Distribuie articolul:

Tiger’s Nest, Bhutan

Cam toate tarile din lume au o imagine polarizanta. Unii le vad ca fiind faine, ospitaliere, mancare buna sau mai stiu eu ce alte calitati, iar altii ca fiind corupte, pline de hoti, sarace, etc, etc. Cred ca una din putine sau poate singura tara din lume care este iubita de mai toata lumea este Bhutan. Motivul este simplu – regele de-acolo a venit acum multi ani cu o idee nastrusnica – de a nu se mai concentra pe Produsul Intern Brut, ci pe Fericirea Interna Bruta. El a explicat ca Bhutanul este o tara puternic budista, unde fericirea spirituala este mult mai importanta decat implinirea materiala, asa ca este mai important sa fi fericit decat sa fi bogat. Ideea a sedus miliarde de oameni de-a lungul si latul Planetei si de atunci Bhutan este cunoscut ca un Regat al Fericirii unde fericirea oamenilor este cel mai important lucru pentru stat.

Bhutan este un mic regat aflat la sudul muntilor Himalaya, la picioarele Tibetului. Dintre toate monarhiile din zona – Nepal, Mustang, Sikkim, Bhutan care existau atunci cand Marea Britanie a oferit independenta Indiei, nu a mai ramas decat una – Bhutan. Nepalul a proclamat republica, tot atunci a “inghitit” si Mustang, abolind monarhia, iar Sikkimul a fost ocupat de India inca din vremea Indirei Gandhi. Doar Bhutanul a ramas ultima monarhie budista din Himalaya daca nu tinem cont de Guvernul-in-Exil al Tibetului.

Bhutan este un stat budist locuit de o populatie inrudita cu cea tibetana. De fapt, religia si o buna parte din cultura este identica cu Tibet pentru ca in secolul al IX-lea intr-o perioada de mari framantari in Tibet, numerosi calugari budisti s-au refugiat in Bhutanul de azi aducand budismul. Ca si in cazul Tibetului si Nepalului, se spune ca Guru Rinpoche, un personaj semi-mitic a fost cel care a adus budismul si in Bhutan prima data in anul 810. De altfel, celebra manastire Tiger’s Nest se spune ca a fost fondata chiar de Guru Rinpoche care a zburat pe stanca respectiva calare pe o tigroaica. De unde si numele un pic cam straniu al manastirii.

Un pic de istorie a Bhutanului

Se spune ca Bhutan nu a fost cucerit si ocupat niciodata, exceptand perioade temporare in care a fost un principat tributar. Bhutanul actual se pare ca a fost fondat de un lama tibetan care in urma unei lupte pentru putere in Tibetul natal, a trebuit sa se refugieze la sud de Himalaya, in Bhutan pentru a-si salva pielea. Numele lui era Ngawanag Namgyal. Omul este un mare descalecator, un soi de Negru Voda al Bhutanului. A construit primele cetati intarite aflate in zona capitalei de astazi, i-a invins de cateva ori pe invadatorii tibetani, a subjugat mai multe secte budiste si mai ales a pus bazele sistemului dual de conducere a tarii – administrativ si religios. Pana in ziua de azi, acest sistem este perpetuat de binomul rege (Druk Desi) – capul religios, un soi de Patriarh al Bhutanului – Je Khenpo. Separatia de religie este absoluta – nici unul din cei doi lideri teoretic nu isi baga nasul in treburile celuilalt – regele (si mai recent guvernul) se ocupa de cele lumesti, iar Je Khenpo de cele celeste. Dar dupa moartea fondatorului, puterea politica s-a spart in mai multe mini-state care s-au ciorovait permanent, iar razboiul intre aceste mini-principate a dus la distrugerea tarii. Instabilitatea politica s-a terminat insa in 1907 cand unul dintre war lords, Ugyen Wangchung a fost ales in unanimitate ca Druk Gyalpo (Regele-Dragon), Regele intregului Bhutan, rege ereditar. Este fondatorul actualului Bhutan si este recunoscut drept Parintele Patriei. Tinand cont ca toti monarhii au niste nume complicat de retinut de catre straini, ghizii nostrii, intotdeauna ii prezentau dupa numar – primul rege, al doilea rege pana la al cincilea rege care este actualul rege. Ca idee daca vreti sa retineti nume complicate, numele lui este Jigme Khesar Namgyel Wangchung. Sau puteti sa-i spuneti mai degraba “Cezar” dupa Khesar ;).

Regii Bhutanului au fost niste diplomati si politicieni desavarsiti. Inca de la urcarea pe tron, primul rege a batut palma cu englezii aflati la putere in India invecinata. Englezii l-au recunoscut, i-au oferit intreaga autonomie interna, daca accepta sfaturi cu privire la politica externa. Primul rege s-a dus in India de doua ori pentru a se intalni cu Regele Marii Britanii si Imparatul Indiei si a obtinut un statut diferit de cel al Princely States-urile din India si Pakistanul de astazi. Dar se afla sub umbrela protectoare a Angliei, care prefera existenta unor state tampon gen Bhutan – Sikkim – Nepal – Kashmir in fata infiltrarilor Rusiei si Chinei in Tibet.

Daca dinastia de primi-ministrii Rana din Nepal nu a fost in relatii prea bune cu fortele de eliberare din India datorita interventiei de partea englezilor din timpul Revoltei din 1857, Bhutanul a reusit sa aibe relatii excelente atat cu colonistii britanici, cat si cu urmasii lor, India independenta. Nehru, noul playmaker de la Delhi a recunoscut Bhutanul in 1947 si in 1949, a semnat un acord cu Regatul Dragonului prin care India se angaja sa apere Bhutanul, sa ii prezerve independenta, in schimbul ghidarii politicii sale externe. Da, Bhutanul are o politica externa, dar este consultat de New Delhi. Dupa ce fortele comuniste chineze au ocupat Tibetul independent in 1951, si mai ales dupa Revolta din 1959 care a dus la fuga lui Dalai Lama si a guvernului Tibetan in exil, Bhutanul s-a speriat – urmau sa fie urmatoarea victima a Chinei comuniste? In consecinta, au decis sa iasa din auto-izolarea impusa, au aderat la ONU (e drept, in 1971) si s-au pus total sub umbrela protectoare a Indiei. In consecinta, Bhutanul a supravietuit ca un stat independent.

Desi in curs de modernizare cu ajutorul Indiei (s-au deschis scoli laice si prima universitate in 2003, s-au construit drumuri – primul in 1962, aeroporturi, comunicatii telefonice prin anii 70), Bhutanul a continuat sa fie totusi inchis. Nu primea turisti straini, localnicii nu prea puteau sa iasa din tara, iar sistemul social a fost pastrat sistemul traditionalo-bucolic. In 1974, au ajuns primii straini in Bhutan, dar doar invitatii personali ai noului rege, veniti pentru incoronare.

Cel de-al patrulea rege, urcat pe tron in 1972 este cel care a inventat conceptul de Fericire Interna Bruta in loc de Produsul Intern Brut, a introdus televiziunea si internetul in 1999, iar in 2001 si in acelasi an, a decis sa deschida tara pentru turism. El a introdus si ideea ca Bhutanul nu vrea turism de masa, ci turism de inalta calitate si limitat – principiul “High Value – Low Impact”. Initial, a anuntat ca pentru fiecare zi, fiecare turist trebuie sa plateasca 200 USD – servicii all-inclusive adica transport, ghid, cazare, mancare si intrari la atractiile turistice, dar a stabilit si faptul ca numarul de turisti va fi limitat. Toate locurile disponibile au fost instantaneu ocupate pentru urmatorii 25 ani, asa ca dupa cateva luni, cota de turisti a fost ridicata – oricine vrea sa plateasca 200 USD pe zi plus viza si biletul de avion, poate veni in Bhutan. Inutil sa spun ca au fost putini. Sistemul s-a schimbat recent, o sa revin cu explicarea noului sistem – care teoretic e mai liber, mai ieftin, dar ajunge mai scump si la fel de organizat :).

Cel de-al patrulea rege a decis sa abdice in 2006 pentru a lasa loc noii generatii – cel de-al cincilea rege, Regele Cezar :). Acesta imediat s-a instalat ca un rege tanar, modern, reformator, dornic sa aduca Bhutanul in secolul XXI, dar sa si pastreze traditiile si specificitatile regatului. Spre deosebire de tatal sau care a avut patru sotii (toate surori), cel de-al 5-lea rege are o singura sotie care nu are sange albastra si nu provine din nobilimea Regatului (cel putin oficial, printre stramosii ei fiind totusi niste fosti guvernatori provinciali). Actualul rege a urcat pe tron la varsta de 26 ani in 2006, a facut liceul in SUA si facultatea la Oxford, in Marea Britanie. A fost incoronat oficial in 2008 in vechiul dzong de la Punakha si in 2011 a anuntat ca se va casatori cu Jetsun Pema atunci in varsta de 21 ani. In acelasi an, se casatoreau si Printul William cu Kate, de asemenea o commoner, asa ca automat, autoritatile bhutaneze au facut o paralela cu monarhia britanica. Ca si Willam si Kate, Kaesar si Jetsun au tot 3 copii si tot doi baieti si o fiica, deci viitorul monarhiei este asigurat din acest punct de vedere. Primul sau fiu a fost nascut in 2016, deci are doar 8 ani. In acest moment, Regina Bhutanului continua sa fie cea mai tanara Regina din lume, iar fiul ei, cel mai tanar print mostenitor din lume.

Cum e treaba cu fericiriea in Bhutan

Simplu. Gross National Happiness (sau Fericirea Interna Bruta) este un termen inventat de cel de-al patrulea rege, tatal actualului sef al statului. Ideea este ca Bhutan este o tara profund budista, iar budismul este o religie care pune in prim-plan fericirea spirituala in fata celei materiale. Cum Bhutanul a fost si continua sa fie o tara destul de saraca (daca este sa ne uitam la materialistul PIB / cap de locuitor ajustat la puterea de cumparare, Bhutanul are 1675 dolari, iar Romania 4720 dolari), dar regele a sustinut ca pentru bhutanezi banii nu aduc fericirea. Tara nu are resurse minerale cunoscute, iar industria practic nu exista. Agricultura se face greu in munti, iar productia acopera doar 70% din necesarul de hrana al natiunii. Tara se bazeaza pe doi “stalpi” – productia de energie electrica din surse hidro si in ultimii ani turismul. Se spune ca doar 10% din potentialul hidro este folosit in Bhutan, deci e loc de mai mult, iar piata de export este asigurata – India se afla la doi pasi si este extrem de “flamanda” de curent electric – atat pentru ca e o tara in crestere cu o industrie energofaga in crestere, dar si pentru ca la un moment dat va trebui sa renunte la carbune in cazul in care doreste sa nu-si mai ucida proprii cetateni prin poluarea halucinanta a marilor orase.

Pentru a asigura fericirea, Bhutanul a tinut tara inchisa – putini straini puteau sa intre, extrem de putini bhutanezi puteau sa iasa, astfel ca nu erau “corupti” de cultura materialista a restului Planetei, iar, in paralel, regele Bhutanului s-a concentrate sa imbunatateasca conditiile de viata – au aparut scolile gratuite pentru toata lumea, au construit prima retea de asistenta sociala, imensa majoritate a bhutanezilor vazand pentru prima oara in viata un doctor acum vreo 20 si ceva de ani, au construit sosele (prima a fost inaugurata in 1962) si au pastrat pacea si armonia sociala prin religie si traditie. Dar la un moment dat, Bhutanul nu putea sa ramana asa, complet desprins de omenire, levitand intr-un alt univers. Exemplul cel mai bun, de fapt, cel mai rau era Tibetul care s-a auto-izolat complet, au ramas undeva in Evul Mediu, iar chinezii l-au cucerit la pas, luptandu-se cu armata tibetana inca folosind sageti si cai. Asa ca Bhutanul a trebuit sa se conecteze cumva cu lumea – in 1999 a deschis prima televiziune, in acelasi an, s-a conectat la internet, iar in 2001, au dat drumul turismului international. S-a deschis ulterior primul mall in capitala Paro (sa nu va asteptati la cine stie ce marfuri senzationale nici in ziua de azi) si cum, necum, Bhutanul a inceput sa se conecteze cu lumea. Dar imediat, cetatenii bhutanezi au imbratisat materialismul, fiind cuceriti de dorinta de a detine, de a se bucura de bunuri de consum si alte pacate ale Omenirii din ultimii 5000 ani.

In acest moment, Bhutanul are mari probleme economice. Mari. Cu toata educatia si ideea de fericire, vorba englezului “It’s economy, stupid”. Desi Bhutanul nu a avut niciodata cresteri prea mari de populatie, iar mamele bhutaneze nu au facut niciodata 10 – 15 copii ca invecinata Indie, populatia a crescut. 29% din tineri nu au un loc de munca, iar economia creste mult prea incet. In consecinta, a aparut… ati ghicit, emigrarea. Din ce in ce mai multi bhutanezi emigreaza, in special in Australia. Anul trecut, 2% din populatia tarii a plecat, fix cat in ultimii 6 ani luati laolalta si daca nu se face nimic in acest sens, tara va ramane fara locuitori pana in 2050. Situatia locala nu este insa ingrozitoare. In Bhutan nu se moare de foame si saracii cei mai saraci traiesc mult mai bine ca in alte tari asiatice (nici nu se compara cu India sau Nepal), dar daca vrei un pic de comfort contemporan, asta este foarte greu. Magazinele au de toate, dar destul de putina variatie in afara de orez, in schimb fata de 2011 cand am fost ultima oara in Bhutan, capitala Thimphu a crescut enorm – s-au construit blocuri peste tot si continua sa fie o frenezie in constructii, vazand numarul de santiere. Probabil ca si in cazul Nepalului, datorat banilor veniti din diaspora. In 2023, au venit doar 100.000 turisti straini (fata de 316.000 inainte de COVID in 2019), asa ca o buna parte din veniturile nationale au disparut. Ma astept totusi ca 2024 a fost mult mai bun. De aceea, guvernul a reformat sistemul turistic, dar despre asta voi povesti mai jos.

Pe de alta parte pentru turistul strain obisnuit, Bhutanul este o tara absolut superba. Una dintre cele mai frumoase din lume. Cadrul natural este pur si simplu sublim, iar cladirile in exterior arata impecabil si unitar – ca si in Oman, toate cladirile trebuie sa fie construite in stilul traditional bhutanez – albe, stralucitoare, cu picturi si elemente de lemn pictat (la ferestre, la acoperisuri, etc). De asemenea, atmosfera este incredibil de linistita. Orice turist strain care aterizeaza pe aeroportul din Paro (capitala nu are aeroport, fiind inghesuita intre munti, dar Paro e cam la o ora si ceva de Thimphu), simte ceva in aer, in cer, in oameni si dintr-odata devine fericit. Nu stiu cat de fericiti sunt bhutanezii (se pare ca chiar si celebrul GNH a luat-o in jos in mod oficial), dar strainii care ajung in Bhutan sunt. In 2011 cand am ajuns prima oara, era o asa de buna dispozitie incat zile in sir, toti din autocar radeam ca prostii non-stop din orice. Pur si simplu, nu stiu prin ce magie a zeilor bhutanezi, eram fericiti. Am fost curios daca voi avea parte de aceeasi atmosfera si in 2024. Si raspunsul a fost DA. De data asta, am fost mai multi si am voiajat in 2 autocare. In ambele s-a ras mult, si buna dispozitie a durat in timpul intregii vizite. E ceva magic in Bhutan. Te simti ca un personaj de desene animate, iar localnicii care lucreaza la stat (astia sunt cam majoritatea) plus elevii si cei care lucreaza in turism trebuie sa se imbrace in costume traditionale. Obligatoriu. Si asta adauga la magia Bhutanului.

Cum calatoresti in Bhutan. Care e treaba cu taxa ?

De la bun inceput, de cand s-a deschis tara turismului international, principiul era simplu. Plateai 200 dolari pe zi si in banii astia primeai cazare, mancare de 3 ori pe zi, transport, ghid si intrari la obiectivele turistice. Ma rog, suma asta a variat in timp, a fost ba 250 dolari, ba reduceri pentru sezonul musonic (vara), in fine. De asemenea, puteai calatori doar printr-o agentie de turism locala si in plus mai plateai doar viza si biletul de avion. In Bhutan, zbura doar compania nationala de stat, Druk Air. Intre timp, a mai aprarut una privata, tot bhutaneza – Bhutan Airlines. Nu exista nici o companie straina care sa opereze in Bhutan, nici macar din India ori Nepal, iar pentru a ajunge in Bhutan trebuie sa iei avionul fie din India (Kolkata si Delhi sunt principalele porti de intrare), din Kathmandu, Nepal sau din Bangkok. Se mai poate si terestru prin trei puncte de frontiera cu India. Granita cu China este ermetic inchisa.

Ei bine, incepand de anul trecut, a aparut o reforma cu scopul de a incuraja turismul. Piata a fost liberalizata. Poti acum sa calatoresti pe cont propriu, nu e obligatoriu sa iti cumperi serviciile printr-o agentie de turism, poti sa te cazezi fix unde vrei tu, iar competitia intre unitatile de cazare este incurajata, dar trebuie sa platesti o taxa – Taxa de Dezvoltare Sustenabila (Sustainable Development Fee). Si atentie – poti calatori independent doar pe vaile din vestul tarii – Paro si Thimphu. Asta in teorie. Pentru ca iti trebuie o viza si studiind site-ul MAE bhutanez, acolo spune clar ca viza poate fi obtinuta doar printr-o agentie acreditata si iti da si lista cu agentii acreditate.

Daca iei viza printr-o agentie locala, vei primi un pdf pe mail. Bhutanul are in exclusivitate e-visa, din cate stiu, cele cateva ambasade din strainatate nu mai emit vize. Viza costa 40 USD, este emisa in 5 zile lucratoare maxim, este valabila fix pentru perioada in care vrei sa fi in Bhutan si cu aceasta ocazie platesti si taxa de dezvoltare sustenabila (daca nu mai ajungi in tara, taxa iti va fi returnata, dar nu si costul vizei). Evident, toate astea le face agentia de turism care iti face rost si de biletele de avion.

Nu stiu sa existe vreo agentie care sa-ti ofere doar servicii de viza, dar banuiesc ca poti sa negociezi cu ei, eventual sa cumperi de la ei un circuit in afara zonei libere (Paro – Thimphu) si apoi sa te lase de capul tau in Paro – Thimphu. Exista destule autobuze intre cele doua orase ale Bhutanului, dar in rest, trebuie sa inchiriezi un taxi.

Deci, in principiu, cel mai simplu este ca in continuare sa mergi printr-o agentie de turism. Ei iti rezolva totul si in mod normal, ai posibilitatea sa alegi si in ce hoteluri vrei sa stai – asta duce la costurile finale mai mult sau mai putin ridicate. Eu am fost si in 2011, si in 2024 in Bhutan prin agentia prietenului Raj de la Kathmandu care opereaza si in Bhutan, Tibet si chiar si India. Il puteti contacta la adresa de mail npvillage@gmail.com

Ideal este sa vizitezi Bhutanul primavara si toamna. Vara este perioada musonica cand ploua destul de mult, iar iarna, este destul de frig mai ales noaptea, iar trecatorile sunt inchise datorita zapezilor. In ultimii ani, datorita incalzirii globale, unele trecatori au fost surprinzator deschise si iarna. Eu am fost la inceputul lunii noiembrie si vremea a fost minunata.

Eu am zburat de data asta de la Kolkata la Paro (si apoi mai departe spre Kathmandu). Mi-am luat loc pe partea dreapta a avionului pentru ca acolo se vad cel mai bine muntii, desi cred ca nici pe stanga nu era rau. In mod normal, zborul acesta era operat de un ATR-42 cu vreo 40 locuri, dar probabil o fi fost o problema cu respectivul avion (nu au decat unul), asa ca au trimis dupa noi un Airbus 319 cu 118 locuri. Va dati seama ca maximum fusesera vandute 40 bilete, eu cred ca nici 25, asa ca ne-am lafait intr-un avion cu 118 locuri. Dar despre ce am vazut si facut prin Bhutan in episoadele urmatoare.