Singapore. Tara celor 4 nationalitati care definesc 4 zone turistice ale orasului

Templul dintelui lui Buda, Singapore

Templul dintelui lui Buda, Singapore

Daca te uiti cu mai mare atentie la Peninsula Malaya, vei descoperi ca aici traiesc un mix poate neobisnuit de nationalitati. In primul rand, ii vei intalni pe malay, populatia care traieste aici din cele mai vechi timpuri. Nu se stie exact de unde provin – niste teorii spun ca ar proveni din Taiwan, altele ca din provincia Yunnan care astazi se afla in China, cert este ca se pare ca au inceput sa populeze peninsula Malay, Sumatra si Borneo undeva in jurul anului 2000 i.Hr. Acestia au fost supusi la numeroase influnte venite din India sau China si au fost hindusi sau budisti pana la aparitia negustorilor si invatatilor musulmani care i-au convins sa se converteasca la religia profetului Mohamed. Aparitia europenilor dupa ce Vasco da Gama a gasit drumul spre Indii prin sudul Africii a schimbat insa totul. Aflata intr-o zona pe unde trece unul dintre cele mai importante drumuri comerciale ale lumii, zona a fost vizitata de reprezentanti a numeroase culture care si-au lasat ampenta in cultura, gastronomie si limbile locului.

Orasul Melacca a fost capitala unui sultanat important al zonei – controla drumul comercial intre India si China de unde si bogatia. A fost evident tinta primilor razboinici europeni, portughezii care au ocupat orasul cu scopul de a controla comertul intre China si India. Evident, Melacca a fost ravnita de mai multi, in consecinta, portughezii au fost alungati de olandezi, iar acestia de englezi. Daca portughezii si olandezii s-au limitat doar sa controleze zona costiera si comertul, englezii aveau planuri mai mari – voiau sa exploateze si interiorul lasat pana atunci in grija localnicilor.

Si pe langa deja clasicele mirodenii, au descoperit cositor, un pic de aur si arborele de cauciuc (extrem de important mai ales dupa ce au fost inventate autovehiculele). Dar populatia locala era destul de redusa, zona mai mult jungla, iar localnicii nu pareau sa fie interesati mai mult decat de agricultura lor de subzistenta. Asa ca englezii au importat masiv chinezi si indieni – mai ales din sudul celor doua tari – hokkien si tamili. Chinezii stiau cum e cu mineritul, erau negustori si englezii aveau nevoie de ei prin centrele urbane, pe indieni i-au dus pe plantatiile de arbore de cauciuc si cocotieri. In momentul indepedentei, economia era controlata de chinezi (alaturi de englezi, evident), iar malayii erau saraci lipiti pamantului – ramasesera cu agricultura de subzistenta, foarte putin generatoare de bani. Dar malayii erau stapanii terenurilor agricole.

 

Atunci cand englezii si-au dat seama ca nu mai pot controla un imperiu atat de mare si au declansat decolonizarea, in peninsula Malay a aparut o imensa controversa: ce facem cu chinezii si indienii ? Cei mai radicali malay ii voiau pusi pe corabii si trimisi acasa, dar elita isi dadea seama ca daca dispareau chinezii si indienii peste noapte, Malaysia ar fi ajuns posibil cea mai saraca tara din lume. Ciadul sau Nigerul ar fi fost un paradis. Asa ca au trebuit sa nascoceasca ceva – i-a proclamat pe malay superiori celorlalte nationalitati si i-a angajat ca bugetari la stat, evident cu salarii si beneficii juicy, platite din taxele chinezilor. In plus, industria petrolului proaspat aparuta a ramas controlata de statul malay, iar imensa majoritate a celor care lucreaza pentru Petronas sau alte companii de stat sunt malay. Indienii si chinezii au ramas populatia inferioara din punct de vedere politic, dar cea mai bogata. Astazi, cam 97 din top 100 bogati din Malaysia sunt chinezi. Si 2 sunt indieni. Sau cel putin asa se sustine. Teoretic, doar 25% din populatia Malaysiei sunt chinezi si 6% indieni, restul fiind malay, dar gurile rele spun ca ar fi de fapt mai multi chinezi decat arata cifrele oficiale. E drept, diversele forme de discriminare duc la o scurgere enorma de creiere si bani in afara Malaysiei, dar pana una alta, tara are rezerve mari de petrol asa ca nu o duce rau.

 

In Singapore, situatia era si este foarte diferita. Singapore a fost fondat in 1819 de englezi cand un anumit domn Thomas Raffles a fost trimis de Compania Britanica a Indiilor Rasaritene sa gaseasca un loc bun unde sa stabileasca o colonie care sa controleze comertul in zona. Acesta a gasit Singapore pe atunci locuit de doar 3 – 400 suflete, marea majoritate pescari si a reusit sa il achizitioneze de la Sultanul din Johor. Dupa cum bine stim, sub control direct britanic, Singapore a crescut enorm, a devenit cel mai mare port al lumii (acum e zica-se al doilea dupa Shanghai), iar imensa majoritate este formata din chinezi adusi aici de britanici pentru a munci acum mai multe generatii. 80% din populatia Singapore a fost formata dintotdeauna de chinezi (cu mici variatiuni, evident).

 

Dupa al doilea razboi mondial, cand englezii se pregateau sa isi paraseasca coloniile asiatice, situatia zonei care azi este Malaysia era extrem de complicata si periculoasa din punct de vedere geostrategic pentru lumea libera – Indonezia care era cam socialista voia toata insula Borneo, guerilele chineze din Malaya voiau sa creeze un stat socialist dupa modelul Republicii Populare Chineze, alte forte pro-comuniste luptau deja in Vietnam, Laos, Cambogia si Thailanda. Toata zona era in pericol sa cada in mainile Chinei maoiste – din Siberia si pana la doi pasi de Austrialia. Asa ca englezii au inginerit formarea noului stat Malaysia, amalgamand diverse colonii si sultanate destul de diverse din punct de vedere cultural si etnic pentru a putea ca lumea libera sa se bazeze pe Malaysia. Singapore a devenit parte a Federatiei Malaysiene.

Unirea nu a fost insa imbratisata din toata inima. Singapore si Malaysia nu aveau aceleasi puncte de vedere intr-o gramada de chestiuni. Si una dintre cele mai importante, daca nu cea mai importanta a fost cea a nationalitatilor. Singapore sustinea o egalitate deplina, politica in special a tuturor nationalitatilor (malay, chinezi, indieni si euro-asiatici, aparuta in urma combinatiei dintre englezi si femei localnice) pe cand politicienii de la Kuala Lumpur cereau superioritatea absoluta a malaylor. Asta a dus evident la conflicte inter-etnice (da, inclusiv in Singapore, in anii 60 au fost conflicte intre chinezi si malay soldate cu morti si raniti) si pana la urma, la expulzarea Singapore din Federatia Malaysiana.

 

Daca Malaysia promoveaza pana in ziua de azi faptul ca malayii sunt cetatenii speciali care trebuie sa fie sprijiniti de politica de stat, in Singapore, toata naratiunea de stat se bazeaza pe egalitatea deplina intre nationalitati, pe integrarea sociala si politica a micilor minoritati (desi malayii sunt 15% din populatie, au dat tarii chiar si presedinti) si pe armonia inter-etnica. Toate scolile singaporeze educa de la cele mai mici varste despre armonia inter-etnica, clasele sunt obligatorii inter-etnice, toate sarbatorile importante sunt zile nationale (Anul Nou Chinezesc, Eid-al-Fitr, Divali, Vesak-ul budist si Craciunul) si cel mai interesant – in blocurile construite de stat (singaporezii sunt proprietari, aceste blocuri sunt cumparate de cei care locuiesc in ele), trebuie sa locuiasca 75% chinezi, 15% malay, 5% indieni si 5% altii, adica fix proportia nationalitatilor la nivelul orasului-stat. Chiar si cand apartamentele sunt vandute, blocul trebuie sa respecte mixul inter-etnic in asa fel incat copiii sa se joace impreuna, sa isi invete limbile, sa isi respecte obiceiurile si religia.

 

Interesant este ca politica de stat nu a fost una de asimilare – “toti suntem singaporezi si punctum”, ci de varietate  si identitate etnica si asta a fost sarbatorita ca unul din lucrurile foarte bune ale tarii. Asa ca toate nationalitatile si religiile sunt respectate si promovate. Si desi din punct de vedere locativ, Singapore a evitat ghetoizarea diverselor nationalitati, autoritatile turistice au decis sa foloseasca bogatia culturala si sa creeze niste zone turistice dedicate nationalitatilor singaporeze. Evident, in zonele in care respectivele nationalitati aveau niste cartiere nationale inainte de indepedenta. Si mi se pare absolut obligatoriu pentru a le vizita, fiind probabil cele mai importante obiective turistice din Orasul-Leu (Singha inseamna “leu” iar “Pura” oras in limba sanscrita).

 

Zona coloniala, zona britanica. Este evident formata din cladirile clasice ale stapanirii britanice. Aflate la nord de raul Singapore, vechile cladiri ale administratiei publice britanice au fost convertite in muzee, teatre sau centre culturale. E o placere sa te plimbi printre aceste cladiri si mai ales sa vizitezi cele doua muzee pe care le consider fundamentale in Singapore – Muzeul Civilizatiilor Orientale si Galeria Nationala. Nu le-am mai vizitat de mult timp, le-am vazut in 2004 cand am fost prima oara in Singapore, dar Muzeul Civilizatiilor Orientale mi-a ramas in minte atat prin bogatia exponatelor, prezentarii lor as zice didactice si pentru faptul ca acolo am vazut pentru prima oara holograme J.

Este una din zonele linistite ale orasului care de altfel greu este sa ti se para aglomerat, plus pe oriunde calci este plin de vegetatie, asta fiind o alta politica de stat fundamentala.

 

Chinatown. Ha, ha, Chinatown intr-un oras 75% chinezesc ? Ei bine, da. Este, cum am spus o zona construita pentru turisti, la doi pasi de CBD, zona centrala cu blocuri inalte din oras. Pentru a sublinia inca odata caracterul tolerant al orasului, la doi pasi se afla o moschee, un templu hindus, o biserica si un templu budist. Literalmente, sunt unul langa altul.

Dar principalul obiectiv turistic al zonei il reprezinta Templul Dintelui lui Buda. Nu este un templu vechi, a fost construit in 2007 si a fost construit la cererea Biroulul de Turism al Singapore. Acestia au discutat cu un lider monastic budist si i-au oferit finantarea pentru a construit un templu care musai sa fie in arhitectura traditionala – autoritatile turistice au cerut sa fie in stilul dinastiei Tang. Arata impecabil, este foarte popular cu credinciosii budisti (majoritatea in Singapore) si merita luat la pas – mai ales parterul si ultimul etaj – aici se afla dintele lui Buda si nu ai voie sa faci poze (in rest, fara probleme), Deasupra, pe acoperis, in cel mai bun stil singaporez, se afla o adevarata gradina botanica cu orhidee absolut superbe. Nu trebuie ratata.

In zona, se afla un adevarat bazar printre cladiri in stil traditional chinezesc. Gasesti si restaurante, dar pentru cea mai autentica experienta, du-te la un hawker center. In lupta Singaporeului de a deveni cel mai ordonat si curat oras din lume, primul-ministru fondator Lee a luat decizia sa scoata de pe strada numerosii vanzatori de street food si sa-i mute organizat in niste centre. Azi, street food-ul atat de tipic pentru Asia este organizat in aceste centre unde poti gasi chiar si sute de standuri care vand mancare tipic asiatica. Poate nu va place mancarea asiatica, dar cel putin trebuie sa vedeti un astfel de hawker center si unul dintre cele mai mari se afla chiar vis-à-vis de Templul Dintelui. Personal, am mancat prin zona la un restaurant vietnamez pentru ca imi place foarte mult supa pho J.

Un alt loc haios este tot intr-un soi de centru comercial mai stil Asia, unde poti gasi un croitor cu brandul – Satana Fashion J. Probabil aici isi face costumele Victor Piturca J.

 

Little India. Vreti sa vedeti ceva ce nu exista. O Indie incredibil de curata ? Ei bine, veti fi socati sa vedeti asa ceva in Singapore. Este zona care pe vremuri a fost locuita doar de indieni si desi probabil in ziua de azi, nu sunt atat de multi rezidenti indieni, in schimb sunt o gramada de businessuri indiene – este locul unde poti sa-ti cumperi bijuterii de aur pentru nuntile fastuoase ale indienilor, poti sa-ti cumperi sari-uri, flori pentru temple si evident, imensa majoritate a mancatoriilor din zona sunt indiene. In toata aceasta Little India este pastrata si o casa a unui negustor chinez ca o reprezentare a armoniei si tolerantei inter-etnice din Singapore din cele mai vechi timpuri. Ma rog, sa zicem ca asta o fi adevarul.

In schimb, daca ajungi aici in weekend, vei fi surprins de o mare de oameni care par indieni si care vin sa zaca pe jos, sa manance pe jos si cumva sa aduca ceva din haosul sub-continentului indian in mult prea asepticul Singapore. Sunt muncitorii-oaspeti, muncitorii veniti din subcontinent – fie ca e vorba de indieni, pakistanezi sau din Bangladesh. Sunt 1,5 milioane migranti in Singapore reprezentand aproape 40% din forta de munca – daca indo-pakistanezii sunt implicati in constructii, filipinezele sunt lucratoare domestice (servitoare, bone, asistente), iar europenii sunt managerii-expati. Myanmarezii vin insa din ce in ce mai multi datorita razboiului civil din tara lor si a saraciei lucii. Ei bine, acesti constructori indo-pakistanezi au duminica libera si distractia lor este sa mearga si sa socializeze in Little India.

 

Arab Street / Kampong Glam. Este zona musulmana din Singapore, fiind stabilita ca atare de colonistii europeni din primele momente ale coloniei. Aici se afla o zona care continua sa fie cumva controlata de Sultanul de Johor, aici se afla rezidenta Sultanului cand venea in Singapore si aici stateau negustorii malay si arabi care erau legati prin aceeasi religie. Toate strazile din cartier au denumiri de orase din lumea islamica nu tocmai apropiata (exista strazi precum Kandahar sau Bagdad). Fostul palat al sultanului de Johor este astazi muzeu, iar zona este dominata de o moschee impozanta cu cupola stralucitoare. Foarte interesant este ca sunt strazi intregi cu restaurante … turcesti, dovada ca acest cartier este mai degraba un cartier musulman decat unul malay. Oricum, nu prea exista multi rezidenti, zona, ca si celelalte enclave asa-zis etnice sunt de fapt populate cu magazine, restaurante, cafenele cu specific musulman si mai putin cu cladiri rezidentiale. Aici este unul din locurile unde poti sa gasesti numeroase suveniruri mai ales pe fotogenica strada pietonala care da fix in moschee. Am ajuns aici in plin Ramadan si cateva strazi erau arhipline cu camioane de mancare care vindeau mancare si dulciuri traditionale chiar si inainte de lasarea intunericului. Ramadan Market, Ramadan Market, dar putini tineau postul. Iftar-ul trecea absolut neobservat

 

Singapore este un oras-unic. E un oras despre care as putea scrie articole in sir, dar incerc sa ma opresc aici. Este un oras extrem de ordonat, cuminte, organizat si planificat. Se stie deja cum va arata orasul peste 50 ani si e o sansa mare ca chiar asa va arata. Orasul de azi arata cam asa cum era expus pe plansele arhitectilor din anii 60 – 70 a secolului trecut cand primul ministru-fondator Lee Kwan Yeu care a condus direct tara timp de 38 ani si apoi a avut o influenta enorma ca Senior Minister inca vreo 21 ani s-a apucat de planificarea Singaporeului. Este un oras-stat unic in lume pe care multi il invidiaza, dar a carui experienta este probabil irepetabila. Da, Taiwanul sau Republica Populara se uita cu mare atentie la Singapore ca model si inspiratie, dar una este sa controlezi un oras destul de omogen si alta o natiune de zeci de milioane (Taiwan) sau miliarde (Republica Populara). Dar ceea ce a reusit Lee Kwan Yeu il face ca unul dintre cei mai mari constructori de tari din istorie… Dar despre asta cu alta ocazie.

Imagini Singapore

. Victoria Theater Singapore

Zona coloniala. Zona europeana. Victoria Theater si Memorial

. Galeria Nationala Singapore

Galeria Nationala – fosta Primarie si Curte Suprema

Primul Parlament Singapore

Primul Parlament din Singapore, actual centru cultural

. Muzeul Civilizatiilor Asiatice

Muzeul Civilizatiilor Asiatice

Fullerton Singapore

Hotelul The Fullerton, fosta Posta Centrala

Chinatown Singapore

Ordonatul Chinatown de Singapore

Templul dintelui lui Buda

Templul Dintelui lui Buda

Templu Singapore

Si fastuosul sau interior

Chinatown shopping

Stradutele-bazar din Chinatown

Chinezarii

Se pregateau de Anul Nou

China shopping

 

Satana Fashion

Aici isi face costumele Piturca ?

Little India Singapore

Intrarea in Little India este foarte colorata

Flori temple hinduse

Ghirlande indiene

Negustor chinez Little India

Casa de negustor chinez in Little India

Graffiti Little India

Si picturi murale care evoca principalele ocupatii ale indienilor

Croitor indian

 

Magazin aur

Magazine de aur in Little India

Nu va luati la bataie

Ba, nu va luati la bataie !

Panorama Kampong Glam

Kampong Glam

Zona malay Singapore

Sultan Mosque

Kampong Glam

Principala strada pietonala din Kampong Glam

Restaurant turcesc Singapore

Plina cu restaurante … turcesti !

Ramadan Market Singapore

Ramadan Market – puteai manca la orice ora 🙂

Graffitti Kampong Glam

Si in Kampong Glam sunt picturi redand o alta vreme…

Kampong Glam grafiti

 

Categorii:
Singapore

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest

ImperatorTravel
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
Templul dintelui lui Buda, Singapore
. Victoria Theater Singapore
. Galeria Nationala Singapore
Primul Parlament Singapore
. Muzeul Civilizatiilor Asiatice
Fullerton Singapore
Chinatown Singapore
Templul dintelui lui Buda
Templu Singapore
Chinatown shopping
Chinezarii
China shopping
Satana Fashion
Little India Singapore
Flori temple hinduse
Negustor chinez Little India
Graffiti Little India
Croitor indian
Magazin aur
Nu va luati la bataie
Panorama Kampong Glam
Zona malay Singapore
Kampong Glam
Restaurant turcesc Singapore
Ramadan Market Singapore
🙂
Graffitti Kampong Glam
Kampong Glam grafiti
Tasty Dumplings
5. Palatul Interzis Beijng
29.. Gara SGR Mombassa
06. Cobilita Vietnameza
article image
Tasty Dumplings
5. Palatul Interzis Beijng
29.. Gara SGR Mombassa
06. Cobilita Vietnameza
Zona coloniala Kuala Lumpur
Thimphu, Capitala Regatului Fericirii.
Visas
Tarom Blue Wizz
Europa COVID
Visa Stamp
Europa COVID
Taj Mahal Agra India
Sfinx Egipt
Poarta albastra
Destinatia anului
. Wroclaw
Echipa Jet Holiday
Templul dintelui lui Buda
free counters
undefined
undefined
undefined
Poarta albastra
Sfinx Egipt
Templul dintelui lui Buda
. Wroclaw
Destinatia anului
Echipa Jet Holiday
Taj Mahal Agra India
Poarta albastra
Sfinx Egipt
Templul dintelui lui Buda
. Wroclaw
Destinatia anului
Echipa Jet Holiday
Taj Mahal Agra India
Poarta albastra