Distribuie articolul:

Thimphu, Bhutan

Cum ziceam si in episoadele precedente, de data asta am zburat spre Bhutan din Kolkata, India. Spre Bhutan nu zboara decat companiile locale Druk Air (de stat) si Bhutan Airlines (privata), nici o alta companie nu opereaza. Oficial, motivatia sustine ca aterizarea este grea si trebuie sa ai parte de o pregatire speciala. Da, este grea, dar pot fi extrem de multi piloti din India sau Nepal cel putin care ar putea ateriza la Paro, evident cu o scurta pregatire si recunoastere a terenului. La Paro nu se aterizeaza decat pe zi si daca este senin. Nu exista echipamente de ghidaj, nu exista ILS, nu cred sa fie nici balizaj de noapte. Se zboara vizual si manual. Se aterizeaza fie in Zulu band, ori in circular approach, dar in general in Zulu Band. Zulu inseamna “z” in limba aviatiei si practic defineste faptul ca avionul coboara printre dealuri pe o ruta de forma literei Z. De fapt dupa ce face un mic zig-zag, inainte de a ateriza, trebuie fie sa faca un “salt” peste un ultim deal, fie sa-l evite si apoi sa aterizeze luand o curba foarte stransa. Daca in 2011, am “sarit” peste deal si ne-am indreptat spre pista avionului in picaj, acum am ocolit si am avut parte de o curba stransa, practic punand rotile pe pista in timp ce inca avionul era in curba. Wonderful. Chiar imi place, nu fac misto :).

Zbor spre Bhutan, aterizand pe aeroportul care e deschis doar ziua cand e senin

La check-in la Kolokata, am fost informati ca trebuie sa ne schimbam locurile – facusem check-in online si imi alesesem loc la geam pe dreapta avionului. Aflu ca in locul unui ATR-42 cu 40 de locuri va veni un Airbus 319 cu 118 locuri. Cer la geam pe dreapta. Nici o problema, stati unde vreti dvs. In afara de grupul nostru, nu am mai vazut decat 2 persoane la check-in, asa ca cei de la check in sunt dornici de socializare. Cand ajung in zona de plecare, vad un Bhutan Airlines tras la terminal. A venit din Paro si va pleca mai departe spre Bangkok, apoi va reveni acasa. Thailanda si Bhutan sunt amandoua monarhii budiste, relatiile ar trebui sa fie excelente. Vine si avionul nostru de la Paro, imbarcarea are loc la timp si repede. Plecam cu vreo ora mai devreme de ora oficiala. A venit toata lumea, ce sa mai asteptam. Orarul era gandit pentru un mult mai lent ATR-42, asa ca let’s go!

Suntem intampinati de niste stewardeze super dragute, imbracate in haine traditionale bhutaneze. Wonderful! Oare de ce companiile noastre aeriene nu creaza uniforme inspirate din ia romaneasca ? O intreb pe una daca ii pot face o poza. Sigur, zambeste. Avionul se ridica peste Kolkata, acoperit de o pacla cetoasa. Sa fie ceata, sa fie poluare? Mai degraba, un mix. Pacla dispare destul de repede dupa ce ne-am departat de marea metropola bengaleza, si apoi survolam o zona de campie, extrem de manoasa, un adevarat cos de orez (ca nu pot spune de paine) a Indiei si Bangladesh-ului. Avionul zboara drept, traversand de mai multe ori imbarligata granita India – Bangladesh si in momentul in care ajung la contraforturile muntilor, la primele dealuri, imi dau seama ca am ajuns in Bhutan ! Uraaaaa. Una din tarile care imi plac enorm.

Ceata a disparut complet, de asemenea si campurile cultivate, acum am parte de dealuri din ce in ce mai inalte, ceva munti cu zapada in departare, multa padure si sate inconjurate de campuri cultivate pe terase Indiferent pe ce meridian esti, oamenii de la munte au descoperit terasele pentru a putea face agricultura. Ne apropiem din ce in ce mai mult de munti, incepe dansul printre dealuri, Zulu-band sau zig-zag, cum vreti sa-i spuneti, si la un moment dat vad ca suntem fix deasupra aeroportului Paro. O curba stransa deasupra unui camp galben ca aurul, o curba dupa dealul care se afla in capatul pistei, o aterizare in curba. Wow… imi place la nebunie aterizarea asta la Paro. Sunt convins ca si pilotilor. Aud oftaturi prelungi de usurare in avion. “Oh, my God”. Mda, nu este usor sa aterizezi la Paro, trebuie sa fi un pilot bun, dar se pare ca cele doua companii aeriene bhutaneze au piloti buni. Nu a existat nici un accident la operarea pe aeroportul Paro. Nici unul. E drept, si standardele de siguranta sunt respectate ca pe Buda. Nu se zboara noaptea, pe nor, pe vant, pe ceata. Punctum!

Aeroportul Paro este de basm. Intotdeauna am fost de parere ca aeroporturile capitalei sunt o carte de vizita pentru orice tara din lume. Inclusiv Otopeni care sugereaza miserupismul, o caracteristica cheie a romanilor. Aeroportul Paro este o poezie. Cu fatada din lemn pictat ca orice cladire traditionala bhutaneza, cu posibilitatea de a poza orice si oricum pe aeroport intr-o tara cu terorism zero, cu sali pictate traditional. La banda de bagaje, sunt niste modele ale principalelor dzong-uri din tara, acele palate unde se afla administratia locala si principalul templu al judetului. Recunosc dzongurile din Punakha si Thimphu, cele mai mari din tara. Cred ca e si cel micut din Paro care practic se afla pu un deal supraveghind aeroportul :).

Controlul frontierei este rapid si cu zambetul pe buze. Viza, stampila si gata de plecare. In fata aeroportului suntem asteptati de gazdele noastre bhutaneze. Vom avea parte de mai multi ghizi, soferi, doua masini si multe zambete. Dupa traditia bhutaneza, suntem intampinati cu o esarfa alba pe care ne-o punem singuri in jurul gatului (in Nepal, prietenul Raj ma asteapta cu o ghirlanda de flori si el mi-o pune de gat). Traditia spune ca mai apoi, trebuie sa agate esarfa primita la un templu budist. Initial m-am gandit sa o las la Tiger’s Nest, drept multumire pentru Buda ca am ajuns Am uitat. Apoi, m-am gandit sa o las la templul Boudhanath, un loc cu adevarat special in inima mea din Kathmandu. Am uitat. Acum sunt acasa, in living si sper sa nu o uit sa o duc de Anul Nou la Bangkok, la templul lui Buda de Smarald.

Primii pasi in Bhutan

Cum ziceam, Bhutanul seamana ca un desen animat. Ma uit in jur. Paro a crescut, iar numarul de masini de pe sosele este semnificativ mai mare. Dar la fel ca in 2011, toti calatorii ne umplem de o bucurie si o fericire nelumeasca. Astia toarna ceva in aer? Sau pur si simplu este aerul pur, muntii frumosi, soarele zambind dupa dealuri, acesti oameni imbracati in haine traditionale si cladirile albe, contrastand cu verdele crud al mediului. Regele a hotarat ca ecologia este parte din fericirea oamenilor, asa ca regulile de aparare a mediului inconjurator sunt dure. Bhutanul este singura tara din lume care este carbon-negativ si isi doreste ca pana in 2050 sa nu mai emita noxe deloc. Adica sa treaca la masinarii 100% electrice, folonsind electricitatea produsa in exclusivitate de numeroasele rauri din Bhutan. Si are incredibil de multa dreptate. Venind din India arhi-poluata, arhi-aglomerata, arhi-haotica, aici este PARADiSUL. Paradisul pe pamant. Sau, mai bine zis, FERICIREA.

Trecem de o cazarma militara. Si in ceea ce priveste fortele armate, Bhutanul detine un record in lume. Are cea mai slaba armata de pe Planeta. Dar nu si cea mai putin profesionista. In 2003, a intrat in razboi cu militia asameze care au gasit un sanctuar pe teritoriul Bhutanului dupa luptele cu indienii. Initial, Regele (cel de-al 4-lea) le-a cerut militiilor din Assam sa paraseasca teritoriul Bhutanului, acestia nu au fost de acord, asa ca fortele militare bhutaneze i-au alungat. Dar o sa povestesc despre asta in urmatorul episod.

Aflata intre cele mai mari tari ale lumii din punct de vedere populatie – India si China, ce sanse ar avea o tara de 780.000 oameni ? Zero. Asa ca au intrat sub umbrela protectoare a Indiei pentru ca altfel ar fi fost ocupata de mult de China. Cu care nu are relatii diplomatice si are si conflicte de recunoastere a granitei. Da, tara aia imensa numita China doreste sa le fure bhutanezilor cateva vai. Inca o dovada a intentiilor expansioniste globale ale Imperiului de Mijloc. Si inca o paranteza. Cand Bhutan a devenit membru ONU in 1971 a trebuit sa declare ce populatie are. Habar n-aveau. Nimeni si niciodata nu numarase cati bhutanezi locuiesc in tara. Pai sa fim cam 1 milion de suflete au declarat oficialitatile de la Thimphu. Apoi, birocratii de la ONU au folosit un multiplicator de populatie pentru anii urmatori, tara apropiindu-se de aproape 1,5 milioane de locuitori. In 2005, intr-un final, a fost facut primul recensamant din istoria Bhutanului. Rezultatul ? 635.000 de locuitori ! Toti de la Thimphu la New York au pufnit in ras. Si au schimbat populatia oficiala a tarii. Astazi, se presupune ca sunt 780.000 locuitori, dar pot fi mai putini – tara nu are un spor natural prea mare, niciodata nu a avut, iar in ultimii ani, emigratia a luat proportii de masa.

Pe drum ne oprim la cel mai vechi pod din Bhutan. Acum nu mai poti sa-l traversezi, a fost construit altul nou langa el. Podurile din zonele budiste himalayene, fie ca e vorba de Tibet, Nepal, Bhutan sau Sikkim sunt impodobite cu steaguri de rugaciune. Sunt denumite “de rugaciune” pentru ca pe steagurile multi-colore sunt scrise rugaciuni budiste. Atunci cand bate vantul si steagurile se misca, ele de fapt murmura mantre… pentru toti cei care traversam acele poduri. In Bhutan, steagurile au 5 culori (in Nepal, au sase): rosu, galben, verde, alb si albastru simbolizand focul, pamantul, aerul, apa si cerul.

Thimphu, capitala Regatului Bhutan

Ne apropiem de Thimphu, capitala Regatului Bhutan. Chiar eram curios cum arata. Intram in oras cu putin inainte de apus. In Bhutan, datorita muntilor, apusul vine repede, dar continua sa mai fie lumina mai bine de o ora. Wow. Cat a crescut orasul asta! Enorm! Sunt extrem de multe cladiri noi, blocuri, si santiere cat cuprinde. Probabil banii vin din diaspora. Cel putin, regulile arhitecturale au fost pastrate, asa ca toate cladirile sunt albe, cu elemente din lemn pictat. Unele au picturi auspicioase pe bloc. Caut si celebrele falusuri in erectie, tipice pentru Bhutan, un simbol de fertilitate, dar nu le mai vad. Or fi devenit bhutanezii mai pudibonzi. In ciuda faptului ca traficul este mult, mult mai mare decat acum 13 ani, Thimphu continua sa fie una din putinele capitale din lume fara un semafor. Acum multi ani, inainte de 2011, exista o intersectie importanta in Thimphu unde de obicei statea un politist intr-un borcan si dirija circulatia cand era nevoie. Guvernul a zis hai sa modernizeze un pic si acest aspect si au instalat un semafor. Locuitorii din Thimphu s-au revoltat, s-au plans Regelui ca semaforul ii streseaza si au cerut sa se revina la borcanul cu politist. Si ce nu face Regele pentru fericirea oamenilor? Semaforul a disparut. Il intreb pe ghid daca au semafoare acum, in 2024. Nu, nu au, dar se discuta foarte mult sa introduca. Traficul a crescut enorm, iar la ore de varf, exista chiar ambuteiaje destul de lungi. Sunt martor ca asa e! Il rog sa ne ducem la intersectia respectiva, dar pare sa nu stie despre ce intersectie e vorba. Pai o intreaga omenire a auzit de respectiva intersectie si el, nu. Pana la urma, cand am revenit in Thimphu, am trecut intamplator pe acolo. In jurul ei, au rasarit blocuri inalte, dar borcanul, acum cu 2 politisti, nu unul era la locul lui.

Thimphu este capitala Bhutanului din 1955 (oficial, din 1961). Pana atunci, capitala a fost la Punakha, dar primejdia chineza a obligat autoritatile bhutaneze sa isi mute capitala mai aproape de granita indiana unde familia regala si autoritatile religioase s-ar fi putut refugia in caz de atac al Chinei. Ca idee, in 1951, China a ocupat Tibetul, iar in 1959, in urma Revoltei Tibetane pentru Eliberare, Dalai Lama si guvernul Tibetan au trebuit sa se refugieze in India. Atunci, au fugit calare prin munti, aparati de calaretii Khampa, drumul durand vreo 2 saptamani, dar regele Bhutanului nu a vrut sa riste prea mult, asa ca a plecat din dzongul Punakha si a construit o capitala noua intr-o zona mai apropiata de India (tot in 1961, a si fost inaugurata soseaua spre granita indiana) unde putea sa ajunga mai repede in caz de atac chinez. Asa a aparut Thimphu care in anii 50 nu exista (erau cateva satuce pe vai) si astazi este cel mai mare oras din tara, practic cam unica localitate care isi merita titulatura de “oras”. Populatia actuala a orasului se apropie de 150.000 locuitori. In 2011, erau doar circa 90.000. Dupa ce am gasit statisticile pe net, mi-a fost evident de ce Thimphu mi s-a parut asa de schimbat. In doar 13 ani, aproape s-a dublat ca numar de locuitori.

Inainte de a merge la hotel, decid sa mergem mai intai la dzong. Primul rege al Bhutanului, tibetanul Ngawanag Namgyal (cunoscut si sub numele de Zhabdrung Rinpoche), cel care a unificat vaile aflate in razboi permanent intre ele a creat sistemul dual de conducere a tarii – puterea politica, administrativa, exercitata de Rege (si cu incepere in ultimii ani, de guvernul ales) si puterea religioasa, exercitata de Je Kenhpo, un soi de Patriarh budist al Bhutanului (sau Chief Abbott). Chiar si in secolele precedente, destul de tumultoase, cei doi au continuat sa coexiste si sa se ocupe fiecare de treaba lui (evident, mai sunt si cazuri de conflicte, dar putine), dupa 1907, puterea Liderului Religios a scazut treptat, astazi fiind mai degraba cel mai important consilier al Regelui. Acesta de asemenea, s-a retras incet, incet in pozitia de monarh constitutional. Bhutanul are un Parlament ales prin vot direct. Bhutanul are o constitutie doar din 2008 si este destul de moderna – asigura indepedenta puterilor in stat, alegeri generale, sistem multi-partit si responsabilitate guvernamentala. Sigur, nu totul functioneaza ceas, dar Bhutanul este o tara cu o coruptie extrem de redusa si cu un sistem democratic real – au existat chiar si rotative guvernamentale, cu partidul de la putere fiind inlocuit de opozitie.

Ei bine, datorita acestui sistem dual, in fiecare district al tarii, se afla un palat care se numeste dzong. De acum inainte, voi folosi termenul de dzong. Am vazut trei dzonguri si sunt absolut superbe – adevarate bijuterii ale arhitecturii bhutaneze, cu ziduri albe si elemente de lemn pictate cu tot soiul de simboluri – de la lei si dragoni la falusuri in erectie. In aceste dzonguri, se afla si puterea locala administrativ-politica (un soi de Consiliu Judetean, dar si primaria capitalei de judet), cat si templul principal al judetului. Asa este si in cazul celui mai mare dzong din tara – capitala Thimphu. Aici se afla birourile guvernului, birourile Regelui si cel mai important templu din oras. Pentru a nu deranja munca oficialilor, vizitatorii nu pot intra in dzongul Thimphu decat dupa-masa, dupa ce birourile se inchid si oficialitatile pleaca la casele lor. Dar sa vizitezi dzongul noaptea este absolut o placere pentru ca poti prinde rugaciunea de seara a calugarilor budisti si poti admira palatul iluminat feeric. Am ascultat cu ochii inchisi cantecele calugarilor si nu m-as fi dat dus. Dar ne asteptau gazdele noastre cu mancarea, plus poate nu toata lumea era atat de impresionata de muzicalitatea budista.

In Bhutan, pachetele turistice includ si cele 3 mese zilnice. Ele sunt in sistem bufet. Bhutanezii in general sunt vegetarieni si religia le interzice sa omoare animale pentru a le manca. Turistilor straini le este servita carne, dar este importata din India. Propunerea unui prim-ministru de a construi un abator acum mai multi ani a fost intampinata cu proteste vehemente. Acum, nu cred ca prin sate uitate de lume pe munti nu se mananca ceva carnita si sigur nu o aduc tocmai din India. Dar ce e cert, zeitatile locale ii pedepsesc pe cei care taie animalele mai devreme sau mai tarziu. Dar in bufeturile pentru straini, carnea nu lipseste. In schimb, sa nu va asteptati la un festin gastronomic. Daca nu iti place mancarea cu o tona de chilli, mancarea din Bhutan, cel putin cea pentru straini nu are gust. E pur si simplu plicticoasa. Mananci sa nu mori de foame, dar nu pleci cu satisfactia vreunei experiente gastronomice deosebite.

Si ca veni vorba de interdictii. In Bhutan este interzisa comercializarea tigarilor. Nu este interzis sa fumezi, dar asta trebuie s-o faci cat mai ferit. Intr-o buna dimineata, la Thimphu m-am dus pe un delusor langa hotelul meu pentru a admira panorama capitalei. Tot aici, se afla si un templu sau manastire. La vreo 100 metri, am vazut niste tufisuri pe marginea dealului si m-am dus sa fac poze hotelului in care am stat. Cand colo, am dat acolo peste un bhutanez stand pe vine care fuma ascuns in tufis. Initial, i-am vazut fata ingrozita. Credea ca sunt vreun bhutanez. Cand a vazut ca sunt turist strain, s-a mai linistit un pic, si-a stins rusinat tigara si a luat-o la fuga. Poti aduce 200 tigari in tara pentru consum propriu, dar trebuie platita o taxa vamala de 100%. Dar nu se prea controleaza. Cel putin, pe noi nu ne-a intrebat nimeni nimic.

Dupa o noapte petrecuta la hotelul Changangkha, a doua zi urma sa vizitam cel mai important obiectiv turistic din Thimphu, mai precis de langa oras – imensa statuie al lui Buda. Cand am fost data precedenta in Bhutan, statuia era in plina constructie, a fost terminata in 2015 cand cel de-al 4-lea Rege al Bhutanului si tatal actualului rege implinea 60 ani. Ca idee, regele precedent este in viata, el a decis sa abdice voluntar in favoarea fiului sau si continua sa traiasca si sa apara peste tot in pozele oficiale. Fostul rege a demisionat in timp de tara se pregatea sa treaca de la o monarhie absoluta la un sistem de monarhie constitutionala, in momentul in care noua Constitutie era pe ultima 100 de metri si urma sa se treaca la un sistem democratic. La fel ca si fiul sau continua sa fie foarte iubit si apreciat de bhutanezi.

Statuia este cu adevarat impresionanta. Construita pe un deal care domina intrarea in Thimphu cum vii dinspre vest, dinspre Punakha, statuia are 54 metri inaltime si este facuta din bronz aurit. A costat 47 milioane dolari (tot complexul a fost cam 100 milioane dolari), a fost construita, surprinzator as zice de o firma chineza (Bhutanul nu are relatii diplomatice cu China) si a fost sponsorizata de un businessman din Singapore. Nu este singura statuie imensa al lui Buda din lumea budista. Am mai vazut statui similare in Hong Kong, Sri Lanka, Bangkok sau urmele unor statui impresionante in Bamiyan, Afghanistan. Sincer, ideile promovate de Buda se contrazic cu aceste statui gigantice. In budism, se spune ca Buda va reveni pe pamant (printr-o reincarnare), iar acest Buda viitor poarta numele de Buda Maitreya. Cred ca daca Maitreya ar reveni acum, s-ar lua cu mainile de cap cand ar vedea cate statui aurite ale lui exista in intreaga lume si cat au costat. Buda a propovaduit compasiunea si austeritatea. Iar austeritatea si renuntarea la material nu au nimic in comun cu statuile de sute de milioane de dolari.

Dar sa lasam filozofiile pentru alta data si sa zic ce am vazut acolo. O parte dintr-un deal a fost nivelata si aceasta statuie gigantica al lui Buda se afla pe o latura a esplandei si se uita linistit in zare. Am avut noroc insa de niste fenomene naturale extraordinare. Deasupra lui Buda, aparuse un halou, un cerc luminos in jurul soarelui si desi era o zi extrem de senina, ici si colo la orizont se aflau fragmente de curcubee. Sincer, totul parea magic, cum si Bhutanul este magic. Nu m-as fi dat dus de acolo. Sub imensa statuie al lui Buda, se afla doua temple construite pe doua niveluri unde se afla, ati ghicit, extrem de multe statui ale lui Buda, dar unde nu se poate fotografia. In schimb, de pe esplanada din fata statuii, ai parte de probabil cea mai frumoasa panorama a capitalei Thimphu. M-am uitat la oras, incercand sa-mi aduc aminte cum arata in 2011. Indiscutabil, mult mai mic. Nu am vazut mari schimbari in restul tarii, doar Thimphu a crescut enorm si, da, sunt mult mai multe masini pe sosele. Dar exceptand Thimphu unde am avut parte de ambutaiaje, inca nu s-a ajuns la un trafic prea intens. Inca.

Dupa dimineata petrecuta la statuia lui Buda, am pornit-o apoi spre vest, spre vechea capitala Punakha. Urma sa trecem peste o trecatoare si apoi sa coboram pana pe la o altitudine de 1200 metri. Thimphu este intre 2200 si 2600 metri in functie de cartier. Dar despre asta in episodul urmator.