreo 3 ore mai tarziu la Kolkata. In consecinta, am ajuns la hotel dupa miezul noptii. Si cum am ajuns intr-un oras retro, chiar si hotelul era foarte retro, arata ca un hotel de prin anii 30 – hotel The Astor Kolkata. Cu o mocheta dintr-o alta epoca, cu mult lemn lustruit ca pe vremuri, cu un club cam gol si cam tip anii 80, The Astor a fost hotelul perfect pentru atmosfera de oras incremenit in timp.

Unde am fost in Kolkata ? Din pacate, am stat doar o zi, dar sigur ma voi intoarce candva pentru acest oras uitat in istorie intr-o Indie care apasa puternic pe pedala de acceleratie a modernizarii.

Prima oprire a fost intr-un obiectiv turistic care nu este pe nici o harta turistica a Kolkatei si nici pe GPS. Este casa in care a locuit Mircea Eliade unde s-a aflat pensiunea doamnei Perris si despre care am aflat care e de la Mihaela Gligor, un specialist de varf in studii indiene. Nu ma stiu personal cu Mihaela, nu imi aduc aminte sa ne fi vazut vreodata (cat timp nu e in India, ea locuieste la Cluj), dar cum stiam ca Eliade a locuit destul de mult timp in Calcutta cum se numea pe atunci, am intrebat-o daca stie unde e casa. Da, evident ca stia. Eliade a locuit aici cred ca vreun an, timp in care a cunoscut-o pe celebra Maitreyi Devi, fiica de 16 ani a profesorului Dasgupta, mentorul sau. Povestea de dragoste nu s-a intamplat aici, in Ripon Street 82, ci acasa la Dasgupta, dar aici a inceput – Eliade se ducea de 2 ori pe saptamana acasa la Dasgupta si acolo a cunoscut-o pe Maitreyi. Ulterior s-a mutat la profesorul Dasgupta si acolo s-a intamplat boacana…

Daca Eliade ar reinvia si s-ar duce din nou pe Ripon Street, nu ar mai recunoaste-o. Vilele de pe vechea Ripon au fost demolate, fiind inlocuite de niste blocuri cu aer foarte comunist. Nu au fost facute ieri, probabil acum vreo 30 – 40 ani, dar arata ca si cum s-ar prabusi. In schimb, pensiunea in care a locuit Eliade care acum vreo 10 ani era o ruina locuita ilegal de diversi, a fost achizitionata de niste oameni cu bani, inteleg chiar artisti care au renovat impecabil cladirea care arata superb. Ma uit la pozele din articolul din link-ul de mai sus si nu pot decat sa ma minunez. Am putut patrunde in curtea pensiunii lui Eliade prin bunavointa mamei proprietarului. Stia de Eliade si am putut intra. Chiar m-am bucurat sa pasesc in acest loc.

Ca paranteza, in India cand vreun vanzator de te miri ce sau vreun ricsar te abordeaza de departe cu “where from, Sir” sigur vrea sa-ti vanda ceva. Cand raspund Romania, in mod normal ar trebui sa spuna ceva, dar imensa majoritate a indienilor habar n-au de Romania. In general, raspunsul este “nice country”. Cred ca am mai auzit de Dracula, Nadia Comaneci si cel mai tare a fost un tip cu parul alb si mustata groasa care dupa ce s-a gandit putin mi-a raspuns “bad tractors, really bad tractors”. Pe vremea lui Indira Gandhi (adica al lui Ceausescu), ajunsesera in India niste tractoare romanesti care s-au stricat intr-o saptamana. Piesele care trebuiau inlocuite au venit dupa vreun an si erau si ele proaste, asa ca au folosit cauciucurile pentru leagane de copii si restul pentru te miri ce. Ei bine, mi-am promis ca primul indian care imi va spune “ahh… Romania. Mircea Eliade” ii voi da pe loc 100 dolari. Fara sa cumpar nimic. Inutil sa spun ca pana acum cei 100 dolari sunt safe la mine. Nici macar de Hagi nu au auzit, fotbalul nu inseamna nimic in India.

La capatul strazii lui Mircea Eliade se afla insa o cladire care este pe lista de vizitare a oricarui turist – aici a locuit Maica Tereza. Este locul unde calugaritele din ordinul sau traiesc in ziua de azi si se ocupa de diverse proiecte caritabile. Cladirea pare un soi de cazemata pe dinafara, dar in interior, regasesti pacea si linistea. Se poate vedea si camaruta modesta in care aceasta si-a dus viata (fotografiatul interzis), iar mormantul este tot in locatie unde numerosi credinciosi vin sa se roage. De asemenea, exista si un mic muzeu in care arata impactul planetar prin care aceasta micuta albaneza din Skopje l-a avut. Stiu, numele ei este Anjeze Gonxhe Bojaxhiu – iar ultimul nume se pronunta “Boiagiu”, un nume aromanesc insemnand “vopsitor” de haine, dar parintii si bunicii au fost cert albanezi, chiar si catolici pe cand aromanii erau ortodocsi. Daca ar fi sa o scarpinam la stramosi, inutil sa spun ca s-ar gasi stramosi de toate nationalitatile in acest creuzet de limbi si nationalitati care sunt Balcanii. Dar Maica Tereza nu a fost nici albaneza, nici indianca – a fost un cetatean al Planetei.

Apoi, am facut un tur atat cu autocarul, dar mai ales pietonal prin vechea zona coloniala. Cladiri impresionante, demne de capitala coloniala a marelui imperiu unde soarele nu apunea niciodata. Cele care continua sa fie sedii ale diverselor institutii de stat arata bine, dar multe, unele ale unor imense companii (cum a fost HSBC, una din marile banci ale lumii) sunt doar niste urme ale elegantei de odinioara. De fapt, Kolkata este fascinanta pentru sentimentul acesta de calatorie in timp. Am oprit la un vanzator de ceai masala care vinde ceai pentru cateva rupee in cani de unica folosinta din …. lut. Le strange cu grija intr-un bax si le da la reciclat – se topeste, apoi se arde si din nou, sunt folosite pentru un ceai la botul calului pe strada. Si pentru ca vechiul se combina cu noul, se poate plati cu telefonul mobil – omul are expus la vedere QR code-ul personal cu ajutorul caruia poti plati online cele cateva rupee.

Urmatoarea oprire – piata de flori. Aflata la 2 pasi de podul-iconic pentru Kolkata, piata de flori este un varf al haosului si dezordinii. Dar e atat de indiana. Aici se vand tone de ghirlande de flori folosite pentru vizite la templu sau festivaluri religioase, dar pentru ca tocmai trecuse Divali, Sarbatoarea Luminilor, una dintre cele mai importante sarbatori hinduse, numarul de flori era redus. Ghidul ne spune ca daca am fi venit cu 5 zile mai devreme, era un munte de flori. Dar si asa, sunt multe … pe jos intr-un soi de piateta langa o cale ferata pe care zac mormane de gunoaie, se vand aceste ghirlande absolut superbe. Ca acum sute de ani, oamenii cara tot soiul de saci si baxuri pe cap, in maini, fiecare cum poate. La doi pasi, te poti barbieri sau tunde fix acolo pe strada… un scaun si un ciob de oglinda este salonul de stylist de Kolkata pe trotuar, la doi pasi de o mare de masini. Imi aduc aminte de dentistii de pe strazile din Amritsar pe care i-am vazut acum 20 ani. Intreb de street dentists si aflu ca mai exista in Kolkata, dar nu prin zona aceasta, ci intr-o alta zona a orasului. Unde fix pe strada, la botul calului, iti poate scoate vreo masea sau face o plomba…

Urmeaza o vizita la Indian Museum, principalul muzeu al fostei capitale britanice. Indian Museum este o adevarata institutie. Gazduit intr-o cladire impozanta din vremea Rajului britanic construita in 1875, este cel de-al noualea muzeu din lume ca vechime. Practic a fost deschis in 1814 de un botanist danez sub egida Asiatic Society of Bengal. Din acel moment pana in ziua de azi, muzeul a avut 6 sectiuni – botanica, zoologie, geologie, antropologie, arta indiana si arheologie. Fiind in viteza, nu am vizitat decat “the best of” si sectiunea care chiar ma intereseaza – arheologia. Sunt numeroase opere de arta din istoria Indiei, atat budiste, cat si hinduse – zeitati in special, probabil cel mai valoros exponat fiind podoabele de la stupa budista de la Bharhut. Teoretic, in zona lor nu se pozeaza, dar toata lumea isi facea selfie-uri intr-o veselie. Este totusi, India, iar regulile sunt in general aproximative. Am remarcat si o copie dupa stalpii imparatului budist Ashoka care a controlat o buna parte din India de azi si care si-a marcat posesiunile prin stalpi cu 4 lei – astazi este simbolul Indiei. Muzeul este deschis zilnic exceptand lunea si sarbatorile legale. Biletul costa 500 rupee (5,60 euro) pentru straini si 75 rupee (0,85 euro) pentru indieni.

A urmat o oprire prin bazar pentru a cumpara dulciuri indiene si pe la catedrala anglicana St. Paul care datorita arhitectuii sale gotice zici ca a fost teleportata direct din Anglia in Bengal. Interiorul este vast, gandit pentru a adaposti multimea de englezi din perioada in care Calcutta era capitala Indiei britanice, acum probabil daca mai atrage cateva suflete cand au loc slujbe, In schimb, peste tot, sunt memoriale pentru diversi soldati si ofiteri englezi morti in lupte, marea majoritate dupa ce au ucis sute sau mii de indieni.

Si daca tot am revenit in Kolkata britanica, sau Calcutta, cum se numea atunci (numele Kolkata a devenit oficial in 2001 in procesul de indienizare a numelor de localitati. Nu este numele indian al orasului pentru ca inainte de englezi, aici nu a fost nici un oras, doar s-a sustinut ca in bengaleza, cuvantul Kolkata este mai usor de pronuntat decat Calcutta. Ma rog, bullshit nationalist) am terminat ziua prin vizitarea monumentului reprezentativ al orasului – Memorialul Victoria ridicat in memoria Reginei Victoria, Regina a Marii Britanii si imparateasa a Indiei, sub domnia careia intreaga Indie a ajuns colonie sau protectorat britanic, dar care nu a calcat niciodata pe pamantul pe care-l stapanea. Titulatura de imparateasa se datoreaza faptului ca dupa Rascoala Indiana din 1857 (numita in Anglia drept “Indian Mutiny” – “Revolta indiana” si in India – Primul Razboi de Independenta, desi nu cunosc sa mai fi fost vreun al doilea), dinastia mogulilor care controlase o buna parte din India timp de cateva secole a fost abolita, iar ultimul imparat care s-a pus in fruntea rasculatilor a fost exilat in Birmania unde a si murit. Urmasii marii dinastii a Mogulilor traiesc azi in mizerie in slum-urile din Kolkata. Revenind la Regina Victoria ai carei urmasi sunt miliardari (unii dintre ei), aceasta a preluat tiltlul de imparateasa, sustinand ca este continuatoarea Dinastiei Mogule, e drept, din alta dinastie si alta tara. Imperiul Indiei a fost de jure abolit odata cu independenta Indiei in 1947.

Ei bine, in centrul orasului Kolkata este un imens monument de marmura, gandit ca un soi de replica data britanicilor Taj Mahalului care se numeste Victoria Memorial. Inutil sa spun ca Imparateasa Victoria nu este ingropata aici, ci in mult mai modestul Frogmore langa Palatul Windsor, in schimb Memorialul din Kolkata este pur si simplu gigantic. Este cel mai mare memorial construit vreunui monarh oriunde in lume (si culmea, nici macar nu e ingropat aici) si este construit complet din marmura, ca si Taj Mahal-ul de altfel. Este gigantic, absolut gigantic, este evident ca a fost gandit pentru a strivi mandria indienilor si pentru gloria Imperiului Britanic, dar cand a fost terminat, stapanirea britanica nu va mai supravietui mai mult de 26 ani. Cei care au ingropat stapanirea britanic – Attlee, Nehru, Gandhi si Jinnah erau in viata si activi. Inteleg ca Nehru chiar a fost oripilat cand l-a vazut. Imensa cladire este in mijlocul unui parc pe care l-am gasit plin cu indieni iesiti la picnic. In ciuda ca este teoretic si practic, un monument al opresorului, Memorialul era luat cu asalt de numerosi indieni din Kolkata sau de aiurea. Sa intri, stateai la o coada serioasa. Lordul Curzon, vice-rege al Indiei este cel care a avut ideea construirii memorialului imediat dupa moartea reginei (aceasta a murit in 1901, iar constructia a fost inceputa in 1906, printul mostenitor, viitorul rege George V punand piatra de fundatie). In 1911, George V, devenit intre timp rege a mutat capitala Indiei de la Calcutta la Delhi, dar constructia a continuat… e drept, s-a luat o pauza in timpul primului razboi mondial, cand resursele Imperiului trebuiau folosite in alte scopuri. A fost inaugurat in 1921 de urmatorul print mostenitor, viitorul rege Edward al VIII-lea (cel care a abdicat pentru a se casatori cu o americanca divortata, varianta britanica al lui Carol al II-lea al Romaniei).

Evident ca am intrat in monumentul arhiplin. Statuia reginei de pe vremea cand era tanara si frumoasa continua sa domine centrul memorialului si este principalul obiectiv de selfie-uri pentru mii de indieni, pe cand statuia ei la senectute este afara, in ploaie. Ideea initiala era ca aici sa fie un muzeu dedicat Reginei, reliefand calitatile si iubirea ei profunda pentru India (inca mai sunt niste citate care in teorie suna bine). Dar, acum o buna parte din cladire este dedicata luptei pentru independenta – apar eroii luptei anti-britanice fie cei care au luptat pasnic (gen Gandhi), cu pana in mana (o serie intreaga de poeti, scritori si jurnalisti), dar si cei care au luptat cu arma in mana – numerosi indieni nu au intors obrazul celalalt cand primeau o palma, ci au pus mana pe pusti si au impuscat tot soiul de administratori si militari ai ocupantului. Ce este interesant este ca exponatele glorificand Marea Britanie nu au fost distruse, ci sunt bine mersi prezente, dar au fost adaugate si cele care povestesc si punctul de vedere al Indiei. Foarte interesanta si am stat minute in sir sa observ toate detaliile este probabil cea mai mare picture din Memorial. Reda Durbar Delhi din 1902, ceremonia in stil foarte indian cu ocazia incoronarii Regelui Edward VII, fiul si urmasul Reginei Victoria. Incoronatul nu a participat, a fost reprezentat de Vice-Regele Curzon, dar a fost o ceremonie incredibil de fastuoasa demna de cei mai importanti Moguli – cu elefanti imbracati in matase si pietre pretioase, cu baldachine si soldati in tinuta de gala, cu o gramada de maharajahi veniti din statele lor princiare sa epateze cat se poate de mult. Pictura reprezinta trecerea cortegiului prin fata Red Fort din Delhi, vechea resedinta a Marilor Moguli.

Asa, pe inserat, ne-am mai invartit un pic prin bazar, unde unii au targuit pentru toale pentru ca la final, toti sa ne cumparam un suc de trestie de zahar. Iar cel care storcea cocenii de trestie nu isi inchipuia ce noroc l-a lovit cu atatia clienti dintr-o data.

Cum am spus, am ajuns la Kolkata pentru ca aici se gasea un aeroport de unde se poate zbura spre Bhutan. Dar am fost realmente surprins de ce am gasit si orasul mi-a placut enorm. Si mi-am promis in barba precum Baiazid ca ma voi intoarce. Kolkata este un oras pe care trebuie sa-l simti, sa te opresti, sa savurezi si sa-l pozezi. Este un oras cu colturi minunate, dar si murdarie incredibila. Intr-o tara a contrastelor precum India, Kolkata este probabil un apogeu al contrastelor. Este denumit “Orasul bucuriei”- “City of joy”, dar milioane traiesc intr-o saracie crunta. Nu este un oras pe care sa-l intelegi sau sa-l indragesti prea repede, trebuie sa te patrunda. Pe mine, m-a sedus.

Si dupa India cea aglomerata, cea spectaculoasa, cea care te stoarce de sentimente contradictorii, urma sa zburam in mijlocul muntilor in Tara Fericirii, Bhutan. Dar despre Bhutan, in episoadele urmatoare.